Solitudinea nu este despre separare ci despre reconectare. Orice ne duce în fluxul vieţii este o cale spirituală, orice ne ajută să ne conectăm sau să ne reconectăm este o cale spirituală.
Spiritualitate în separare nu prea se poate, spiritualitatea oferindu-ţi posibilitatea să te conectezi la Întreg și să beneficiezi de cunoaștere, de fluxul organic al vieţii, de „matematica” ei.
Totuși, un om rănit va evita să se conecteze cu exteriorul pentru că exteriorul l-a rănit. Spiritualitatea poate fi un refugiu în acest caz însă refugiul este temporar, provocările interioare având tendinţa să revină la un moment dat.
Suntem cu toţii împreună în această realitate, separarea o întâlnim doar la suprafaţă, în profunzime suntem conectaţi în fluxul vieţii. Imaginează-ţi că ești în același timp conectat la un maestru spiritual, dar și la cel mai crud criminal care există pe Pământ. Cum gestionezi această conexiune?
Judecata, critica ne ajută doar dacă putem percepe realitatea în integritatea ei altfel ne duce în separare. Acolo, bucuria de a fi dispare pentru că A FI nu este neapărat despre tine ci este des‐ pre Întreg. Tu ești tot timpul alături de toate celelalte elemente, unde mai este separarea?
Solitudinea nu este despre separare ci despre reconectare. Orice ne duce în fluxul vieţii este o cale spirituală, orice ne ajută să ne conectăm sau să ne reconectăm este o cale spirituală.
După cum scriam mai sus, suntem tot timpul conectaţi, de ce este nevoie să ne reconectăm? Paradoxurile dualităţii, ce să le faci… conexiunea este calea de mijloc, separarea presupune a ne pierde în extreme. Și în extreme există conexiune dar aceasta nu este recunoscută. Reconectarea ne aduce înapoi în braţele paradoxului acolo unde și binele, și răul coexistă, unde albul și negrul coexistă, unde masculinul și femininul coexistă.
În lumea modernă prea mulţi oameni sunt pierduţi în extreme, s‐au atașat atât de mult de ideile lor fixe, de soluţiile lor fixe, de strategiile lor fixe încât au uitat că trăiesc într-o realitate dinamică, Universul nu stă pe loc niciun moment, TU nu stai pe loc un moment, particulele care te creează în fiecare moment nu stau pe loc.
Separarea apare ca urmare a gândirii dogmatice, gândire care caută adevăruri absolute în dualitate. Ce păcăleală… Orice adevăr care pătrunde în dualitate își pierde calitatea absolută devenind un adevăr relativ, de context, cu termen de valabilitate. Spiritualitatea este calea de mijloc și este accesată cu ajutorul unui „diapazon” care îţi aduce aminte de echilibru.
Acest „diapazon” poate fi un om, o carte, o unealtă, poate fi natura, orice te ajută să ajungi să simţi din nou conexiunea. Ai observat cum omul care suferă emoţional își revine măcar pentru câteva momente când cineva îl ajută să simtă din nou conexiunea? Ai observat cum omul îndrăgostit se simte măcar temporar înapoi în braţele mamei cosmice, protejat, dorit, validat? Dacă ne‐am îndrăgosti de viaţă, de fiecare moment nu am mai avea nevoie de un „obiect” fix de care să ne atașăm cu dispe‐ rare.
Spiritualitatea te ajută să te detașezi de așteptări, te ajută să te adaptezi cât mai bine la contextele pe care le trăiești. Chiar dacă unele te pot doborî temporar, vei avea calea către reconectare, vei avea acordorul la dispoziţie.
E până la urmă spiritualitatea o cale solitară? Într‐un fel, da, fiecare om fiind unic, diferit de ceilalţi oameni prin construcţia și experienţa dobândită. Fiecare pășește pe calea sa, nimeni nu poate păși pentru tine. Totodată, spiritualitatea este o cale comună pentru că atunci când ajungem în dezechilibru, este mai ușor să ne reechilibrăm cu exemplele potrivite în jur, cu oamenii potriviţi.
Deci, spiritualitatea este o cale solitară pe care pășim împreună. Încă o dată ni se aduce aminte că trăim în dualitate unde nici un răspuns nu va fi vreodată complet, perfect, absolut.
Ca o concluzie, spiritualitatea este o cale a imperfecţiunii prin care ne conectăm cu Perfecţiunea Întregului, cu ce se află în afara dualităţii. Simţirea noastră poate transcende dualitatea, mintea nu prea. Celulele tale vibrează în Adevăr atunci când corpul tău a atins frecvenţa potrivită, de aceea este atât de important să fim atenţi la frecvenţe și cum acestea se schimbă, la dinamica lor.
Spiritualitatea autentică este despre simţire, nu despre cunoaștere, chiar dacă aceasta ne poate ajuta să ajungem în simţire unde putem curpinde și mai multă cunoaștere. Doar în simţire putem percepe Întregul și rolul nostru, gândirea duală fiind întotdeauna insuficientă. Totuși, ne putem învăţa mintea să îmbrăţișeze paradoxurile, nu să le înţeleagă ci pur și simplu să facă loc simţirii atunci când acestea apar… și așa ajungem în Iubire, în Bucurie, în Pace, în Iluminare.
CURAJ!
