Orlando Daniel Stoicescu

În spiritualitate există curente și curente, în unele suntem invitați să fim parte a vieții în iluzie, în altele suntem invitați să negăm viața și iluzia.

Fiecare om are dreptate, asta nu înseamnă că dreptatea sa este și a omului de lângă. Trăind în dualitate, într-o societate în care a fost semănată separarea, e chiar un eveniment în sine să găsești pe cineva în rezonanță cu tine. Dacă mediul era diferit, cel mai probabil exista mult mai multă colaborare venită din Geniu și mult mai puțină competiție pentru supraviețuire.

Iluzia este peste tot, în dualitate totul este iluzie, indienii ne tot spun că trăim în Maya dar asta nu e ceva rău, ne putem bucura de fantezii, de iluzii cum (unii dintre noi) ne bucurăm de un film sau un serial scris bine. Iluzia ne poate ajuta să ne descoperim puterea, potențialul, adevărata noastră natură. Totuși, în spiritualitate există curente și curente, în unele suntem invitați să fim parte a vieții în iluzie, în altele suntem invitați să negăm viața și iluzia.

Adevărul, cel mai probabil este întotdeauna la mijloc, fiind obscurat de percepția mentală, duală. Îmbrățișarea paradoxului este singura cale către a reveni în echilibru, în centrul ființei, în rolul de (co)creator al realității. Cine se duce într-o extremă în detrimentul celeilalte, va atrage (prin polarizare) cealaltă extremă și astfel va crea INCONȘTIENT realitatea. Așa ajungem la conflicte pornite din senin, la războaie între oameni, la haos din ordine, creația individuală se transformă în creație colectivă.

Crearea CONȘTIENTĂ a realității presupune renunțarea la a fi în extreme, alegând echilibrul și astfel a crea o poveste, o iluzie, o fantezie care merită a fi trăită. Da, o iluzie. Încă o dată repet, tot ceea ce creăm este efemer, este iluzoriu. Nu înseamnă că nu are valoare, doar creația de acum este bazată pe creația de acum un moment și creația viitoare este bazată pe creația de acum. „Semeni ceea ce culegi” ori „dormi precum îți așterni” sunt două expresii care sunt relevante pentru situația noastră, a experienței de a fi om, acest paradox între util și inutil, între efemer și peren, între profan și divin.

Luăm din toate și creăm cu ceea ce avem. Nimeni nu are o creație ideală în propria viață, poate doar și-a așternut mai cu grijă. Nimeni nu a rămas fără karmă de rezolvat, dacă a rezolvat-o pe cea din neam, o preia pe cea colectivă. Cu toții tragem împreună, suntem interconectați fie că ne place asta sau nu.

Atunci de ce continuăm să ne separăm unii de alții, să ne luăm iluzia în brațe și să plecăm? Probabil acesta este nivelul de dezvoltare actual, poate suntem influențați, de forțe din exterior, să rămânem cât mai jos cu putință, probabil amândouă. Iluziile noastre se pot conecta și astfel creăm împreună o iluzie comună, dacă această iluzie este una care SusȚine umanitatea, putem folosi această iluzie pentru a o transcende. Când am devenit maeștrii în iluzie, când am descoperit că noi suntem creatori de iluzie, nu doar participanți în iluzie, atunci lucrurile pot lua o turnură interesantă.

Sunt foarte mulți oameni, prea mulți oameni, care sunt supărați, furioși, frustrați din cauza iluziei, însă asta nu îi apropie de eliberare ci, cel mai probabil, îi îndepărtează de aceasta. Stările joase pot porni procesul eliberării dar fără alchimizarea acestora, omul rămâne blocat. Spre exemplu, furia care nu se transformă în pasiune, în curgere, în bucurie de a fi în viață, rămâne blocată în corp.

În iluzie suntem și buni, și răi, paradoxul ne arată că a încerca să fim buni ne duce către a fi răi și invers. Aici am ceva de împărțit cu dogma religioasă, nu cu religia, cea care spune omului să fie bun și să nu fie rău. Câți oameni care se cred buni, fac rău inconștient? Bunătatea vine ca urmare a creației în flux a mediului benefic pentru Sine și pentru semeni, vine atunci când creăm punți cu cei din jur, nu când le ardem, nu când aducem separarea pentru că noi considerăm că iluzia noastră este superioară și că adevărul nostru este venit direct de la Dumnezeu și este mai presus ca alte adevăruri.

Există niveluri ale conștiinței, da, există niveluri joase distructive, există niveluri înalte constructive, există niveluri spirituale, non-duale, pe toate le accesăm. Toate sunt adevărate, niciuna nu este falsă. Că alegem cu grijă de la ce nivel acționăm, asta da, însă să fim serioși, „ne mai fură experiența” și acționăm și din cele joase. S-ar putea să o facem mai des decât credem…

Când tragem linie, dacă am construit mai mult decât am distrus, atunci putem spune că am fost eficienți. Altfel, încercăm să construim fără să distrugem, să fim imaculați, impecabili și perfecți și reușim, prin aceste încercări, să ne dovedim contrariul. Crearea realității este un proces de transformare, un proces care nu este doar individual, este în același timp colectiv.

Împreună creăm realitatea pe care o trăim, o realitate plină de continente și insule. Dacă avem curajul să ne aliem cu oameni în rezonanță și să creăm împreună cu ei ceva frumos, una dintre insule sau poate chiar un continent al creației poate fi un ACASĂ temporar, un ACASĂ de care să ne bucurăm. Când continentele și insulele se vor uni, atunci umanitatea va ajunge cu adevărat ACASĂ. Împreună.

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile