Descoperă cele 4 Adevăruri Nobile ale lui Buddha, Calea de Mijloc și Învățăturile Octuple, un ghid practic pentru anihilarea suferinței, cultivarea stării de fericire permanentă și dezvoltarea unei vieți trăite în libertate.
Mă gândeam la un model de viață, o conduită care să te ajute să te redresezi dacă simți că viața o ia razna. De multe ori ca să treci la următorul nivel ai nevoie să revii la principiile de bază. Dacă vrei să înțelegi ideile care stau la baza oricărui sistem de credință, cel mai bine este să începi cu… începutul. În budism, asta înseamnă să revii la Cele Patru Adevăruri Nobile, prima învățătură a lui Buddha. Aceste Adevăruri Nobile aparțin Căii de Mijloc și includ un set de sub-învățături denumite Calea cu Opt Ramuri (Învățăturile Octogonului) — o metodă prin care te poți elibera de muuultă suferință și poți trăi o viață fericită, cu adevărat.
Siddhartha Gautama a trăit în prima parte a vieții ca un prinț, cu toate nevoile (aparent) îndeplinite. Cu timpul, această existență a început să i se pară plictisitoare și astfel a hotărât să afle ce se află dincolo de bula lui privilegiată. Imediat după ce a părăsit palatul, a dat piept cu suferința umană, fiind copleșit de ideea de boală, de bătrânețe și de moarte.
Jurând că va descoperi o cale de eliberare din vicisitudinile și suferințele vieții, Gautama a părăsit palatul, abandonându-și soția și fiul nou-născut. Cele puțin așa susțin “legendele”. A devenit ascet — pe atunci, mai mult sau mai puțin, singura cale spirituală deschisă lui. Potrivit autoarei Karen Armstrong, Gautama nu cunoștea Upanișadele sau ideea de Brahman. Upanișadele reprezentau „o credință subterană, ezoterică, centrată în câmpiile vestice ale Gangelui”, astfel Gautama s-a alăturat unui grup de călugări asceți care trăiau în pădure și care respingeau vechea religie vedică. S-a înfometat și a practicat cele mai extreme austerități, ajungând aproape de moarte:
„În această perioadă, Gautama umbla fie gol, fie îmbrăcat cu cea mai aspră cânepă. Dormea afară în nopțile de iarnă, stătea pe o saltea de țepi și se hrănea chiar și cu propria urină. Își ținea respirația atât de mult încât i se părea că-i bubuie capul, încât auzea un vuiet înfricoșător în urechi. Începuse să i se vadă oasele… Când își atingea stomacul, aproape că-și atingea și coloana vertebrală.” — Karen Armstrong, Buddha
Nimic din acest stil de viață extrem nu i-a produs Iluminarea. A început să mănânce din nou, reproșându-le tovarășilor asceți despre modul acesta extrem de viețuire. Pe măsură ce sănătatea i-a revenit, a început să observe “mișcările” propriei conștiințe, dezvoltând celebra practică Mindfulness (dezindentificarea de Ego/Personalitate). Până când, într-o zi, sub arborele Bodhi, a atins Iluminarea devenind un Buddha – „Cel care este treaz”. Și-a dat seama de greșeala extremă pe care o făcuse și astfel a început să predice Calea de Mijloc.
Calea de Mijloc
Buddha a observat cauza suferinței umane ca pe o formă de atașament față de dorință, adică să vrei mereu altceva. Această dorință apare pentru că te simți incomplet/ă, ca și cum ai fi pierdut o parte din tine, sau ceva nu este de îndeajuns. Acest lucru poate fi resimțit ca și cum lipsește ceva din tine, ca o senzație de singurătate, de pierdere sau frică de abandon. Aceste sentimente de singurătate și insatisfacție nu se vindecă în prezența altora, pentru că nu sunt cauzate de lipsa de companie. Ele vin din faptul că Egoul/Personalitatea se simte separat/ă de Viață.
Această senzație de incompletitudine sau de nemulțumire este ceea ce Buddha înțelegea prin termenul dukkha sau suferință. Este cea mai proastă zonă de confort! Încerci mereu să fugi de tine însuți, în timp ce încerci să te simți mai bine. Însă nu poți scăpa de propria experiență…
Nici răsfățatul nu funcționează, sau să cauți mereu plăcere, pentru că vei vrea mereu mai mult. Oricât ai, nu este suficient și nici nu durează mult, din cauza naturii impermanente a vieții. Nici să-ți negi dorințele nu funcționează pentru că unele dorințe îți alimentează aspirațiile.
Așadar, Calea de Mijloc urmează un drum între extremele auto-indulgenței și auto-negării. Ea recunoaște importanța auto-îngrijirii, de a te trata pe tine și pe ceilalți cu compasiune și de a trăi în înțelepciune, într-un mod echilibrat și armonios. În cele din urmă, ambele extreme — negarea și idealizarea — întăresc Egoul și Personalitatea, așa că singura cale de a te elibera de dukkha este să te întorci spre “interior” și să afli cine sau ce (nu) este acest „sine”.
La final, Personalitatea (cu tot cu corpul fizic) poate fi transcensă prin recunoașterea naturii sale adevărate ca fiind iluzorie. N-are sens să te agăți de ego, să încerci să-l consolidezi sau să-l întărești, să-i tolerezi capriciile și dorințele. Și nici n-are sens să denigrezi egoul, să încerci să-l distrugi într-o frenezie nihilistă. Calea de Mijloc oferă realizarea că nu există un sine care să fie transcendat.
Asta nu înseamnă că Sinele Spiritual nu există. Natura iluzorie a sinelui se referă la faptul că el nu este separat de viață — sinele nu există în mod inerent. Cu alte cuvinte, sinele există doar în relație cu Totul Adesea, Maeștrii îl descriu ca fiind gol de el însuși.
Cele Patru Adevăruri Nobile
Această realizare poate fi atinsă urmând Calea cu Opt Ramuri și dezvoltând Vederea Corectă. Buddha a văzut că poți trăi fără suferință, dar mai întâi trebuie acceptate anumite realități. Nu vei fi niciodată cu adevărat fericit/ă sau liber/ă dacă fugi mereu sau negi realitatea. Așadar, primul pas este să te confrunți cu adevărul. Aceasta este dezvoltarea Vederii Corecte – a privi către natura minții, a înțelege cum funcționează și de ce te lași atras/ă de suferință.
Aceste adevăruri sunt expuse în Cele Patru Adevăruri Nobile după cum urmează:
Primul Adevăr Nobil este suferința – experimentezi suferință din cauza impermanenței vieții. Nu poți face nimic în privința asta. Trebuie doar s-o accepți.
Al doilea Adevăr Nobil este cauza suferinței – dorești ca viața să nu fie impermanentă. Vrei ca lucrurile să fie așa cum vrei tu, dar viața are alte planuri pentru tine. Din nou, nu poți face nimic în privința asta.
Al treilea Adevăr Nobil este încetarea suferinței – te poți elibera de dorință. Ai posibilitatea să ieși din ciclul nebuniei. Funcționează pentru că Buddha a făcut-o.
Al patrulea Adevăr Nobil este încetarea cauzei suferinței – aici poți urma Calea cu Opt Ramuri, metoda eliberării.
Cu alte cuvinte, suferi pentru că nu-ți convine realitatea așa cum este și când vrei s-o schimbi realizezi că nici așa nu-ți place. Vrei să fii fericit/ă tot timpul, dar nu te poți împăca de exemplu cu ideea ca s-ar putea să mai pierzi unele lucruri. Inclusiv oamenii pe care îi iubești. Nu poți controla viața, iar încercarea de a o controla te face să suferi. Dar vestea bună este că nu trebuie să suferi. Există o cale de a te elibera de acest control absurd și de a gestiona impermanența.
Și asta ne aduce la centrul acestei serii: Calea cu Opt Ramuri.
Calea cu Opt Ramuri.
Înțelepciunea
- Înțelegerea Corectă – a te vedea realitatea așa cum este, cât mai aproape de adevăr
- Gândirea Corectă – gânduri și intenții care izvorăsc din Înțelegerea Corectă
Conduita Etică
- Vorbirea Corectă – să vorbești atunci când este cazul, nici mai mult, nici mai puțin
- Acțiunea Corectă – să acționezi potrivit în funcție de moment luând în calcul cât mai multe cauze
- Mijlocul de Trai Corect – a-ți câștiga existența într-un mod prin care nu înșeli, nu furi, nu minți
Disciplina Mentală
- Efortul Corect – să investești energie acolo unde primești energie
- Atenția Corectă – să fii cât mai prezent/ă în tot ceea ce faci
- Concentrarea Corectă – reprezintă disciplinarea minții, să nu lași gândurile să rătăcească fără știința ta
O notă rapidă despre cuvântul „Corect”: cuvântul sanscrit pentru „corect” este samyak, care înseamnă „în felul potrivit”, „drept” sau „vertical”. Modul în care Buddha a folosit acest cuvânt nu are intenția de a implica o judecată – nu este „corect” opus lui „greșit”. „Corect” înseamnă „ceea ce este” și se referă mai degrabă la acceptarea realității așa cum este și la a lăsa lucrurile să fie așa cum sunt. În Mitul Libertății, Chögyam Trungpa spune că samyak înseamnă „complet”, în sensul de autosuficient:
„Completitudinea nu are nevoie de ajutor relativ, de sprijin prin comparație; este autosuficientă. Samyak înseamnă a vedea viața așa cum este, fără cârje, în mod direct. Într-un bar spui: ‚Aș vrea băutura corectă. Fără a fi diluată cu sifon sau apă; o bei pur și simplu. Asta este samyak. Fără diluții, fără amestecuri – doar o băutură corectă. Buddha a realizat că viața poate fi frumoasă și delicioasă, pozitivă și creativă, și a realizat că nu ai nevoie de niciun amestec cu care să o diluezi. Viața este o băutură corectă – plăcere intensă, durere intensă, directă, sută la sută.”
Vom mai discuta despre aceste învățături ale lui Buddha, deoarece ele reprezintă adevărata yoga, adică Știința Vieții. M-am gândit deocamdată să facem o introducere simplă despre aceste învățături, care par simple la prima vedere, dar necesită practică, pentru că societatea și câmpul mental colectiv nu-ți permite așa ușor să urmezi aceste învățături. Probabil noi suntem următorul val de Buddha! Pe curând!
