Știința începe să valideze faptul că abilitățile PSI sunt rezultatul unei convergențe între moștenirea genetică și structura biochimică a creierului.
Investigarea bazelor biologice ale fenomenelor parapsihologice a evoluat de la speculații mistice la studii riguroase de genetică moleculară. Ipoteza centrală a cercetării moderne susține că abilitățile de tip PSI, precum telepatia sau precogniția, nu sunt anomalii, ci extensii ale funcțiilor cognitive umane mediate de o arhitectură genetică specifică. Observația că aceste talente tind să se manifeste în anumite linii genealogice sugerează o componentă ereditară clară.
În acest context, cercetătorii nu caută o singură „genă a magiei”, ci o configurație poligenică complexă care influențează modul în care creierul filtrează informația din mediul înconjurător. În mod obișnuit, creierul funcționează ca un filtru restrictiv pentru a asigura supraviețuirea, însă indivizii dotați par să posede o permeabilitate senzorială crescută, dictată de ADN, care le permite accesul la câmpuri informaționale non-locale…
