Vom explora unele dintre organizațiile cheie care au impactat afacerile de pe Terra, în prezent, și în mai multe linii temporale.
În cele ce urmează, vă prezentăm un top al corporațiilor care au influențat lumea noastră timp de secole (și chiar milenii!). În felul acesta veți avea o imagine clară a ceea ce se întâmplă cu adevărat pe Pământ și mai ales cu ce tehnologii avem de-a face și la ce nivel! Căci multe dintre aceste dezvăluiri depășesc chiar și cultura New Age. Și fac o paranteză aici, asta apropo de cei care visează cu ochii deschiși la Noul Pământ. Există o Ascensiune Falsă, o matrice artificială, cu rol de a înlocui adevărata Matrice Divină (adică Legile lui Dumnezeu). O bulă evolutivă sintetică, demiurgică, o cale spirituală parazitară care îți oferă libertate falsă, simulată, la fel ca Realitatea Virtuală din jocurile video.
Conform ACIO, o parte semnificativă a afacerilor și inițiativelor din cadrul programelor speciale de acces, au fost în cea mai mare parte influențate de contractori militari (inclusiv ființe non-umane). Interesele individuale ale acestor corporații pot varia extrem de mult, dar deocamdată vom explora unele dintre organizațiile cheie care au impactat afacerile de pe Terra, în prezent, și în mai multe linii temporale de aceea cronologia o să vi pare cu siguranță ciudată, mai ales că originea acestor corporații nu este una terestră.
În plus, vom intra în detalii atât cu privire la corporațiile care găzduiesc agende “negative” pentru planetă, cât și cele care au o influență “neutră”, căci din punctul meu de vedere, atâta timp cât există interese strict personale, nu putem vorbim de corporații binevoitoare 100%. Este important să rețineți că organizațiile etichetate ca „neutre” au fost implicate în activități discutabile, care pot fi considerate un „rău necesar”. Pe de altă parte, organizațiile implicate în activități răuvoitoare ar putea fi percepute din exterior că participă la agende mai „pozitive”. Prin urmare, multe dintre aceste corporații ar putea intra într-o zonă gri, în funcție de context.
În caz că-mi bat serviciile secrete la ușă, țin să precizez din nou, că informațiile există deja, noi doar am conectat și verificat unele puncte lipsă ale imaginii de ansamblu folosind metode radiestezice, mărturiile unor super soldați, materiale de channeling, incursiuni în Akasha și nu în ultimul rând, informații din jocuri video și filme comerciale, pentru a reflecta un Adevăr Divin apropriat de 80%. Știu, poate o să râdeți, dar vă readuc aminte că cele mai multe dezvăluiri vin din industria de divertisment sub formă de „Soft Disclosure” (vom publica în curând o listă cu cele mai cunoscute filme și jocuri care fac parte din acest fenomen numit „Dezvăluri Lente”).
Adevărul bate ficțiunea, deoarece ficțiunea se bazează întotdeauna pe adevăr. Veți înțelege mult mai mult pe măsură ce veți citi acest articol. Așadar, puneți-vă centurile de siguranță…
IMPORTANT: Tratați acest articol dintr-un spațiu al iubirii, dar fiți în același timp vigilenți, cu discernământ. Majoritatea acestor mega-corporații și-au pierdut din putere și influență în proporție de 50%, cu toate acestea, e posibil ca Jocul, din punct de vedere colectiv, să mai continue cel puțin câțiva ani de acum încolo. Aveți încredere în Lumină, dar nu subestimați niciodată partea Întunecată!
CORPORAȚII RĂVOITOARE
MONARCH: Această corporație este considerată una dintre cele mai periculoase organizații care influențează Pământul (a nu se confunda cu Academia Monarch). Este foarte greu de precizat originea acestei organizații, deoarece activitatea ei se desfășoară pe mai multe linii temporale, plus că activitatea companiei este ecranată prin tehnologii psionice. Conform ACIO, Monarch are o vârstă de peste 6000 de ani, specialitatea lor fiind manipularea liniilor temporale, modificarea evenimentelor istorice (Efectul Mandela) implanturi și ștergere de memorie (inclusiv colectivă), precum și programare predictivă. Tehnologiile CERN sau acceleratoarele de particule, Proiectele Montauk, Mk-Ultra sau Looking Glass, au fost sub-contractate de către corporația Monarch. În prezent, această companie/corporație/conglomerat se află în plină resetare, tehnologiile de manipulare a timpului fiind complet interzise de către Confederația Galactică și Maeștrii Karmici, pentru a se asigura linia temporală de Ascensiune conform Dispenselor Divine. Activitatea acestei corporații a fost semnificativ redusă. O parte din tehnologia Monarch a fost preluată de către unele facțiuni Illuminati și folosită la programare predictivă sau în industria de divertisment și cinematografie. Veți găsi foarte des acel simbol celebru al fluturelui care acoperă fața unor vedete mondiale, semn că au fost programate mental. Referințe despre Monarch pot fi găsite în jocul video „Quantum Break”.
MOBIUS: Conform unor insideri, Mobius are o vârstă de cel puțin 4000 de ani. Mobius este specializat în manipularea “Matricei” (percepția realității 3D/4D) prin tehnologii scalare și inteligență artificială, folosind egregori, forme gând, infrasunete și mai nou prin intermediul internetului, cu scopul de a imprima în colectiv diferite tipare comportamentale. Agenda Mobius este de-a crea o matrice falsă menită să inducă în conștiință supunere și limitare, inclusiv blocarea capacităților spirituale. Este corporația favorită a draco-reptilienilor, în interiorul organizației fiind atât non-umani cât și tereștri. Din fericire, Alianța și Confederația Galactică împreună cu frecvențele cosmice înalte dinspre Marele Soare Central, au redus semnificativ activitatea corporației Mobius, umanitatea deconectându-se de la matricea artificială în proporție de 60%, urmând ca acestă realitate artificială falsă să se dizolve din ce în ce mai mult, cel puțin pentru un anumit procent al populației. Aceste schimbări vor fi percepute de către oameni prin simplul fapt că vor vedea dincolo de iluziile draconiene, iar puterea de manifestare în viața lor va crește, fuzionând cu o realitate mult mai binevoitoare. Referințe despre Mobius pot fi găsite în jocul video „Evil Within”.
UMBRELLA: Conform ACIO, Umbrella Corporation a fost fondată în 1876 de către Oswell E. Spencer în scopuri de cercetare, eugenie și război biochimic viral. Unele dintre virusurile lor bine cunoscute includ virusul-T, Uroboros și virusul Veronica. Toate acestea au fost prezentate în jocurile video Resident Evil. Umbrella Corporation a fost, de asemenea, în mare parte implicată în multe dintre focarele virale care au avut loc în secolul trecut, cum ar fi gripa spaniolă, primul succes înregistrat al unei arme biologice folosite în 1918. De asemenea, au dezvoltat și eliberat gripa asiatică, precum si cea mai recentă pandemie Covid-19. Implicarea lor în războiul chimic a inclus introducerea fosforului alb, Agentului Portocaliu și a Agentului Albastru, mai puțin familiar. Toate acestea au fost folosite în războiul din Vietnam. Cu toate acestea, militarii au fost șocați de daunele cauzate și acest lucru i-a făcut să se teamă de faptul că aceste arme biochimice ar putea fi utilizate la un moment dat, în orice altă parte a lumii. Drept urmare, Alianța a intervenit direct pentru a închide acest proiect.
MURKOFF: Această companie a fost fondată în 1923 de către Alexander (A.K.A. Sasha) Murkoff. Murkoff a fost un medic psihiatric sovietic, bine cunoscut pentru colaborarea strânsă cu Karl Rudolf și Wilhelm Werniczke, rude cu infamul Joseph Mengele, ofițerul SS nazist, cunoscut sub numele de „Îngerul morții”. O mare parte a muncii sale a fost redusă la experimente brutale, inumane și sadice pe oameni răpiți și super soldați din cadrul programelor MILAB. Cel mai cunoscut proiect a lui Alexander Murkoff a fost Projectul Walrider (proiect de eugenie) pentru a crea soldatul perfect. Ceea ce se știe mai puțin este că Murkoff a colaborat cu facțiunile Cenușiilor pentru a perfecționa un proces prin care să poată extrage esența sufletului unui individ prin procedee genetice (soul scalping, alter split), conectată la o formă de tip minte-stup foarte obedientă la comenzi pre-programate. Informații despre Murkoff cât și despre Projectul Walrider puteți găsi în jocul video Outlast. Proiectul continuă și în ziua de azi, în SUA Colorado și Canada.
CASA SHAW: Nu este chiar o corporație, ci mai degrabă un grup (fost) ultra-secret care prin diferiți intermediari și mesageri, coordonează alte grupuri elitiste din cadrul ocultei mondiale. Conform ACIO, acest grup conduce o varietate mare de activități ilegale în întreaga lume, cum ar fi traficul de influență în cadrul serviciilor secrete de informație, trafic de arme, trafic de persoane, prostituție, sclavie și recoltare de organe. Cu toate acestea, informațiile obținute din Akasha, arată ceva dincolo de toate aceste activități. E foarte posibil ca acest grup numit Casa Shaw să fie în realitate un grup de mesageri sfătuitori la nivel spiritual pentru celelalte societăți secrete (care între timp nu mai sunt secrete), precum Illuminati, Bilderberg, Zion etc. Da, ați auzit bine! Un grup sfătuitor la nivel spiritual. Gândiți-vă ca la un fel de Shamballa, dar pe parte întunecată. Referințe despre Casa Shaw au fost făcute în filmul „Fast and Furious: Hobbs and Shaw”, precum și în jocul video „Watch Dogs: Legion”.
CORPORAȚII NEUTRE
KRUGER: Conform ACIO, Kruger este o companie de mercenari înființată în 1815 după războaiele napoleoniene. Organizația a fost fondată de către Gabriel Kruger, nazist naționalist, printr-o linie temporală din viitor până în anii 1920, pentru a se conecta cu descendenții săi din Germania înainte de al doilea război mondial. Kruger este specializat în construirea și utilizarea augmentărilor fizice care oferă mercenarilor abilități sporite, cum ar fi o viteză mare, agilitate și forță. Acești soldați Kruger sunt desfășurați în misiuni de spionaj și sabotaj, unde abilitățile lor incredibile le permit să se infiltreze, să fure informații și să saboteze țintele cheie. Augmentele lui Kruger au fost, de asemenea, aplicate la scară largă pentru persoanele rănite și cu handicap, ajutând la îmbunătățirea calității vieții pentru anumite persoane. Primele augmentări miniaturizate au fost dezvoltate în 1922 după primul război mondial și apoi au intrat în producția de masă în 1946. Grupul Kruger a apărut în seria de jocuri video Mirror’s Edge, unde atât Gabriel Kruger, cât și Faith Connors sunt prezentați ca personaje proeminente, ambele având la bază operatori reali din Kruger.
CYBERLIFE: Compania Cyberlife a fost dezvăluită în jocul video „Detroit: Become Human”. Conform ACIO, această corporație se află în subsolul orașului Detroit (apropo de filmul Robocop). Sunt specializați în producția de roboți umani numiți androizi, construiți cu scopul și intenția de a servi omenirea. Se pare că modelele cyborg nu sunt construite pentru agresivitate și control. Este extrem de fascinant dar și șocant în același timp, deoarece acești androizi arată exact ca o ființă umană, dar fără însuflețire. Primele versiuni ale modelelor Android Cyberlife au fost lansate în 1815! Cu toate acestea, abia peste 100 de ani mai târziu, în 1921, aceste modele android au intrat în producția de serie. Noua generație de androizi s-a bazat pe tehnologia recuperată din prăbușirea OZN-urilor de la Roswell. Știu, nebunia nu se termină aici! Aproape 45% din populația orașului Detroit a fost înlocuită cu aceste clone android, fostul președinte Trump opunându-se vehement acestei inițiative, care pe bună dreptate, pare de domeniul fantasticului. Personal, cunosc americani care se feresc instinctiv de orașul Detroit. E foarte posibil ca în viitorul apropiat, Detroit să fie declarat primul oraș trans-umanist!
SHORELINE: Este a doua cea mai veche organizație din această listă, fiind menționată de-a lungul istoriei în texte antice vechi de până la 5000 de ani. Sunt specializați în extragere de informație și date din orice tip de mediu, individ sau specie, printr-o tehnică numită Rezoluție Armonică. Acest lucru se realizează prin scanarea câmpurilor și semnăturilor vibraționale, pentru a realiza o formă de absorbție și extragere de date și informație. Shoreline colaborează cu super soldați în anumite programe pentru a proteja unele dintre cele mai valoroase informații de pe planetă. Referințe despre grupul Shoreline pot fi văzute în seria de jocuri video „Uncharted”.

TRINITY: Conform ACIO, Trinity s-a format relativ recent, în anul 1881, cu scopul de-a recupera tehnologiile antice de pe tot globul și de a le aduce într-o stare operațională. Trinity deține personal instruit să se infiltreze în echipe de cercetare arheologică pentru a aduna informații din aceste artefacte și tehnologii rămase în urmă pe Pământ. Inițiativa principală a acestei organizații rămâne stabilizarea câmpului electromagnetic din sistemul solar folosind unele dintre tehnologiile antice care există. Trinity este prezentată în jocul video „Rise of the Tomb Raider” ca referință Soft Disclosure.
DELPHI: Delphi a fost fondată în 1918 de Peter Mason ca răspuns la utilizarea intensă a gazelor otrăvitoare, a războiului chimic din timpul primului război mondial. Mason credea că există un alt mod mai pozitiv de a utiliza gazele. Intenția sa a fost de-a crea amestecuri de gaze care să ajute la vindecarea pacienților cu probleme de ordin psihic, anomalii fizice și răni suferite în timpul războiului. Există zvonuri cum c-au fost vindecați inclusiv pacienți cu cancer sau cu gripă spaniolă. Cele mai vechi mirosuri și arome create au provenit dintr-un tip specific de trandafir și acest lucru a fost realizat în 1920. Tratamentele de vindecare prin gaze și arome sunt foarte puțin evidențiate în medicina generală, dar aceasta este o zonă în care Delphi a făcut pași masivi față de restul lumii. Cu toate acestea, este important să reținem că Delphi a fost clasificată inițial ca organizație negativă, datorită experimentării MILAB dure și extreme pentru testarea aromelor și a tratamentelor cu gaze. ACIO confirmă că Delphi și-a aplicat în cele din urmă cercetările și produsele în aplicații medicale pozitive și binevoitoare. Grupul Delphi a fost inițial dezvăluit în jocul video „Erica”.
În concluzie, fiți atenți la ceea ce vedeți prin filme, magazine sau diferite reviste. S-ar putea să vă salveze viața!
Ador această revistă. E mai reală decât orice ziar.
Am toate nr revistei… o cumpăr de cînd era ca un ziar