Binele şi răul sunt prezente în palma noastră prin intermediul gesticii celor 5 degete.
De mii de ani religiile există peste tot în lume, de la rudimentarele crezuri oarbe în forţele naturii interpretate drept zeităţi şi până la elaboratele religii ce conţin tot felul de precepte morale şi filozofice, pe baza cărora naţiunile lumii şi societatea planetară în ansamblul ei încearcă să evolueze păstrând un curs actual al evoluţiei cât de cât satisfăcător.
Fiecare religie are reprezentările şi interpretările ei despre bine şi rău, şi din acest punct de vedere nu se poate spune că vreuna dintre ele se ridică mai mult deasupra celorlalte prin modul de prezentare a acestei dualităţi care pare să vină din veşnicie.
De altfel, există la nivelul celor mai bătrâne civilizaţii din univers o filozofie arhaică referitoare la raţiunea existenţei binelui şi răului, dar asta este o altă idee pentru un alt articol în viitorul apropiat.
Cert este că oamenii din orice religie interpretează scripturile specifice propriei religii doar prin prisma modului în care preoţimea a prezentat modelul de înţelegere a noţiunilor respective.
Astfel ca să luăm exemplu din creştinism, sute de milioane de creştini interpretează Apocalipsa ca pe un eveniment tragic ce ar urma să ducă la distrugerea omenirii sau cel puţin la o bună parte a ei.
TEXTUL APOCALIPSEI ESTE UN VERITABIL TRATAT ESOTERIC CE SE REFERĂ LA STRUCTURA ŞI EVOLUŢIA OMULUI
Şi pentru că am făcut această introducere care era necesară, să vedem cum de este posibil ca atât binele, cât şi răul să existe în noi în acelaşi timp. Ar fi chiar un paradox, nu?
Dacă se spune în Geneză că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi conform interpretărilor umane că Dumnezeu este doar Bine, atunci cum poate exista răul în noi şi de unde provine el?
Adevărul este că orice spirit din univers, deci şi cele umane, aşa cum au fost create au în structura lor ambele părţi, altfel spus orice spirit are o latură luminoasă şi una întunecată.
Desigur că dacă facem abstracţie complet de interpretările minţii umane referitoare la întuneric, deoarece acestuia i s-a atribuit echivalentul de rău, atunci vom înţelege mult mai clar că într-adevăr avem în noi două părţi. Atenţie! Două părţi şi nu două jumătăţi cum greşit se interpretează la ora actuală de către mulţi autori în cărţile şi seminariile lor.
Să ne referim la gestul prin care creştinii îşi fac cruce.
Primele trei degete ale mâinii se duc împreunate către chakra frunţii, către cea a abdomenului, apoi către chakrele secundare ale umerilor. Mai nou se poate observa un al 5-lea punct în care mulţi creştini finalizează crucea pe care şi-o fac, şi anume chakra inimii. Deci o finalizare a unui gest în chakra inimii, o întoarcere la suflet. Dar să rămânem fixaţi pe gestica degetelor.
Sigur că cele 5 degete le folosim în gestica zilnică în multe feluri, dar mai ales la concerte sau când vrem să întărim apartenenţa noastră la un curent ideologic, cum este cazul gestului în care unii arată simbolul diavolului – degetul mic şi arătătorul ridicate, în timp ce degetul mare, mijlociul şi inelarul sunt adunate la un loc.
CELE 5 DEGETE REPREZINTĂ CONFIGURAŢIA GENETICĂ A SPECIEI UMANE, BAZATĂ PE CELE 5 ELEMENTE – FOC, APĂ, AER, PĂMÂNT ŞI ETER.
În ADN cele patru baze – nucleotidele – funcţionează pe perechi, Adenina cu Tiamina şi Guanina cu Citozina.
În timp ce Adenina şi Tiamina formează între ele două punţi de hidrogen, Guanina şi Citozina formează trei punți, şi o asemenea configuraţie existentă ca principiu de funcţionare în ADN, determină numărul degetelor şi a segmentelor lor.
Dacă translatăm aceste mecanisme funcţionale la nivelul celor 5 degete, putem spune că în mod normal aşa cum avem instinctiv gesturile, primele trei degete – cel mare, arătătorul şi mijlociul – sunt determinate la nivel informaţional ADN ca gestică şi mecanism de perechea Guanină – Citozină, acestea formând trei punţi de hidrogen între ele şi deci ducând la noţiunea de Treime reprezentată la nivel conceptual de Sfânta Treime către care şi în numele căreia facem semnul crucii.
În timp ce facem crucea, celelalte două degete, inelarul şi degetul mic, tot instinctiv se pliază ca un semn de supunere în podul palmei. Deci ultimele două degete au funcţia repartizată, când facem semnul crucii, dinspre perechea Adenină-Tiamină care funcţionează doar cu două punţi de hidrogen.
Vedem aşadar că ambele noţiuni, binele şi răul, prezente în palma noastră prin intermediul gesticii celor 5 degete atunci când este vorba de spiritualitate, sunt în interiorul nostru chiar la nivel de ADN.
Am putea pune întrebarea: dacă este aşa, atunci a pus oare Creatorul în noi încă de când am fost creaţi ca spirite o asemenea dualitate?
Este posibil să fie aşa, deşi dincolo de gestica instinctivă a degetelor noastre, când e vorba de semnul crucii, putem folosi de-o manieră neinstinctivă deci conştientă, poziţia degetelor în alt fel, cum am dat exemplu salutului satanist cu arătătorul şi degetul mic ridicate.
Perechea Citozină-Guanină determină structurarea elementelor corpului pe câte trei segmente, cum sunt de exemplu la mână: braţ-antebraţ – palma cu degetele, acestea la rândul lor având tot câte trei segmente. La rândul ei perechea Adenină – Tiamină structurează simetria corpului uman – două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi şi aşa mai departe. Din această perspectivă, combinaţia 3 cu 2 care determină formarea organismului fizic, putem înţelege că atât răutatea văzută prin prisma întunericului – cele două aspecte diavolul şi Lucifer, cât şi binele şi trinitatea – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cel puţin la nivel conceptual, îşi au originea în felul în care cele patru nucleotide se combină între ele, dar şi în interiorul lor, ca perechi.
O să spuneţi „hai să fim serioşi, cum să punem asemenea entităţi pe seama unor reacţii din ADN?”
La nivelul celor patru nucleotide se formează cei 21 de aminoacizi necesari corpului, apoi aceştia formează proteinele iar proteinele asigură mecanismele corpului cu toate funcţiile sale. Căci în cele din urmă, proteinele transportă semnalul informaţional de la nivelul cuantic al ADN-ului către nivelul macro al ţesuturilor, formând astfel nu doar corpul fizic, ci şi toate acele mecanisme care odată structurate, devin comportamentul, caracterul, reacţiile, mentalitatea şi aşa mai departe, până la nivelul de formare a credinţei.
Cu alte cuvinte avem înscris în ADN-ul nostru Credinţa, atât în bine, cât şi în rău, și depinde de noi şi de cât de bine, cât de mult şi cât de corect înţelegem asta pentru a ţine, cum se zice, la propriu în mâna noastră, atât binele, cât şi răul! Cum? Vom vedea în episodul următor…
- Binele şi răul, în mâna noastră
- Binele şi răul, în mâna noastră – II
- Binele şi răul, în mâna noastră – III