Coșmarul poate lăsa sechele în sistemul neuronal după o vreme, dacă semnalul respectiv se repetă de-a lungul timpul.
Vom vorbi despre coșmaruri… Poate un subiect mai puțin abordat chiar și în publicațiile de specialitate, acest tip de vis, căci în categoria viselor se încadrează, reprezintă un tip aparte de trăire onirică, determinată evident de traume, sechele și tot felul de neajunsuri care apar și se manifestă în viața omului.
Dar ce este un coșmar, din punct de vedere psihologic cel puțin? Deși psihologia modernă definește coșmarul ca produs negativ al multiplelor noastre frici, anxietăți și griji, acest tip de manifestare onirică își are cauzele într-o stare necorespunzătoare a sufletului. Și ca să înțelegeți, vă relatez o întâmplare de la începutul anilor 90.
Lucrând pe vremea aceea la un atelier de produse industriale, era acolo o femeie aflată la vârsta de aproximativ 48 de ani. Fiind căsătorită, nu prea se înțelegea bine cu soțul ei, mai ales că avea și un copil minor. Femeia avea o față de muncitoare comunistă, adică îi plăcea munca, cum îi plăcea dracului tămâia. Dar să nu înțelegeți greșit, femeia era muncitoare, însă după vreo 18 ani de activitate, și mai ales că era la vreun an și ceva după Revoluție, ar fi vrut să-și schimbe domeniul de activitate. Evident, astfel de chestiuni o frământau destul de mult încât să-i creeze un stres prelungit. Într-o dimineață, se apucase să povestească ce coșmar avusese, și că nu era prima dată când se întâmpla asta, pentru că același coșmar, se repetase identic de vreo 4-5 ori de-a lungul ultimilor doi ani. Se făcea că ea era printre niște ruine de clădiri și un bărbat ciudat, îmbrăcat în zdrențe, cu un cuțit în mână, o tot urmărea, și ea fugea, și fugea, și se ascundea prin cele mai ascunse locuri în ruinele alea, dar „secătura aia nenorocită tot mă găsea, și atunci țipam cu o frică teribilă și o luam la fugă din nou”, povestea ea. Ea nu avea cum să înțeleagă faptul că acel urmăritor, într-adevăr de coșmar, era ego-ul ei murdar, căci în realitate, era o femeie foarte ranchiunoasă, îndeosebi la ea în familie. Și faptul că acel personaj sinistru, o urmărea, era semnul că ego-ul ei intenționa să-i „asasineze” trăirile sufletești, cele bune. Se citea pe chipul ei, că era marcată datorită coșmarului.
Acest tip de trăire în vis – coșmarul – poate lăsa sechele în sistemul neuronal după o vreme, dacă semnalul respectiv se repetă de-a lungul timpul, identic prin imaginile care se derulează. Și asta poate arăta în cele din urmă, o relație deloc sănătoasă și echilibrată între mintea și sufletul persoanei respective. Căci una dintre definițiile coșmarului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, este cea legată de obsesia față de o persoană sau o situație anume, din viața individului respectiv.
În concluzie, coșmarul este produsul brut al obsesiei față de ceva din trecut, și dacă nu ne facem curat în cămara sufletului, printre trăirile noastre, mai devreme sau mai târziu vom avea un coșmar legat de cele mai mari neîmpliniri în plan personal.
