Atunci când afirmăm că mintea cuiva are colțuri, noi nu descriem organul biologic și nici substanța eterică a gândului, ci structura de rezistență a convingerilor acelui individ.
Expresia „are mintea-n colțuri” aparține acelei categorii de nestemate ale limbii române care reușește să exprime o realitate psihologică profundă printr-o imagine vizuală extrem de plastică. De cele mai multe ori, în vorbirea populară, această zicală este folosită pentru a descrie un om dificil, încăpățânat, care refuză să se lase înduplecat sau ale cărui reacții sunt imprevizibile și tăioase.
Este vorba despre acea personalitate care refuză să curgă odată cu ritmul firesc al vieții, alegând în schimb să creeze fricțiune în raport cu ceilalți. A avea o astfel de minte sugerează o lipsă de armonie interioară, o asprime care respinge din start netezimea dialogului, a flexibilității și a înțelegerii reciproce…
