Posibilitatea acestor OZN-uri de a se materializa și dematerializa, conform cercetărilor lui Vallee, se bazează pe densitatea apropiată a celor două planuri, cel fizic și cel eteric.
Deși fenomenul OZN este printre primele locuri prezent în topul celor mai mari și mai controversate enigme și subiecte, chiar în cercurile neoficiale care țin încă multe informații la secret se cunosc puține date despre originea acestor vehicule din afara lumii noastre. Și când spun lumea noastră, mă refer la civilizația actuală modernă pe care o vedem și o știm cu toții.
În literatura ezoterică există cărți care descriu o realitate existentă chiar lângă lumea noastră, și anume lumea eterică în care se află tărâmurile zânelor, piticilor, spiridușilor, aceste lumi desprinzându-se cu secole în urmă de lumea noastră datorită răutății oamenilor, după cum s-a transmis în legendele generațiilor vechi. Prea puțină lume știe despre faptul că inclusiv ceea ce este denumit „iad” se află tot într-o anumită parte a acestei lumi eterice, care este la fel ca a noastră din punct de vedere al consistenței materiale-fizice, doar că materia acestei lumi este ceva mai rafinată. Ca să înțelegeți diferența, este ca și cum lumea noastră are soliditatea unui cub de gheață, care este apă solidificată, iar lumea eterică este precum apa care curge, deci fluidă și prin urmare mai puțin densă, deși are o anumită densitate.

Revenind la chestiunea OZN-urilor, unul dintre cei mai renumiți cercetători ai acestui fenomen, Jacques Vallee – autor, informatician, ufolog și fost astronom, specialist în astrofizică și tehnologia informației de origine franceză stabilit în San Francisco, California, în cartea sa „Pașaport pentru Magonia” face referire la o realitate surprinzătoare în legătură cu OZN-urile! Și anume că acestea nu ar fi neapărat de origine extraterestră. Inițial în primii ani ai cercetărilor sale pe acest subiect, Vallee credea și el ca și alți ufologi că majoritatea OZN-urilor vin din alte lumi aflate la zeci și sute de ani lumină depărtare față de Pământ. Însă în cursul acestor cercetări proprii a ajuns la concluzia, având multe cazuri analizate, că multe dintre asemenea obiecte misterioase provin din zona Pământului.de altfel pentru cine a văzut celebrul film „Întâlnire de gradul trei” al lui Steven Spielberg, echivalentul lui Jacques Valle este reprezentat de personajul profesorului Lacombe interpretat de actorul Francois Truffaut. El însuși protagonist la vârsta de 16 a unei experiențe de întâlnire cu un OZN, Jacques Valle s-a depărtat mai târziu de modelul originii 100% extraterestre a OZN-urilor, fiind de părere că majoritatea dintre ele vin din Magonia, un tărâm mitic aflat undeva în nori. Altfel spus o lume paralelă aflată pe un alt plan de existență, undeva la înălțimea norilor atmosferei. De bună seamă că Vallee face referire la Magonia nu ca la o lume legendară, ci pur și simplu ca la o lume paralelă, precum cea a Shamballei de exemplu. Din Magonia locuitorii de acolo, care dețin o tehnologie avansată, trimit periodic nave – OZN-urile observate – în lumea noastră, aceste vehicule traversând practic spațiul dintre lumea Magoniei și lumea noastră. O trecere din lumea eterică în cea fizică în care existăm noi. Este foarte posibil ca Magonia să fie parte din Shamballa, atâta vreme cât și tibetanii susțin că multe dintre OZN-uri vin din această lume spirituală paralelă. Chiar și unii cercetători OZN ai prezentului susțin în cărțile lor că în zona munților Himalaya aparițiile acestor nave neidentificate sunt foarte numeroase, mai ales că sunt sute de martori locali și occidentali care au văzut vehiculele respective.
Posibilitatea acestor OZN-uri de a se materializa și dematerializa, conform cercetărilor lui Vallee, se bazează pe densitatea apropiată a celor două planuri, cel fizic și cel eteric. Având o densitate mai scăzută în lumea eterică, probabil fiind alcătuite mai mult din energii modulate prin geometrie sacră, aceste nave devin solide odată ce intră în zona planului fizic mai dens, pentru ca în momentul când dispar vederii martorilor, să treacă din nou în planul eteric. Așadar este o ipoteză foarte credibilă și pentru cine vrea să-și dezvolte structura subtilă, inclusiv corpul eteric al aurei, aceasta ar putea fi posibilitatea pentru un contact cu cei din lumea eterică, cu tehnologia și OZN-urile lor și deci cu civilizația acestui tărâm paralel.