Falsa bunătate este unul dintre pilonii așa-zisei civilizații în care trăim, însă fix această falsă bunătate blochează bunătatea autentică.
Există bunătate autentică și există bunătate mimată, prima venind din simțire, a doua din propriul mecanism defensiv. Da, bunătatea poate fi o modalitate prin care să ne apărăm de cei din jur. Această formă de bunătate este de fapt lipsă de bunătate, asprime față de propria persoană.
Americanii au o vorbă: „fake it until you make it” (prefă-te până îți reușește). Probabil credem că, dacă ne prefacem că suntem buni, transformăm lumea din jurul nostru și ceilalți vor fi și ei buni cu noi. Problema e că, prin mimarea bunătății, cel mult le cerem și altora să o mimeze, la fel ca noi.
Cei care o mimează, de cele mai multe ori nu știu să spună NU, nu știu să spună STOP, ci acceptă ca normale lucruri care le sunt nocive. Frica de a nu fi pedepsit este un bau-bau cultural, social și spiritual în același timp, bau-bau care ne ține departe de autenticitate și totodată de manifestarea bunătății autentice. Oare câte lucruri acceptăm acum ca normale din cauza normelor și dogmelor sociale în care credem, lucruri care nu se potrivesc naturii umane?
Sanitizarea interacțiunilor umane, în numele civilizației, a creat și creează în continuare probleme, doar de mici ni se spune să fim cuminți. Copiii nu sunt construiți să fie cuminți, ba dimpotrivă, ei au nevoie de supraveghere, dar nu de domesticire. Domesticirea echivalează cu renunțarea la simțire, dar societatea câștigă încă un viitor adult obedient.
Spre exemplu, programul de muncă de 8 ore a fost implementat la începutul secolului trecut și acum, după câteva generații, este considerat a fi normal. Dacă normal înseamnă ca mulți oameni să stea închiși în clădiri cât timp Soarele e pe cer și să se ducă înapoi acasă seara ca să doarmă, iar ziua următoare să facă la fel, atunci n-ar mai trebui să ne numim oameni, ci lilieci. Poate așa învățăm să lucrăm suspendați cu capul în jos… Munca este menită a fi făcută cu drag, din contribuție, nu pentru a onora un contract…
Același tip de normalizare o regăsim și în relații, spre exemplu căsătoria: sunt oameni care se căsătoresc pentru a avea un act care le oferă proprietatea asupra celuilalt, nu se căsătoresc din conexiune, din susținere reciprocă. Apoi, la divorț, pare că nu au fost niciodată în intimitate, ba dimpotrivă, pare că au fost dușmani de-o viață.
Dacă omul de rând este adeptul falsei bunătăți și nu spune STOP sau NU, devine foarte ușor de manipulat, de controlat. Una dintre cele mai simple modalități de introducere a unei măsuri nepopulare este de a o introduce treptat, pas cu pas, pe sistemul „broasca fiartă la foc mic”. Dacă omul de rând nu face nimic, sforarii merg mai departe cu planul…
Totuși există și reversul: oameni care devin aspri, agresivi, violenți și spun că altfel nu se poate. Problema lor este că și ei se apără, la fel ca cei care manifestă falsă bunătate, doar că exact invers. Destinația este aceeași: închidere și lipsă de luciditate.
Destinația potrivită ar fi bunătatea autentică, cea prin care ții cont și de tine, și de cei din jur, și astfel acționezi în consecință. Dacă acțiunea este cu adevărat conectată la simțire, se va manifesta din adaptare sănătoasă la contextul trăit. Asta presupune DESCHIDERE față de exterior pentru a percepe contextul, din ÎNCHIDERE percepția fiind distorsionată.
Câți oameni au curajul să se deschidă cu adevărat și astfel să manifeste această calitate în mod consistent? O mai simțim și o manifestăm din când în când, da, apare la ocazie, însă dispare la fel de repede ca amantul care aude soțul intrând pe ușă. E păcat, pentru că tocmai în momentele dificile bunătatea autentică ar putea face cea mai mare diferență.
Bunătatea poate fi echivalată cu blândețea, dar nu tot timpul. Poate fi manifestată prin conexiune, prin respect, prin încredere; e o onorare a propriei persoane care este transmisă indirect și celuilalt. Dacă tu ești bun cu tine, transmiți bunătate și celuilalt.
Un sistem de gândire care abordează elegant această temă este Cheile Genelor unde cheia bunăvoinței este cheia 22 și aceasta vorbește despre impulsul de a fi sau nu sociabil. Când simți bunăvoință ești automat sociabil, când nu, nu ești. Lucrurile sunt simple când nu forțăm interacțiunile, însă noi ne așteptăm de la celălalt să fie tot timpul în bunăvoință. Ne ducem la magazin și ne așteptăm să fim tratați întotdeauna bine de persoana de la casă, că doar e plătită pentru asta, dar dacă persoana de la casă are o zi din aceea… știi tu, cum ai și tu când te trezești cu „fața la cearșaf”?
Observi cum ne forțăm să fim buni? Falsa bunătate este unul dintre pilonii așa-zisei civilizații în care trăim, însă fix această falsă bunătate blochează bunătatea autentică.
Tu tinzi către simțire, către bunătate autentică, sau folosești falsa bunătate ori asprimea ca mască despre care crezi că te protejează? Răspunsul sincer la această întrebare poate fi, în sine, un act de bunătate față de tine însuți.
CURAJ!
