Uneori oamenii mint pentru a ascunde o surpriză frumoasă făcută cuiva drag, pentru a nu se deconspira. Într-un asemenea caz, este de iertat minciuna?
Omenirea noastră şi-a structurat de-a lungul secolelor nişte principii care azi se numesc Educaţie şi Cultură. Pe baza lor am evoluat şi am adus îmbunătăţiri felului nostru de viaţă oriunde în lume. Însă se poate constata că pe măsură ce devenim tot mai inteligenţi, ne adaptăm la acele situaţii, create tot de noi, în care deseori spunem adevărul prin omisiune sau în mod fragmentat, iar în unele situaţii răstălmăcim adevărul aşa cum ne convine pentru a ne proteja pe noi sau pe alţii. Ei bine, din acest punct apare minciuna.
Cum poate fi definită minciuna?
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române redă următoarea definiţie pentru minciună: “Afirmaţie care falsifică, denaturează deliberat adevărul având ca scop înşelarea cuiva”.
Şi am să vă relatez cu un exemplu de ce la ora actuală minciuna sau denaturarea adevărului a ajuns un “rău necesar”.
Într-un episod din serialul “Supernatural”, unul dintre personajele principale – un nefilim pe nume Jack – se refugiază departe de prietenii care-l ajustaseră, deoarece el făcuse nişte greşeli foarte mari şi voiau să-l închidă într-o cutie magică. Acest nefilim, născut din relaţia lui Lucifer cu o pâmânteancă, avea cele mai mari puteri de pe Pământ ca fiinţă existentă. O simplă pocnire din degete şi putea schimba tot dacă îşi punea asta în cap. Ajuns la un moment dat la o firmă, unde erau multe birouri şi angajaţi fel de fel, nimereşte într-un moment în care unul dintre angajaţi apare şi strigă “Cine mi-a furat iaurtul?”. Jack îl vede pe un tânăr grăsan care se afla la câteva birouri distanţă cu spatele faţă de cel ce strigase, şi bineînţeles întrebarea a rămas fără răspuns, deoarece grăsanul a tăcut mâlc. Jack şi-a dat seama ascultând minţile celor de acolo cum se minţeau unii pe alţii, prefăcându-se că totul e bine. Enervat la culme de o asemenea adunătură de ipocriţi, a strigat ca pentru sine “Nu mai minţiţi!”. Ştiţi ce s-a întâmplat după asta? A ieşit un haos, pentru că toţi din cei acel orăşel au început să-şi spună unii altora adevărul reciproc şi a ieşit o mare nebunie: bătăi, ură, păruieli etc.
De aici reiese o întrebare esenţială? Este necesar să minţim? Se pare că da, având în vedere stilul de viaţă la care am ajuns. Deşi de preferat ar fi să spunem adevărul în orice împrejurare, atât în cele bune, cât şi în cele neplăcute.
De exemplu una dintre cele 10 porunci, a 9-a, spune aşa: “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Este oare a mărturisi strâmb totuna cu a minţi? Sau se referă doar la împrejurări de felul celor din sălile de judecată? Se pare că în conformitate cu cele mai aprofundate studii şi înţelegeri ale termenilor spirituali şi omeneşti, mărturisirea este o declaraţie sau o afirmaţie susţinută de către o persoană la un moment dat. Deci putem spune că mărturisirea strâmbă este minciună şi în prezentul nostru atât de condiţionat de tot felul de compromisuri, se pare că a devenit un fel de al doilea tip de personalitate după cel natural pe care-l avem din naştere.
Uneori oamenii mint pentru a ascunde o surpriză frumoasă făcută cuiva drag, pentru a nu se deconspira. Într-un asemenea caz, este de iertat minciuna? Dacă o luăm pe principiile spiritualităţii, minciuna nu este inclusă în panoplia aspectelor vieţii spirituale. Ah, da! Poţi minţi pe partea lumească a vieţii, în diferite circumstanţe, dar cel care va recurge la aşa ceva nu va fi niciodată un om spiritual.
Şi cel mai elocvent exemplu este cel al lui Iisus, care a spus aşa când a fost întrebat pentru ce a venit:
Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona, ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece.
Aceste afirmaţii poartă în ele cel mai înalt etalon de conştiinţă, însă dacă ne uităm azi în societatea noastră ne dăm seama că nu le prea mai putem aplica fără să se nască mari dereglări.
Este oare deja prea târziu ca să ne mai putem salva…?
