Pedeapsa poate fi o soluție rapidă la problemele sociale, însă, în absența comunităților puternice menite să protejeze individul, pedepsele pot ajunge să creeze probleme sociale din ce în ce mai mari.
Pentru luna aceasta vin către voi cu un subiect extrem de delicat: pedepsele. Este un subiect delicat pentru că nu puțini oameni consideră că pedepsele sunt singurele care ne mai pot ajuta să conviețuim în societate. Totuși, dacă avem nevoie de pedepse pentru a coabita pe Pământ, nu ne transmite asta ceva despre noi, oamenii, și despre felul în care ne-am construit societatea?
Pentru a explica mai bine fenomenul, o să folosesc instrumentul meu preferat: Cheile Genelor. În Cheile Genelor avem o cheie și o linie care ne pot vorbi despre pedepse. Dacă nu știai, Cheile Genelor ne oferă 6 arhetipuri (liniile) și 64 de scene (cheile) în care aceste arhetipuri își joacă rolul.
Arhetipul liniei 5 este arhetipul liderului și are ca umbră vinovăția și învinovățirea, iar ca dar, înțelegerea. În umbră, linia 5 devine dogmatică și consideră că lucrurile ar trebui să fie într-un anumit mod fix. Crede că un „așa trebuie” poate rezolva problemele sociale pe care le întâmpinăm.
Toate deciziile umanității care au creat dogme au venit din acest arhetip. Aici putem include dogma religioasă, dogma politică, dogma juridică și altele. În dar, însă, linia 5 poate găsi o soluție care să îi implice pe toți, pentru că înțelege ce se întâmplă. Înțelege cauzele care au produs efectele și astfel oferă soluția potrivită, nu soluția ideală. Dogma ne oferă o soluție ideală care este apoi impusă altor oameni.
Revenind la pedeapsă, de cele mai multe ori aceasta este dictată fără a se ține cont de cauzele care au dus la acel efect. Când arhetipul liderului acționează superficial, pur și simplu nu vrea să înțeleagă ci doar să rezolve.
Este mult mai simplu să pedepsești un om decât să îl integrezi.
În cartea „Tribul – Despre întoarcerea acasă și apartenență”, scrisă de Sebastian Junger, autorul oferă exemple de integrare care creează coeziune în mod natural. Astfel, comunitățile devin mai puternice, iar cu cât avem mai multe comunități puternice, cu atât avem o șansă mai mare de a crea o societate capabilă să integreze umanitatea.
Pedeapsa, nu de puține ori, înlocuiește tendința naturală de a greși cu o falsă siguranță pentru societate. Dacă însă oamenii nu greșesc, nu învață. Astfel, pedepsele ajung să creeze efectul exact invers celui dorit.
Spre exemplu, Statele Unite ale Americii au un număr imens de persoane încarcerate, iar acest lucru nu a rezolvat problema de fond, ba chiar sunt șanse mari să o fi amplificat. În schimb, țările în care pedepsele au fost reduse sau chiar eliminate au observat că oamenii care greșeau față de comunitate și societate se integrau mult mai ușor.
Nu o să cad însă în capcana soluției ideale și să spun că trebuie să eliminăm pedepsele și să trăim cu toții în pace de astăzi doar pentru că spun eu asta. Ar însemna că am căzut și eu în capcana dogmatismului.
Ceea ce propun este o trecere de la abordarea superficială „greșeală – pedeapsă” la o abordare care să integreze omul și să îl ajute să înțeleagă efectele pe care le-a produs. Asta înseamnă că ar trebui să ne reorientăm resursele de la a face profit către sustenabilitate socială.
Cum să facem asta? Cine are timp? Așa că pedeapsa rămâne cea mai la îndemână pedeapsă. E ca și cum am pedepsi viața pentru că a creat acea situație, acea greșeală, fără să analizăm ce s-a întâmplat cu adevărat. Am tot scris despre corupție și despre cum aceasta este simptomul faptului că am luat-o pe arătură. Viața ne arată, prin corupție, ce se întâmplă cu adevărat. Suntem dispuși să percepem lucrurile și în acest mod sau preferăm să pedepsim viața pentru un efect absolut normal?
Am menționat arhetipul și acum este important să menționez scena dedicată acestui arhetip: Cheia 4. Cheia 4 are umbra Intoleranței, darul Înțelegerii și Siddhi-ul / esența Iertării. Când ne conectăm la Iertare avem posibilitatea să Înțelegem și să transformăm Intoleranța.
Pedeapsa apare din intoleranță, atunci când observăm că ceva nu este așa cum credem că ar trebui să fie. Genetic, cheia 4 este cheia care ne oferă răspunsurile necesare pentru a ne organiza mai bine. Dacă răspunsul nostru este intoleranța și pedepsirea a ceea ce pare că nu ar trebui să fie, sunt șanse mari să nu prindem răspunsul pe care viața ni l-a pus pe tavă.
Cu cât o luăm mai mult pe arătură, cu atât răspunsurile vieții vor apărea ca fiind și mai șocante. La nivel de societate putem observa cum oamenii se separă din ce în ce mai mult de umanitatea lor. Unul dintre motive este că simt că vor fi pedepsiți dacă vor avea curajul să fie autentici și astfel ajung să se adapteze artificialului în detrimentul organicului.
Această adaptare este șocul pe care îl primim la nivel social. Dacă îi pedepsim pe cei care îl produc, tot ce vom face este să aducem și mai mult șoc în viețile noastre.
Știu că integrarea este mult mai grea, mai ales atunci când am luat-o atât de mult pe arătură, însă avem de ales: integrare sau autodistrugere. Am putea încerca să jonglăm între integrare și autodistrugere, fără a merge complet în niciuna dintre direcții. În acest caz, însă, s-ar putea să ajungem într-o distopie: o societate în care nevoile umane nu mai contează, ci doar serviciul adus sistemului artificial care ne-a adus într-o formă (mai „modernă”) de sclavie.
Pedeapsa poate fi o soluție rapidă la problemele sociale, însă, în absența comunităților puternice menite să protejeze individul, pedepsele pot ajunge să creeze probleme sociale din ce în ce mai mari.
Când individul se simte protejat, când îndeplinirea nevoilor sale este protejată, sunt șanse mari ca în acesta să apară bunul-simț.
Când bunul-simț apare și conexiunea cu Sursa se activează, orice pedeapsă împotriva omului devine, de fapt, o încercare de a pedepsi existența. Astfel ajungem să nu mai fie nevoie să ne pedepsim unii pe alții, este o cale lungă, dar posibilă; important este dacă avem curajul să o accesăm.
CURAJ!
