Atunci când te “odihnești” la Umbră, îți dai seama că Întunericul, răul, partea urâtă, este doar un contrast al percepției, un joc al Luminii pe diferite unde de lungime și frecvență.
Sunt două categorii de oameni care pică testul dualității. Cei care urăsc Lumina și preferă partea Întunecată (“răul” cum i se mai spune în popor) și cei care urăsc Întunericul și vor doar Lumina. Cu prima categorie te descurci mai ușor, deoarece știi la ce să te aștepți, însă “pericolul” apare de la cei care mimează Lumina fără să țină cont de polaritatea Întunericului. Această categorie este și cea mai înșelătoare, pentru că proiectează în exterior imaginea Bunului Samaritean, însă pe interior sunt consumați de frici, rușini și vinovății, lucru care îi împinge în negare, în errori de percepție și greșeli karmice. Ca procent, ei reprezintă jumătate din populație, aproximativ 50%. Ei sunt oamenii “buni”, cei care trag din greu să primească bunăvoința celorlalți, a vieții sau a lui Dumnezeu. Există și-o vorbă aici. Dacă măgarul ar fi fost răsplătit pentru munca sa grea la câmp, ar fi ajuns stăpânul moșiei. Însă se pare că Universului nu-i pasă de acest lucru, astfel toți oamenii “de treabă” ar fi avut succes.
Oamenii care neagă polaritatea Întunericului proiectându-se direct în Lumină ajung să facă greșeli cel puțin la fel de mari ca cei care sunt de partea Forțelor Răului. Ei nu-și permit să greșească niciodată, nu concep ca cineva să-și arate partea Întunecată (un simplu refuz poate să fie considerat un act de răutate) și se grăbesc imediat să împartă realitatea între “alb” și “negru” (conform cu ce crede fiecare). Aici nu-i vorba de-a permite răului să se manifeste, este despre reacția egoului, a sinelui mic și separat de a taxa diferite aspecte ale Existenței ca fiind indezirabile. În felul acesta, aspectele din tine neacceptate se întorc împotriva ta ca niște “demoni” interiori care cer să fie băgați în seamă, ca mai apoi să proiectezi aceeași atitudine inconștientă și în exterior, în relațiile cu lumea, la modul general. Mereu apare câte o chestie pe care vrei s-o corectezi, forme de control subtile pentru a “remedia” realitatea, nevoia de-a simula pioșenia și modestia ca și cum răul, urâtul, întunericul, nu fac parte din tine, mai ceva ca Fecioara Maria. Însă oricât de mult bine ai face poți oricând să devii personajul negativ din viața cuiva, chit că stârnești invidie involuntară și tot se va găsi cineva care să-ți poarte sâmbetele.
Soluția? Am auzit de curând un citat care mi-a plăcut. Numai un monstru poate să recunoască un alt monstru. Adică numai acel om care își cunoaște Umbra, partea întunecată din el, ceea-ce-nu-i-place, poate să recunoască Umbrele din ceilalți. Dintr-o perspectivă cosmologică noi suntem asemănători unei clepsidre, lucrăm cu ambele polarități. În momentul în care negăm sau reprimăm anumite aspecte ale Eului Complet devenim inadecvați, alegem tabere în defavoarea altor tabere, ne poziționăm ferm convinși că perspectiva noastră personală este singura reală, nu ne permitem să greșim, devenim enervanți de perfecționiști cu ceilalți, ne considerăm neînțeleși și ne agățăm de atenția altora și de imaginea falsă a omului bun. Pa-pa Eliberare! Astfel se instalează frica de a nu fi rău, de-a nu da cu bâta în baltă și de-a nu ajunge în vreun Iad. În felul acesta nu vei ajunge niciodată să te corectezi cu adevărat prin intermediul Binelui, pentru că trăiești într-o impecabilitate falsă, impusă și nenaturală. Furia ta pur și simplu se va ascunde de tine. Te vei supăra pe oamenii furioși. Îi vei urî pe cei care te urăsc și îi vei disprețui pe cei aroganți din poziția unei umilințe superioare. Nu vei cunoaște iubire, ci doar trufie.
„Fiecare persoană poartă o Umbră, și cu cât aceasta este mai puțin întrupată în viața conștientă a individului, cu atât este mai întunecată și mai densă”, scrie Jung.
Cu cât fugi mai mult de aceste aspecte, cu atât ele se vor ține mai tare de tine. Ideea este să faci pace cu Umbra din tine, s-o iubești și s-o integrezi ca pe rădăcinile nevăzute ale unui copac. În felul acesta “binele” și “răul” aparțin doar circumstanțelor, importante sunt cunoașterea, înțelepciunea și claritatea momentului, care vin la pachet cu trăirea completă a experienței. Lucrul cu Umbra este procesul de recunoaștere, acceptare și, în cele din urmă, integrare aspectelor „întunecate” sau reprimate ale personalității tale. De obicei aceste aspecte sunt reprimate pentru că nu-ți plac, indiferent de motiv, până în punctul în care încerci să le disociezi de identitatea ta conștientă. Ignorarea Umbrei și disocierea ei n-o va face să dispară, motiv pentru care trebuie abordată și reintegrată în personalitatea ta conștientă.
Singura modalitate de a-ți eradica „Umbra” nu este s-o tratezi ca pe o umbră la modul înfricoșător, ci să te iubești pe tine în întregime, pentru tot ceea ce ești, pentru că Întregul se află în tine. De aceea iluminarea autentică este atât de rară. Ne este teamă că, dacă permitem ca negativitatea să iasă la suprafață, vom face ceva teribil. Dar realitatea ne dovedește opusul – prin suprimarea “negativității” și obsesia de a o ascunde, ajunge să facem alte lucruri destul de urâte, de multe ori fără să ne dăm seama, inconștient. Devenim pasiv-agresivi, judecând pe toată lumea, evaluându-i pe toți, de cât de lipsiți de prejudecăți sunt alții sau în funcție de cât de mică este Umbra lor. De aceea ce mai mulți oameni comunică de pe un nivel de falsitate între ei, purtând diferite măști în funcție de situație, consumând astfel o cantitate imensă de energie vitală, totul pentru a menține aparențele unui om bun conform standardelor consensuale și a programelor sociale. Astfel viața devine un joc de-a șoarecele și pisica.
Nu-i nevoie să-ți expui negativitatea în toată splendoare sa, nici măcar nu este necesar, însă negativitatea în sine, ca experiență emoțională are nevoie să fie acceptată ca să poate să se alchimizeze (“transformarea metalului în aur”). Nu poți renunța la ceea ce continui să oferi atenție. Mintea liniștită și echidistantă nu este o minte care a învățat un truc nou despre cum să scape de toate lucrurile rele. Este o minte care a cunoscut ambele polarități, pozitiv și negativ. Distincția dintre emoțiile bune și emoțiile rele s-a evaporat. A mai rămas doar pacea observatorului. Dacă nu înțelegi cine ești cu adevărat pentru că Umbra din tine îți este străină, n-ai să afli niciodată de ce ești capabil/ă – nici măcar nu te cunoști pe tine însuți. Dacă nu te cunoști, cum ai de gând navighezi prin lume așa cum ești „cu adevărat”? Nu știi. Ești doar o persoană pe jumătate cunoscută ție însuți. Adică, dacă n-ai nicio idee sau vreo experiență despre propria ta Umbră, s-ar putea atunci când o descoperi să fie mult mai întunecată și mai terifiantă decât ți-ai putut imagina. Cei care-și cunosc propria Umbră și o integrează corect, nu vor mai teme de nimic, chiar și dacă vor fi momente reactive din punct de vedere emoțional. Ba chiar o pot folosi atunci atunci când au nevoie, în moduri constructive bineînțeles. Cei care n-o fac, se vor lovi de propria parte Întunecată, cel mai probabil, în moduri distructive sau traumatizante.
Mai mult decât atât. Atunci când te “odihnești” la Umbră, îți dai seama că Întunericul, răul, partea urâtă, este doar un contrast al percepției, un joc al Luminii pe diferite unde de lungime și frecvență. Nimic nu mai este “periculos” în adevăratul sens al cuvântului, căci nimic nu mai este în afara ta. Știu, sunt concepte greu de digerat, cel puțin la nivel psihologic, însă trăirea non-duală (Advaita în tradiția indiană) va fi lecția umanității ca specie în următorii 100 de ani. Vom trăi și veți vedea!
Așadar, Umbra la nevoie se cunoaște!
