În 2030 s-ar putea să izbucnească ultimul și cel mai mare conflict între bine și rău, căci este vremea profeției christice – 2030 – 2033 – în care va fi dată ultima și cea mai mare bătălie pentru omenire.
În partea întâi a acestui editorial am comentat despre tranzitul lui Pluton prin cei trei decani ai Vărsătorului. Cum primul decan este guvernat de către Venus, care în mod tradițional o regăsim și la Taur, și la Balanță, rezultă că din ianuarie 2024 și până în 2029, deci vreme de 5 ani, astrul plutonian va aduce multe schimbări majore în domeniul relațiilor interstatale, între instituțiile globale ale lumii, în privința proprietății, a terenurilor, a drepturilor în acest sens, astfel încât odată cu intrarea lui Saturn în Taur în 2028, se pot structura primele forme de noi tipuri de proprietate, ceea ce este deja destul de interesant.
Apoi în 2029 astrul plutonian intră în cel de-la doilea decan al Vărsătorului, care este guvernat de Mercur. Acesta este corelat cu Gemenii și cu Fecioara, deci comunicare și analiză, și din 2029 până în 2036 foarte multe lucruri se vor schimba la nivelul cooperării dintre instituțiile globale.
Multe dintre rețelele de comunicare se vor desprinde din conglomeratul mondial corporatist și vor veni cu oferte mult mai avantajoase pentru populație, în timp ce Uranus, care deja se va afla în Gemeni din iulie 2025 va contribui din plin la asta. S-ar putea inventa noi tipuri de computere, inclusiv pentru utilizatorii privați, astfel încât să existe și computere cu totul diferite și rețele de internet separate de actualul internet care este controlat în mare măsură de Google.
Organismele internaționale de tipul ONU se vor scinda și ele, fiind vorba despre nașterea noilor instituții care treptat vor prelua frâiele acestei lumi din toate punctele de vedere.
Oculta mondială va deveni ceva învechit și nimeni nu va mai asculta de „ordine” și „dispoziții” ca altădată.
Este foarte posibil ca sectorul privat pe partea resurselor financiare să înceapă să structureze, asta apropo de Nesara/Gesara, o nouă formă de susținere financiară a lumii, de data asta una liberă, nu cu constrângeri cum a fost până acum din partea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional.
Este foarte posibil ca „Pălăriile Albe” să lucreze și la o asemenea alternativă, pentru a oferi viitoarei lumi o alternativă financiară mult mai bună decât vechea formă de îndatorare a statelor sub forma „ajutorului pentru dezvoltare”.
Deci se vor întâmpla mari transformări în deceniul următor, iar cel mai interesant aspect va fi atunci când Pluton va tranzita cel de-al treilea decan, guvernat de Lună. Aceasta este corelată semnului Rac, iar sub acest semn zodiacal stau națiunile lumii, căci racul înseamnă națiunea. În timp ce statul ca conglomerat al instituțiilor este simbolizat de Saturn și de Uranus. Luna care este semnificatoarea națiunilor peste tot în lume, simbolizează fiecare națiune în parte, astfel încât se pot face analize astro-divinatorii destul de elaborate, dacă este cazul evident, pentru a se vedea direcțiile de manifestare a potențialului fiecărei națiuni.
Astfel între ianuarie 2037 și martie 2043 Pluton va tranzita al treilea decan al Vărsătorului, aducând deja alături de efectele lui Uranus în Rac – acesta va intra în Rac în mai 2033 introducând un veritabil salt în conștiința maselor – unele transformări care vor avea la bază în primul rând combinarea dintre tehnologie și secretele particulelor atomice și subatomice. Sub impulsul unor descoperiri ce-ar putea revoluționa de-a dreptul omenirea pe repede înainte, națiunile lumii vor începe încă din iunie 2032, de la solstițiul de vară al acelui viitor an, să se reorganizeze ideologic și ca structuri statale.
Este foarte posibil să vedem apariția unor forme noi de guvernare, bazate pe cu totul alte principii. Și ceea ce este cel mai interesant, în acest elan către libertatea binemeritată, după atâtea secole de sclavie cauzată de ocultă, este că în noiembrie 2030 se vor configura unele aspecte astrologice care vor duce la aflarea tuturor secretelor pe care elita ocultei mondiale le-a ascuns atâta vreme față de opinia publică globală și din fiecare țară în parte.
O dublă aspectare din toamna anului 2030 va fi semnalul referitor la faptul că ONU va începe să se destrame, sub presiunea divulgării multor rele pe care slugile acestui organism mondial aservit ocultei le-a comis sub paravanul bunăvoinței. Vorbim aici despre Saturn care va realiza o conjuncție cu Nodul Lunar Sud pe Gemeni, în paralel cu conjuncția dintre Uranus și Luna Neagră din Rac, astea pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte avem conjuncția Soarelui cu Jupiter și cu Nodul Lunar Nord în semnul Săgetătorului. Deci aici avem axa comunicării, relațiilor dintre state, dintre organismele globale și semnele unui sfârșit lamentabil al organismelor care au controlat lumea într-un fel sau altul. Va fi un recul karmic la care ultimele rămășițe ale elitei oculte va reacționa prin intermediul ultimelor influențe clericale ale Vaticanului. Înainte de aceste aspecte menționate va fi o fază de Lună Nouă care implică și participarea lui Jupiter și a Nodului Nord, deci este un aspect rar care va favoriza eliberarea de-o manieră amplă a conștiințelor umane de sub nefasta influență a elitei oculte atâtea secole.
Însă unul dintre aspectele la fel de interesante este cel care va avea loc cu câteva luni înainte, în primăvara anului 2030, și anume conjuncția Nodului Lunar Sud cu Uranus pe semnul Gemenilor, ce va preceda conjuncția de mai târziu, din toamna aceluiași an, dintre Saturn și Nodul Sud. Am putea spune de două ori că Organizația Națiunilor Unite se va destrăma. Numită inițial Liga Națiunilor, această organizație ce trebuia să reunească sub un același țel toate statele lumii, a fost infiltrată și preluată ulterior de elita ocultei mondiale, și transformată într-un instrument de influență și privilegii globaliste, primind denumirea de Organizația Națiunilor Unite. Foarte interesant este că în iunie 1945 când a fost semnat actul pentru înființarea ONU, Soarele, Nodul Nord, Saturn și Mercur se aflau cumva într-o conjuncție de tip cvartet pe semnul Racului – semnul care simbolizează națiunile lumii, iar câteva luni mai târziu în octombrie 1945, când ONU a început să funcționeze oficial, Uranus se afla în Gemeni. Așadar în 2030 Uranus va fi tot în Gemeni, împreună cu Saturn. Și în jurul solstițiului de vară din 2030 la ONU se va semna oficial desființarea acestei organizații devenită globalistă, pentru ca efectiv în toamna acelui an să se treacă la preluarea acestei ONU de către băieții cu adevărat buni și să fie transformată în ceva cu adevărat folositor omenirii. Dar asta va fi în 2030, exact cum am prezis în cărțile scrise împreună cu Ion Țugui.
În 2030 s-ar putea să izbucnească ultimul și cel mai mare conflict între bine și rău, căci este vremea profeției christice – 2030 – 2033 – în care va fi dată ultima și cea mai mare bătălie pentru omenire. Christos contra antichristului, în urma căreia, conform profeției făcute de Iisus, întreaga omenire va fi cu adevărat liberă din toate punctele de vedere.
- Editorial – 20 de ani spre libertate! (I)
- Editorial – 20 de ani spre libertate! (II)