Poker planetar
© 123rf

Noi nu facem politică în revistă, dar plecăm de la faptele politicii pentru a demonstra efectele ei asupra mentalului colectiv.

Recentele evenimente din Statele Unite ale Americii determină noi coordonate de evoluţie la nivel planetar. Victoria lui Donald Trump, aşa cum e considerat un pic excentric şi neconvenţional faţă de clasica politică de heghemonie americană, aduce un suflu nou în ceea ce priveşte felul în care lucrurile vor evolua în lume.

Prea puţină lume ştie, şi sunt convins de asta, că numele noului preşedinte american are o anumită semnificaţie, care atinge fie şi parţial esotericul ca semnificaţie.

Pe numele său întreg Trump John Donald, l-am scris aici în stil românesc cu numele de familie în faţă, noul preşedinte de la Casa Albă poartă cu el semnificaţia de „atu” sau „jucătorul care taie cu atu” apropo de jocul de cărţi. Căci politica, indiferent unde se face şi de către cine, este foarte asemănătoare cu jocul de cărţi.

Politica este ca o partidă de poker, dacă vreţi, unde miza poate fi chiar foarte mare, şi în cursul căreia se pot petrece trişări. Dar până la urmă, cum se zice, câştigă cel care ştie să-şi joace cărţile cel mai bine. La fel este şi în politică.

Se pare că, de data asta, aşa cum au fost şi informaţiile Lucrătorilor în Lumină din lume, referitoare la creşterea procentului de lumină în lume şi pe Pământ, într-un mod asemănător a venit şi victoria lui Trump.

Am mai spus-o de multe ori cu alte ocazii în editorial, şi o repet şi acum, noi nu facem politică în revistă, dar plecăm de la faptele politicii pentru a demonstra efectele ei asupra mentalului colectiv. Şi astfel asupra energiilor subtile care există în omenire şi mai ales a direcţiei pe care acestea o iau configurând linii temporale de viitor.

Cu toţii am văzut şi la noi în România, şi dincolo peste ocean în Statele Unite, cum după ce au fost câştigate alegerile, au ieşit pe străzi grupuri de protestatari scandând împotriva celor care au câştigat. La americani împotriva lui Trump, la noi împotriva noului guvern şi a majorităţii parlamentare.

Dar cei care, şi la noi, şi în Statele Unite, nu înţeleg faptul că tot pierd teren în bătălia cu Adevărul, Lumina şi Iubirea, vor merge mai departe în nebunia lor pentru că ei nu admit sub nicio formă, vorba românului „nici în ruptu’ capului” că destinul le-a pregătit o linie de viitor plină de eşec total şi răsunător. Păi atunci să le rupem capul oameni buni! Chiar dacă putem s-o spunem mai în glumă, mai în serios.

Aceşti Illuminati şi slugile lor tălâmbe, lipsite de conştiinţă adevărată, vor continua prin tot felul de tertipuri să bage beţe-n roate acestor manifestări tot mai crescânde ale Binelui planetar. Şi cum la orice joc de cărţi cu miză enormă se trişează, nu este exclus ca Bilderbergii şi Illuminati să recurgă pe mai departe la asemenea metode subversive. Pentru că dacă prin ceea ce s-a întâmplat, respectiv câştigarea alegerilor de către alţii care nu sunt slugile lor, pierd astfel teren şi influenţă, nu le rămâne decât instrumentul pe care l-au avut şi folosit întotdeauna – frica – pe care o proiectează asupra societăţii în multe ţări unde au pierdut partida cum se zice. Iar această frică este indusă sau se încearcă asta cel puţin, la nivelul maselor în multe ţări care le-au închis uşa în nas Illuminaţilor, să fie propagată în continuare prin aceleaşi tertipuri murdare, adică prin minciună amestecată cu jumătăţi de adevăr pentru a determina confuzia în mintea oamenilor şi prin manipulare la nivel audio-vizual. Asta pentru că încă mai deţin posturi de radio şi de televiziune aservite integral scopului lor mârşav.

Cel puţin la noi s-a văzut clar că, în urma dezvăluirilor prezentate la un post de televizune central, opinia publică românească a aflat cu indignare despre toate marionetele ONG-urilor lui Soroş, marionete plantate chiar şi în funcţii de miniştri cum a fost de exemplu la justiţie pe durata mandatului lui Băsescu. Deci vorbim de reacţii psihice care încarcă iar mediul energetic-informaţional-mental al societăţii româneşti.

Cum credeţi că ar reacţiona oamenii cinstiţi aflând asemenea adevăruri ascunse vreme de 10 ani?

Oricât de mult te-ai abţine indignarea erupe la suprafaţă şi chiar dacă n-ai posibilitatea, ca cetăţean simplu, să le tragi la răspundere pe aceste slugi, pe aceste „trompete” cum li se mai spune în limbaj popular, şi tot emite mentalul tău frustrat o energie încărcată negativ care poluează mediul de energie subtilă al societăţii.

Ca urmare există posibilităţi de a menţine balanţa echilibrată, din acest punct de vedere, datorită faptului că deja în societatea noastră românească sunt peste 300 de Lucrători în Lumină de nivel foarte bun care emit zilnic gânduri de pace şi de iubire în mod concentric, asigurând astfel echilibrul necesar. Însă cetăţenii sunt doar spectatorii de pe margine la acest joc de poker planetar şi local, care se joacă tot timpul.

Partea proastă sau neplăcută este că mulţi dintre jucători trişează în timpul partidei, prin asta putem să înţelegem că la nivel social şi politic trişează cei care vor să-şi menţină pârghiile de control asupra libertăţii  maselor, aşa cum au procedat în deceniile trecute. Şi aici ne referim la alde Soroş şi alţii ca el care au tras sforile peste tot în lume planificând lovituri de stat, revoluţii, invazii şi războaie locale, toate în numele filantropiei şi democraţiei.

Credeţi că pe aceşti slugoi ai întunericului şi reptilienilor îi interesează cu adevărat libertăţile cetăţenilor lumii? Sau bogăţiile subsolului din diferite ţări?

Astea sunt subiecte de interes secundar, principala lor ţintă este să menţină lumea în stadiul de stagnare a conştiinţei.

Putem avea toate produsele din lume la picioarele noastre, că tot vom simţi acel gol interior care poate fi umplut doar de trezirea spirituală şi de conştientizarea faptului că avem în noi Sursa.

Aceasta este puntea de legătură permanentă cu Creatorul de pretutindeni din Univers, şi se poate spune că Lumina care descoperă omului Adevărul, aşa cum a afirmat Iisus, a fost ţinută sub obroc expres de către slugile întunecaţilor, tocmai pentru ca oamenii să nu se trezească şi să-şi dea seama că printr-o multimilenară înşelăciune puterea de decizie şi de alegere le-a fost furată insidios de către aceste slugi hrăpăreţe.

Linia temporală a viitorului a fost deja schimbată şi vom vedea în ce fel Illuminati vor reacţiona după victoria lui Trump, după începutul destrămării Uniunii Europene pe care au plănuit-o ca pe o modernă formă de sclavie şi după ce vor începe să se schimbe coordonatele socio-politice la nivel mondial. Atunci vom vedea cum ies la lumină fosilele reptiliene ale Illuminaţilor şi când se va întâmpla asta noi vom fi pregătiţi să le oferim ceea ce merită! Adică o înfrângere totală a Illuminaţilor prin Chintă Roială!

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile

[…] Te-ar putea interesa și: Poker Planetar […]