Nu condiționările sau programele contează, cu toții le avem, ci modul în care le integrăm, ne adaptăm sănătos la ele și le folosim într-un mod benefic pentru noi și pentru cei din jur.
O să încep articolul într-o tentă ușor pesimistă însă până la final tonul se va schimba: suntem foarte condiționați, mult prea blocați în programe, în dogme, în moduri fixe de a fi încât spiritualitatea, arta de a te conecta cu viața, a devenit, pentru mulți, o modalitate prin care să evite acest adevăr crunt. Rezultatul? Închidere, invidii, conflicte menite pentru a impune „stilul spiritual”, pentru a ieși în față, a ieși în evidență.
Maeștrii spirituali? Foarte puțini la număr și de obicei trec neobservați de cei din jur pentru că nu au interesul de a fi în lumina reflectoarelor, înțelegând că de obicei acestea distorsionează, pervertesc ceea ce este autentic. Restul? Actori de mimă, oameni răniți care au avut contact temporar cu stările înalte și au creat din acestea o destinație, un fel de Mecca iluzorie, o Fata Morgana pe care ești invitat să o cauți fără a avea șansa de a o găsi cu adevărat.
Ți se promit resetări prin ritualuri, vino în weekend și pleci de acolo altcineva, ești tratat de parcă ai fi posedat având nevoie disperată de exorcizare. Unde e umanitatea în toată această ecuație? Ce umanitate? Câh câh, ptiu ptiu, lasă porcăria aia deoparte, ce dorințe, ce fantezii, ce iluzii, astea nu sunt suficient de spirituale, las’ că te învață maestrul, te face imediat om nou.
– Om nou? Dar cum arată acest om nou? După cine este modelat?
– Păi după maestru, normal… acesta te transformă, te face să fii o copie a sa, nu-i așa că e minunat? Ai văzut Matrix partea a doua, când agentul Smith descoperă că își poate copia codul în oricine și astfel se poate clona doar vârându-și degetele în tine? Ăsta e maestrul, nu îți face griji, nu e de rău, e de bine. Bucură-te, nu ai de ce să fii tu, mai bine fii maestrul! Ce contează că îți pierzi unicitatea, nu ai auzit că suntem cu toți în unitate? Nu vrei și tu în unitate?
– Dar maestrul de ce nu își pierde unicitatea? Pentru că e maestru, normal, știe mai bine ca tine, fraierul, novicele, ucenicul. Tu taci și fă ce îți zice!
– Dar dacă maestrul are răni, nu înseamnă că le copiază și în mine? Maestrul știe cel mai bine ce să îți dea și ce nu, doar e maestru, tu taci și primește!
– Păi ia stai puțin, dar nu sunt și eu maestru? Nu am un Geniu, un potențial unic? Nu s-a mai născut nimeni ca mine și nici nu se va mai naște, asta nu înseamnă ceva?
– Nu fii fraier, doar maestrul a ajuns la măiestrie, că doar de-aceea e maestru. Taci și stai în liniște până termină maestrul!
Ți se pare că ceea ce am scris mai sus poate fi real? Dacă da, ai aceeași părere ca mine. Ne bazăm atât de mult pe exterior încât am creat maeștri ca să ne aducă înapoi către noi, nu de puține ori prin dezamăgire cruntă. Parcă îi creăm pentru a ne da seama că puterea e la noi, că totul e în schimbare și puterea înseamnă adaptare, nu fixare în ritualuri, în inițieri, în retreat-uri. Ajută și acestea, nu zic nu, însă ajută dacă le iei ca o experiență, nu ca adevăr absolut.
Am și eu multiple inițieri și ce pot spune e că sunt două feluri de inițieri, cele care te ajută să te cunoști mai bine, să scoată la suprafață bagajul suplimentar, să te ajute să fii în putere fără a răni direct și voit pe cei din jur și cele inversate, cele care te blochează, cele care te fac să crezi că nu ai putere și că este nevoie să o dai inițiatorului, cele care te fac să te simți slab la început și puternic după ce te-ai vândut pe tine.
Nu condiționările sau programele contează, cu toții le avem, ci modul în care le integrăm, ne adaptăm sănătos la ele și le folosim într-un mod benefic pentru noi și pentru cei din jur. Nu contează nici măcar păcatele că suntem cu toții păcătoși ci cum ne raportăm la viață. Nu contează nici inițierile și nici resetările pentru că mai mult contează cum te raportezi la tine, dacă te iubești sau dacă te urăști sau poate dacă te iubești și te urăști în același timp. Nu există răspuns corect ci doar luciditate.
Am mai realizat că totul este comunicare, tu comunici în fiecare moment cu tot ce ai în jur, inclusiv cu pereții, lași amprente informaționale peste tot și ești impactat de amprentele altora. Corpul tău adoră să comunice, de aceea ne place atât de mult să simțim, aceea este comunicare pură. Când omul nu mai simte, comunicarea dispare și astfel apar unii care îți promit că interpretează pentru tine ce vrea să îți spună viața fără să realizeze că viața vorbește cu ei pentru ei, nu pentru alții.
Că sunt oameni cu puteri, asta clar, am dat de oameni în această viață care te scanau instant și îți spuneau chestii pe care doar tu le știai. Aș spune că avem cu toții puteri, nu ai citit vreodată gândurile cuiva și le-ai exprimat spre mirarea celui de lângă tine?
În loc să căutăm să fim perfecți, nu mai bine ne trăim imperfecțiunea și astfel să nu mai avem nevoie de maeștri ci doar de comunicare mai bună cu Sinele, cu ceilalți, cu viața? Eu atât îți spun, nu lăsa dogmele altora să îți dicteze viața, nu pune oamenii pe piedestal, simte, comunică, bucură-te de viață și lasă-ți Geniul, lasă-ți potențialul să se manifeste, știe mai bine ce are de făcut decât oricine altcineva. Geniul este funcționarea ta eficientă, inteligențele care colaborează între ele și te ajută să te adaptezi.
Te adaptezi sau „te lași adaptat/ă” de alții?
CURAJ!
Superb