Limbajul de lemn este folosit pentru a manipula pe cei care sunt în afara simțirii lor și vor să se simtă mai în siguranță.
Când un om prins în mrejele propriei iluzii dorește să atragă și pe alții în aceasta, se va comporta ca un păianjen care își țese pânza și apoi așteaptă vizitatorii. Cel mai simplu mod prin care o poate face este prin a folosi un limbaj alambicat care să pară profund, dar în realitate să spună nimic.
Acel limbaj nu va fi înțeles, pe bună dreptate, și unii vor crede că ei sunt prea puțini deștepți pentru a înțelege și îl vor pune pe deținătorul așa zisei cunoașteri pe un piedestal. Pânza a fost țesută și pare îmbietoare dar cine pică în ea va poposi pe tărâmul iluziei, tărâm unde va fi invitat ulterior să îl apere.
Da, victima pânzei va apăra cu disperare pânza care o ține prinsă acolo. Unii i-ar spune Sindrom Stockholm, noi îi putem spune lipsa de luciditate a victimei, lipsă de luciditate ce nu este recunoscută ca atare. Cum să recunoască victima că a ales greșit într-o societate ce consideră greșeala ca fiind rușinoasă.
Pentru că în ultimii 16 ani am fost și încă sunt implicat în procese de învățare pentru adulți, îi cam dau dreptate lui Albert Einstein care a spus că dacă nu poți explica ceva unui copil de 6 ani, nici tu nu înțelegi. În Cheile Genelor avem spre exemplu Cheia 23, cheie care are darul Simplității și umbra Complexității (esența Chintesenței) și este cheia prin care exprimă cunoașterea considerată ocultă. Simplitatea arată maturizarea exprimării cunoașterii oculte.
Dacă exprimarea este complicată, de cele mai multe ori mimează profunzimea pentru că vorbitorul încearcă să atragă atenția, să se pună reflectoarele pe acesta, să primească validare din exterior, validare care poate i-a lipsit în trecut.
Orice fel de cunoaștere cere a fi integrată, cere a se maturiza în interiorul celui care o emite sau aderă la aceasta. Când cunoașterea se maturizează în interiorul omului, aceasta are tendința de a fi exprimată în mod simplificat pentru că omul nu mai are nevoie de prea multe cuvinte să o exprime, ființa sa o exprimă deja. Aurele noastre comunică în mod subtil, există un schimb de informații continuu între noi și exterior, când suntem în simțire putem înțelege măcar la nivel minimal ceea ce celălalt ne transmite. Când nu suntem în simțire ne vom simți nesiguri și astfel putem pica în pânza frumos construită a celui care pare că deține adevărul și pentru noi.
Cum cei mai mulți oameni din societatea modernă sunt separați de propria simțire, „pânzele” sunt multe și „păianjenii” d-abia așteaptă să ne prindă. Sunt oameni care aleg să se închidă total pentru că au observat cât de ușor le este să se păcălească, nici asta nu este o soluție viabilă pe termen mediu și lung pentru că acel om nu se va mai putea adapta pentru că nu va înțelege ceea ce trăiește. Viața sa va fi condusă de niște principii ori valori stătute, neadaptate vremurilor pe care le trăiește.
Am putea spune că lumea este împărțită între cei care cred și cei care s-au închis, o mică parte fiind a celor care nici nu s-au închis dar nici nu cred. În dualitate a crede o informație echivalează cu aderarea la o extremă în detrimentul celeilalte ceea ce duce la dezamăgiri și suferințe repetate. Dualitatea presupune coexistența extremelor, echilibru între extreme, deci nu există extremă mai puternică ori mai bună ca cealaltă.
Credința poate fi doar la nivel de simțire și aceasta presupune a fi în contact cu busola internă, busolă care este conectată cu viața, cu sursa.
Informația nu este menită a fi crezută ci a inspira. În Cheile Genelor, Cheia 61, cheia prin care accesăm cunoașterea ocultă, are darul Inspirației și umbra Psihozei (esența Sfințeniei). Cunoașterea ocultă este menită a ne inspira, nu a fi preluată ca dogmă, altfel ne vom bloca în propria iluzie mentală pe care o vom crede cu tărie (umbra Psihozei). Fiecare dintre noi este unic, nu a existat și nu va mai exista cineva ca noi vreodată, avem filtre diferite prin care percepem realitatea, viața noastră nu poate fi o copie a vieții altuia, nici măcar dacă acel om a ajuns la măiestrie a vieții.
Limbajul de lemn este folosit pentru a manipula pe cei care sunt în afara simțirii lor și vor să se simtă mai în siguranță. Spre exemplu, limbajul dogmatic folosit de diverse religii (ATENȚIE: Nu mă refer la religie ci la limbajul dogmatic folosit de unii dintre cei care o propovăduiesc) a calmat temporar omul dar totodată, după cum se observă, nu l-a ajutat să se maturizeze.
Ne putem inspira chiar și de la cei care folosesc limbajul de lemn, să luăm ce e pentru noi fără a crede ci a simți. Corpul nostru știe să digere informația și astfel va extrage esența potrivită pentru noi în acel moment. Cu cât integrăm mai mult și ne maturizăm, cu atât această esență ne va duce și mai adânc în profunzimile noastre și totodată ale vieții. Nimeni nu poate face asta pentru mine, pentru tine, pentru noi, exteriorul ne poate alina temporar sentimentul de nesiguranță dar nesiguranța revine în absența maturității. În acest context, maturitatea presupune că este în regulă să nu știm totul și că viața are grijă să ne ofere tot timpul ce avem nevoie, informații, cunoaștere, oameni.
Nu am răspunsuri pentru tine, nimeni nu are, te pot inspira precum și tu mă poți inspira pe mine. Deschiderea față de semeni, cea făcută în ritmul nostru, fără forțări, este singura care ne ajută să ne calmăm cu adevărat pentru că deschiderea ne ajută să ne maturizăm. Ne putem închide, face parte din joc dar măcar să o facem pentru a ne deschide mai puternici, „mai” lucizi și „mai” în contact cu busola noastră internă, cu simțirea.
CURAJ!
