Cauzele spirituale ale bolilor de oase
© CC0 / Pixabay

Glezna reprezintă capacitatea noastră de a fi flexibili faţă de propriul drum în viaţă.

Continuăm cu prezentarea acestor informaţii legate de dereglările funcţionale ale sistemului osos, în funcţie de atitudinile pe care individul uman le are în viaţa de zi cu zi.

Aceste informaţii sunt cu atât mai preţioase, mai ales pentru persoanele de vârsta a 3-a, cu cât cauzele subtile ale dereglărilor pot proveni şi ca un cumul karmic din deceniile anterioare vârstei senectuţii. Dar probleme de oase pot avea şi persoanele aflate la mijlocul vieţii, la oricare nivel al sistemului osos şi astfel de chestiuni trebuie privite cu toată seriozitatea, pentru că dintre toate bolile, cele de oase cu durerile lor sunt printre cele mai neplăcute, începând de la durerile de dinţi şi măsele până la cele produse de stadiile canceroase ale sistemului osos. Şi fiecare dintre acestea îşi au cauzele în planul subtil al existenţei noastre.

În articolul de faţă de vom ocupa de simptomele ce pot apare la nivelul gleznelor, zonă indispensabilă pentru starea noastră de sănătate.

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

Următorul episod<< Cauzele spirituale ale bolilor de oase – Genunchii (VII)Cauzele spirituale ale bolilor de oase – Gleznele (IX) >>
Acest articol face parte 8 din 14 seria Cauzele spirituale ale bolilor de oase
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile