Adevăratul simbolism al diavolului este omul căruia, așa cum se spune în popor, îi cresc coarne de la sine.
O zicătoare mai puțin cunoscută, poate chiar prea puțin știută de către majoritatea. Trebuie spus că bogăția zicătorilor românești este fabuloasă, provenind din cele mai vechi timpuri.
Acest proverb pe care-l tâlcuim face referire la un aspect asupra căruia este necesar să ne aplecăm spre a-l pricepe bine. Desigur că toată lumea știe ce-i acela un porc și cum e porcul de felul lui ca animal. Cei care au mai trăit sau au mai fost și pe la țară, știu cum umblă porcii prin ogradă, scormonind cu râtul ici-colo. Alții își dau porcii la comun pe timpul zilei și porcarul se duce cu turma undeva în afara satului, iar seara o aduce înapoi. Sunt locuri la noi în țară unde locuitorii obișnuiesc să facă așa ceva. Alții au mai mulți porci acasă și pentru asta, deoarece nu prea au timp, tocmesc un porcar ca să aibă grijă de porci pe timpul zilei. Unii au chiar ferme de porci, dar asta e altă treabă deja…
Dumnezeu a făcut pe lumea asta animale cu copite, animale cu coadă, animale cu coarne și animale cu colți – cum sunt elefanții. De exemplu, bivolii din Africa, gazelele, vacile de peste tot din lume, taurii și boii de la căruțele românești, iacii, caprele, caprele de munte și rudele lor muflonii, berbecii și poate atâtea alte viețuitoare, au coarne. Dar toate acestea sunt animale blânde. Dar porcul… porcului de aia-i zice porc, că e porc, adică e o viețuitoare care mănâncă de toate și umblă chiar și prin propriul rahat sau prin tot felul de noroaie și gunoaie, fără nicio deosebire.
Și dacă acestei viețuitoare cu care toată lumea asociază nesimțirea, grosolănia, și alte atribute negative, i-ar fi dat Dumnezeu coarne ca bivolului, de exemplu, cu siguranță că așa cum scormonește cu râtul, la fel de bine ar fi scormonit și cu coarnele peste tot. Dar știu că mulți dintre voi deja ați intuit că zicătoarea are tâlcul ei care se pretează la aspectele oamenilor. Căci mulți semeni de-ai noștri, mai ales din România și de prin straturile atât de „plăcute” ale vieții de politician, se comportă precum porcii. Și marea majoritatea a acestora, atunci când se văd ajunși în vreo funcție mare, devin persoane cu obrazul gros, de unde și expresia „ai obraz de porc” sau „ai șoriciul gros”. Ei bine, asemenea persoane odată ajunse pe funcțiile respective, ar răsturna pământul într-adevăr dacă le-ar fi dat Dumnezeu la propriu niște coarne. Sau am putea considera coarnele la figurat, și tot am putea spune că într-adevăr, acele „coarne” ar desemna tupeul, nesimțirea și grosolănia de care ar da dovadă, și unii politicieni chiar fac asta, în tot felul de situații de pe urma cărora ar profita în toate felurile posibile.
Și dacă adaptăm coarnele la modelul și ideea diavolului, acesta într-adevăr nu are coarne. Adevăratul simbolism al diavolului este omul căruia, așa cum se spune în popor, îi cresc coarne de la sine, deci vedem că Dumnezeu n-are nicio treabă cu ceea ce fac unii semeni de-ai noștri. Așadar feriți-vă de cei care seamănă, chiar și fizionomic, cu porcii, căci sunt persoane care chiar pot face multe rele cu „coarnele” lor crescute de-a lungul unei vieți trăite fără Dumnezeu.
