Atlantida, de la mărire la decădere – II

Atlanţii nu numai că deţineau tehnologie avansată cu care puteau călători în lumea largă, dar intenţionau să cucerească întreaga lume.

În numărul anterior al revistei am abordat câteva aspecte legate atât de localizarea reală a continentului dispărut, cât şi de motivul real al decăderii acestui măreţ imperiu care a existat cândva înainte de Marele Potop.

Aşa cum descrie doctorul Muldaşev în cărţile sale, templele din Asia, din China şi până în Malaesia, din Pakistan şi până în Japonia, toate au reprezentată perechea de ochi de care am amintit în articolul trecut. De ce oare sunt plasaţi aceşti ochi într-un fel parcă obsesiv pe templele asiatice budiste?

A fost oare doctrina lui Buddha Sakyamuni inspirată din învăţătura atlantă sau din cea pelasgă? Pentru că prezenţa acestor ochi bizari ca aspect indică foarte clar că li se atribuie aceeaşi importanţă ca şi altor zeităţi prezente în toate templele budiste. Aceşti ochi sunt ochii rasei atlante. Şi atunci apare o întrebare. Ajunseseră oare atlanţii până în India şi Tibet? Se pare că da!

Există un episod al unui serial deja celebru pe canalele TV – Extratereştrii antici în care cercetătorul şi publicistul Giorgio Tsoukalos, american de origine greacă, cu ocazia unei vizite în Australia i s-a arătat pe un perete, de către un cercetător localnic, o porţiune de scriere egipteană căreia i s-a datat vechimea: 8000 de ani în urmă! Deci se pare că egiptenii ajunseseră până în Australia! Dacă ei au reuşit asta, ce i-ar fi împiedicat pe atlanţi să se răspândească în lume…?

Descrierea bătăliilor dintre zeii descrişi în Mahabharata poate căpăta acum o cu totul altă conotaţie şi anume că atlanţii nu numai că deţineau tehnologie avansată cu care puteau călători în lumea largă, dar intenţionau să cucerească întreaga lume.

Probabil lupta dintre “zeii” atlanţi şi “zeii” hinduşi  în realitate un război pentru teritorii – a fost purtat undeva cu aproximativ 20.000  de ani înainte de Potop, deci 12.000 (asta fiind ultima perioadă atlantă) +20.000=32.000 de ani asta plasând Atlantida în perioada ei de mijloc, spre sfârşitul acesteia.

Este foarte posibil ca principala insulă şi cea mai mare să fi fost plasată în Atlantic, scufundându-se odată cu inversarea polilor. Căci aşa cum au menţionat cercetătorii, printre care şi celebrul oceanograf Jacques Yves Cousteau, au descoperit în arhipelagul insulelor Bimini pe fundul oceanului ruine de construcţii străvechi făcând referire la Atlantida.

După această catastrofă a principalei insule, datorită faptului că refugiaţii atlanţi au migrat pe cele doua continente americane spre vest, şi spre Africa şi Europa spre est, a fost a doua perioadă atlantă care şi aceasta a durat cam până în urmă cu 11.500 de ani, adică cu 9000 de ani înaintea lui Solon, acesta trăind între 638 – 558 înainte de Christos. Cercetările efectuate de Jacques Yves Cousteau şi de alţi savanţi, au adus la lumină ciudatul mecanism ca un computer din Antikhytera, o insulă din arhipelagul grecesc.

De asemenea în ultimii ani mai multe echipe de cercetare au pus în evidenţă anumite realităţi din vechime, cum ar fi aceea că în urmă cu aproximativ 12.000 de ani în urmă, conform măsurătorilor efectuate în Mediterana şi în Marea Neagră, între cele două mări nu exista legătură, fiind separate de porţiuni mari de uscat.

Toate cercetările ştiinţifice din Mediterana au mai pus în evidenţă că zona maritimă din apropierea Italiei prezintă un grad seismic ridicat, insula Santorini în acest sens fiind un rezultat al activităţii plăcilor tectonice. Astfel în Mediterana a existat o insulă numită Thira care se pare că s-a scufundat în urma unui cataclism ce a avut la origine un seism de mare magnitudine. Vechii egipteni din vremea primelor dinastii faraonice ştiau de această insulă, aşa cum a aflat Solon.

Ce s-a întâmplat în realitate cu insula Thira, al doilea nucleu civilizator al Atlantidei? Şi mai ales ce rol au avut pelasgii în toată această poveste…? Aflăm în numărul următor…