„Fundația” lui Asimov este un exemplu despre cum pot fi schimbate lucrurile într-o lume, folosind modelele divine ale evoluției pentru a imprima direcția prevăzută în Planul Divin.
Omenirea se află într-un punct nodal care este crucial pentru viitorul ei. Chiar dacă unii dintre voi sunteți pasionați de spiritualitate, s-ar putea să nu fi auzit până acum de unii autori SF celebri la nivel mondial, deși s-ar putea ca unii dintre cei spirituali să fie pasionați și de literatura SF. De altfel SF-ul este un fel de rudă bună a spiritualității, dacă luăm în considerare că imaginația diverșilor autori SF a proiectat tot felul de viitoruri posibile pentru omenirea noastră.
Unii dintre cei mai cunoscuți autori sunt Arthur C. Clarke – cel care a prevăzut cu decenii înainte de apare internetul și comunicațiile prin sateliți apariția acestora exact în forma în care acestea există acum. Isaac Asimov, cel care a scris numeroase romane SF, dintre care „Fundația” este de departe cel mai elocvent pentru un posibil viitor al omenirii, și mă refer nu doar la omenirea Pământului, ci la omenire ca specie umană inteligentă și rațională răspândită peste tot prin galaxie.
Vom aborda „Fundația” scrisă de Asimov, pentru a înțelege în ce fel s-a referit el la posibila viitoare direcție de manifestare a omenirii galactice, în care este inclusă și cea a Pământului. Opera lui Asimov este vastă și se încearcă prezentarea felului în care omenirea galactică evoluează printre foarte multe sincope. Este evident că scenariștii nu pot urma întocmai derularea în serial a evenimentelor, exact cum sunt scrise în carte, dar cel puțin contează că vom avea o redare audio-vizuală a acestui mister evolutiv al speciei umane în Calea Lactee…