O altă perspectivă asupra morții
Se spune că nu putem trăi cu adevărat o viață împlinită până nu învățăm să murim. Deși ne considerăm a fi persoane spirituale, în realitate foarte puțini dintre noi intră pe acest teren al hotarului dintre viață și moarte c-o inimă senină.
Există și o vorbă care spune că toți dorim să ajungem în Rai, dar nimeni nu vrea să moară. Ideea morții ne sperie încă, în parte din cauza educației primite și modului în care societatea privește moartea, ca un proces tragic, total desprins de viața pe Pământ și cu o mare nebuloasă privitoare la ce se întămplă „dincolo”.
În plus, frica de moarte, de necunoscut, este încă strâns înfășurată în ADN-ul colectiv, ea reprezentând una dintre principalele cauze ale manipulării și controlului emoțional și psihologic.
Nici religia creștină, ca sistem închis și conservator, nu ne oferă o perspectivă mai largă în general, privitor la ceea ce se întâmplă în timpul și după momentul morții. Este împămăntenită ideea existenței Raiului și a Iadului, două teritorii accesibile drepților și păcătoșilor, după măsura faptelor și judecăților din această viață. Acest lucru este adevărat, însă el necesită o mai profundă viziune și învățare.
Vămile văzduhului
Există totuși în creștinism o simbolistică profundă care îmbracă noțiunea vieții și a morții, și cine reușește să citească în spatele înțelesurilor mai rigide poate desluși aspecte mai adânci și eliberatoare. Poate cel mai bine este înfățișată viața de dincolo din perspectiva vămilor sau pragurilor prin care trece sufletul nostru după desprinderea de corp.
Fiecare prag de trecut este un fel de punct de evaluare/purificare prin care trecem ca suflete. Există vămi ale minciunii, idolatriei, neiertării, iubirii de arginți, slavei deșarte, vorbitului în deșert și altele.
Potrivit tradiției noastre sunt 24 de astfel de vămi, dar nu toți reușim să trecem prin ele într-un singur ciclu viață-moarte, din cauza lipsei de vitalitate a sufletului, a suferințelor îndelungate produse de greșelile moral divine, care ne-au îndepărtat de la menirea noastră spirituală.
Există și o carte a părintelui Nicodim Măndiță, intitulată „Calea sufletelor în veșnicie – cele 24 de vămi ale văzduhului”, în care este explicat mai pe larg procesul de trecere și purificare al sufletului. Acolo am citit și aceste rânduri, destul de sugestive, cu privire la responsabilitatea pe care o avem în timpul vieții acestei lumi, pentru viața de dincolo: „… la ieșirea sufletului din corp, fiecare va vedea bine ce trebuia să facă și ce nu trebuia, spre a se folosi veșnic”.
Misticul Jacob Lorber vorbeste și el despre importanța unei vieți duhovnicești pe Pământ, considerând că „dincolo” lucrurile sunt cu mult mai dificile pentru suflet.
Acest dificil vine din faptul că Pământul oferă poate cel mai potrivit mediu de învățare pentru spiritele venite aici și că nicăieri nu se poate învăța mai rapid și mai eficient. Acesta este motivul pentru care multe spirite înalte aleg viața pe Pământ ca pe un prilej de creștere și învățare accelerate, în ciuda sau mai bine spus datorită greutăților, vicisitudinilor și ostilităților acestei lumi.
Efectul bardo
În cartea „Cheile Genelor”, trecerea pe celălalt tărâm este înțeleasă cel mai bine prin ceea ce este numit efect bardo, o stare a conștiinței care apare în timpul si după momentul morții. Datorită faptului că nu mai avem un corp fizic, emoțiile noastre se amplifică. Ele prind o viață proprie și apar de multe ori sub forma unor ființe angelice, sau demonice, de la caz la caz.
Este foarte important să putem privi cât mai lucid la acest dincolo, care nu este un simplu vid, în care levităm ca ființe spirituale, desprinse de corp și de orice responsabilitate. Acolo este un alt mediu de învățare și evoluție, cu suflete cu care interacționăm, creăm și învățăm în continuare să ne dezvoltăm ca ființe spirituale. Dacă am fi preocupați pe Pământ și de acest aspect al morții fizice și al învierii în planul spiritual nu am mai fi atât de confuzi în procesul extrem de delicat și important al trecerii pe celălalt tărâm.
Am face mai ușoară munca spiritelor care se ocupă de preluarea și redresarea noastră la trecerea deloc ușoară prin labirinturile lumilor astrale ale acestui univers.
După moartea fizică intrăm într-un fel de malaxor, asemănător cumva unui spațiu de carantină de pe Pământ. Aici, toate gândurile, sentimentele, faptele noastre sunt purificate și evaluate într-un fel asemănător cumva judecății de apoi, din cultura noastră creștină. Corpul nostru astral si cel mental, care conțin sentimentele și gândurile din viața noatră curentă, inițiază un proces alchimic de separare și rafinare.
Un om care a trăit pe Pământ predominant sentimente de bunătate, altruism, generozitate, în starea bardo acestea se vor amplifica și astfel respectiva persoană va trăi și mai profund bucuria, pacea, serenitatea, un adevărat rai al stării de conștiință, trăită aievea.
El va fi însoțit pe drumul spre teritoriile spiritului de îngeri și ființe de lumină și trecerea sa prin teritoriul astral, primul după cel al Pământului, va fi mai rapidă și mult mai puțin dureroasă.
În schimb, cei care au nutrit aici pe Pământ sentimente și gânduri predominant egoiste, josnice, cu vibrație joasă, vor cunoaște efectul accelerat al acestor stări în astralul inferior, populat de entități și spirite ale întunericului. În alți termeni, astralul inferior este iadul, dar acesta este mai mult decât un teritoriu în sine, este o stare a conștiinței fiecărei ființe, în care ea se confruntă cu însăși realitatea sa vibratorie.
La trecerea pe teritoriul astral se observă cel mai bine efectul faptelor și sentimentelor noastre. Cunoaștem mai rapid că cel ce a semănat vânt pe Pământ aici culege furtuna, că cel ce a desconsiderat legile moral divine este învățat în astralul inferior (iadul) importanța legilor divine. Dacă am fost semințe cu rod, am înțeles cuvântul divin si ne-am înmulțit talanții, sau darurile, vom ajunge în planurile mai înalte ale conștiinței spirituale universale.
Foarte probabil vom primi alte lucrări individuale și colective pentru răspândirea învățămintelor și legilor divine. Este de o mare importanță acest efect de propagare și înregistrare al conduitei și faptelor noastre. O faptă imorală pe Pământ poate că nu este pedepsită de către oameni, dar ea este cu siguranță înregistrată în complexa bază de date a universului. În acest registru avem scris tot ceea ce generăm și producem ca energie (vibrație).
În funcție de acest aspect și de ceea ce avem de învățat primim destinul și destinația ulterioară a noastră ca spirite întrupate.
Momentul trecerii
Tibetanii consideră foarte important nu numai modul în care un om a trăit pe Pământ, ci și momentul trecerii, unul în care este mare nevoie de luciditate, seninătate și discernământ în alegerea căii și viitoarei destinații.
Mulți dintre cei care au practicat meditația conștientă și o conduită plină de compasiune în timpul vieții aleg un maestru potrivit, care să îi asiste în delicatul și importantul moment al desprinderii de corp. Rugăciunile, gândurile pline de compasiune și luciditatea unei ființe care practică onest o cale spirituală pot ajuta foarte mult un suflet să răzbată prin labirinturile destul de încâlcite ale stărilor bardo.
Tibetanii înfățișează moartea corpului fizic prin procesul de disoluție treptată (în cazul unei morți pe care o putem numi obișnuită) a elementelor primordiale, care asigură viața pe Pământ. Aceste elemente sunt pământul, apa, focul, aerul și vidul, sau spațiul.
Pământul (vitalitatea) este primul element care ne părăsește, ne simțim astfel goliți de energie și putere pe măsură ce se apropie moartea organică. Apoi apa (fluidele) se scurge din noi, urmează focul (căldura corpului) și aerul (respirația).
Apare apoi acel „minut de aur”, în care toată viața ni se derulează cu o rapiditate uluitoare pentru simțurile obișnuite. Vedem aievea experiențe, scene și întâmplări din viața noastră, care sunt derulate asemenea unui film pe un monitor.
Privind chipul unui muribund putem observa un zâmbet larg pe față, sau o grimasă plină de durere și tristețe. În fața lui se parcurg cel mai probabil scene ale vieții sale, vede chipuri ale unor persoane dragi sau ale celor pe care le-a urât și le-a calomniat. Vede cu ochii minții o familie mai extinsă a unor suflete care îl cheamă și îl așteaptă din planul astral.
Din acel moment începe procesul ascensiunii sufletului spre nivelurile mai înalte, dar aici intervine un aspect foarte important al luminozității și vitalității sale, care contribuie la acest proces. Vitalitatea și puterea unui suflet sunt date doar de virtuțile dobândite în timpul vieții, de conduita moral divină urmată.
De asemenea, contează foarte mult gradul de evoluție al respectivei ființe, cerul (dimensiunea) din care acesta provine, calitatea spirituală a ghizilor săi.
Persoanele care nu s-au delimitat de dependențe, iluzii, minciuni, atașamente se desprind cu mare greutate din stratul grosier al Pământului. Cei mai atașați de Pământ prin lăcomie, trufie, violență și alte resentimente exercită o infuență negativă și după momentul morții corpului. Despre ei se spune că sunt acei strigoi și acele suflete neliniștite, neîmpăcate, care bântuie Pământul.
Ceea ce numim „draci” sunt de multe ori aceste entități care rămân prinse în astralul inferior și caută de acolo răzbunare și căutarea vechilor plăceri.
Pe de altă parte, ființele care au avut grijă pe Pământ să ducă o viață cât mai apropiată de legile divine și și-au apropiat astfel sufletul de spirit, ajung în astralul superior, pentru o inventariere a faptelor lor. Călătoria lor va continua apoi în dimensiunile potrivite nivelului lor de vibrație și conștiință.
Treceri succesive
În cartea „Viața dincolo de mormânt” scrisă de Scarlat Demetrescu se vorbește despre trei morți prin care trecem, cea a corpului fizic, a corpului eteric (emoțional) și a celui mental (gândurile). Specificația este că senzația diferă de la un caz la altul. În vreme ce moartea fizică poate fi un proces dureros, cea a corpului astral și a celui mental sunt treceri aproape inconștiente de la o stare de constiință la o alta, superioară.
Prin purificarea acestor corpuri într-un timp variabil, diferit de la ființă la ființă, este stocată o cantitate de informație (memorie) extrem de valoroasă, un fel de esență culeasă din ceea ce a fost pozitiv și nobil într-un om care a trăit pe Pământ.
Această esență sau aur spiritual, este transmisă corpului cauzal, care mai este numit și cunoscut ca suflet. Acesta este singurul care supraviețuiește morților succesive ale celor trei corpuri inferioare și se apropie apoi de straturile din ce în ce mai subtile, mai rarefiate ale Creației, spre Spiritul Etern al Creatorului Vieții.
Plecăm astfel de pe Pământ doar cu esența gândurilor, sentimentelor și faptelor noastre altruiste, pline de compasiune și iubitoare.
Doar ele supraviețuiesc trecerilor succesive prin vămi, sau praguri, ale lumii astrale. Ceea ce este impur nu se pierde nici el, servește la crearea unei lumi pe care o considerăm inferioară, întunecată, dar care și ea contribuie la echilibrul acestei Creații pe care o putem încă înțelege doar dintr-o perspectivă limitată.
Cu cât vom cunoaște mai mult, cu atât ne vom supune mai ușor și cu infinit mai multă bucurie și recunoștință lucrării divine, știind atunci că nu există decât o singură Cale si un singur Adevăr pentru noi toți.
