Fac ce vreau şi Facă-se Voia Ta sunt două concepte cu totul diferite între ele.
Se spune despre noi, oamenii, că suntem înzestraţi cu Liberul Arbitru. Marea majoritate a oamenilor nici nu ştiu ce înseamnă în realitate Liberul Arbitru, deşi de foarte multe ori în viaţă invocă acest aspect al propriei fiinţe, atunci când se află în circumstanţe mai dificile.
Viaţa ne pune mai mereu în tot felul de situaţii, fiecare dintre acestea având gradul său de dificultate sau de provocare, în funcţie de modul în care ne implicăm. Să ne aducem aminte de exemplu că atunci când s-a aflat în Grădina Ghetsimani, Iisus pe când se ruga aşa cum a rămas consemnat, a spus în cele din urmă „Facă-se Voia Ta, şi nu a mea”. Şi ştim ce nivel de evoluţie spirituală şi lumească a avut Iisus pe vremea când a trăit în Palestina. Ori dacă şi el a ales Voia Sa, adică a lui Dumnezeu, înseamnă că la nivel de Liber Arbitru Iisus a ales ca voinţa şi decizia sa să fie plasate sub cea mai înaltă autoritate a universului, Creatorul însuşi prezent în Sinele spiritual. Dar cum ar putea fi posibilă o asemenea situaţie?
Literatura gnostică şi cea esoterică, atunci când fac referire la fiinţele angelice, la arhangheli şi alte categorii de entităţi celeste divine, menţionează foarte clar că toate fac Voia lui Dumnezeu, aflându-se în slujba Creaţiei. Când spui despre asemenea fiinţe că fac Voia Lui, aparent am putea spune că nu au Liber Arbitru. Aparent doar… deoarece dacă fac Voia Lui, înseamnă că ele ştiu foarte bine ceea ce fac. Dacă ştiu ceea ce fac, înseamnă că au ales de la începutul existenţei lor să procedeze astfel. Nu înseamnă că nu au capacitatea de a analiza şi apoi de a alege, ci din contră, ştiu foarte bine ce aleg şi ce decid, şi asta se întâmplă în deplină cunoştiinţă de cauză. Şi asta pentru că ele înţeleg imaginea de ansamblu a Creaţiei.
Dar noi oamenii, de ce facem doar ce vrem noi?
Aproape în fiecare zi trebuie să alegem ceea ce este pozitiv de ceea ce este negativ, în discuţii, în comportament, în felul în care lucrăm, în tot felul de probleme, folosindu-ne pe cât ne pricepem capacitatea discernământului, deşi de multe ori se dovedeşte că prin Liberul Arbitru pe care-l avem alegem greşit.
Consecinţele alegerilor noastre de cele mai multe ori sunt neproductive, proaste sau generează alte probleme în loc să ne facă existenţa frumoasă.
Doar atunci când oamenii merg la biserică sunt de acord în sinea lor să-L lase pe Dumnezeu să aleagă pentru ei, când spun „Cum vrea Dumnezeu…”. De ce în asemenea situaţii îl lăsăm pe Dumnezeu să aleagă şi să facă cum vrea El în locul nostru şi în majoritatea chestiunilor cu care ne confruntăm alegem prin voia noastră proprie?
Nu vedeţi oare cât de mult greşim când facem numai după capul nostru?
Şi aici nu mă refer la rezolvarea situaţiilor profesionale, unde putem să ne descurcăm bine cu profesia pe care am învăţat-o, ci la acele situaţii relaţionale cu alte persoane, familia, prietenii şi alţi cunoscuţi. Trăim într-o lume a dualităţilor, încă, până când vom atinge nivelul 5D, şi până atunci este necesar să fim atenţi când alegem. Fac ce vreau şi Facă-se Voia Ta sunt două concepte cu totul diferite între ele.
Primul aparţine ego-ului uman, cel de-al doilea aparţine Sinelui spiritual, şi atunci putem înţelege că dacă ne apropiem tot mai mult de Sinele nostru spiritual, ridicându-ne vibraţia propriei fiinţe, reuşim să atingem acel nivel vibraţional de la care percepem energia şi programul Sinelui spiritual.
În etapa în care se produce această fuziune interioară la nivelul Sinelui spiritual putem să înţelegem scopul spiritului nostru, programul propriului suflet şi atunci ştim că în realitate tot voinţa noastră este, dar la nivelul divin al propriei fiinţe, unde există înţelegerea corectă a ideii de ce existăm şi pentru ce.
Iar în acel moment înţelegem că a Face Voia Sa înseamnă de fapt că lăsăm Sinele spiritual să-şi spună cuvântul, acest Sine spiritual fiind chiar Scânteia Divină din noi care ştie mult mai mult decât ego-ul cum anume trebuie să se deruleze existenţa noastră.









[…] putea spune că dacă avem Liberul Arbitru, la naştere nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem să fim creştini, budişti, islamişti, mozaişti […]