Compasiunea vine din suflet, pe când mila vine din minte, de aceea omenirea încă manifestă egoisme.
M-am gândit să împărtășesc cu voi această poveste impresionantă din Cartea Tibetană a Vieții și a Morții. Este despre puterea compasiunii și despre cât de puțin înțelegem noi, din perspectiva noastră umană, această frecvență divină. Buddha (echivalentul lui Hristos în religia noastră) și-a rememorat una dintre viețile lui anterioare, în care primise iluminarea în conștiința sa. Un împărat avea trei fii, iar Buddha era cel mai tânăr dintre ei. La vreme aceea, spiritul său întrupat se numea Mahasattva. Prin natura lui, Mahasattva era un băiețel atât de compasional și iubitor, încât se gândea la toate ființele ca la copiii săi.
Într-o zi, împăratul împreună cu tot alaiul de la curtea regală, au mers la picnic în pădure, iar cei trei prinți s-au îndepărtat să se joace. Tot umblând ei așa, au întâlnit o trigoaică ce tocmai fătase. Era atât de lihnită de foame, încât urma să-și mănânce puii. Mahasattva și-a întrebat frații: “Ce-ar trebui să mănânce trigoaica acum, ca să-și refacă puterile?”
“Nimic altceva decât carne proaspătă sau sânge”, au răspuns ei.
“Cine și-ar da carnea și sângele s-o hrănească și să-i salveze viața, ei și puilor?”, a întrebat Mahasattva.
“Chiar așa, cine?” au răspuns frații.
Mahasattva, impresionat de starea tigroaicei și a puilor, se gândește el în mintea lui: “De atâta timp rătăcesc fără rost prin Samsara (adică lumea materială), viață după viață, și din cauza dorințelor, a mâniei și a ignoranței, am făcut prea puțin ca să ajut alte ființe. Iată în sfârșit un mare prilej!”
Ce credeți c-a făcut băiatul? După ce-a rămas singur, s-a întors pe furiș la tigroaică și s-a întins în fața ei, oferindu-i-se drept hrană. Tigroaica era atât de obosită încât nici nu putea să deschidă gura. Mahasattva și-a făcut o rană adâncă la mână cu un băț ascuțit, în așa fel încât să-i curgă sânge, iar tigroaica să-l lingă și să-și recapete destulă forță pentru a-l putea mânca. Poftim? Bă ej nebun? Dap.
Un băiețel și-a oferit propriul trup pentru a salva un animal și puii săi. Poate vi se pare exagerat. Nu este oare omul cununa evoluției? De ce s-ar sacrifica? Prin gestul său de compasiune supremă, Mahasattva a accesat în conștiința lui stadiul de Buddha, adică cel care se reîntrupează doar pentru a-i trezi spiritual pe ceilalți oameni. Povestea, care este adevărată căci conține Adevăr Divin, spune că prin acest act de compasiune, Mahasattva a șters toate datoriile karmice ale tigroaicei și ale puilor săi (căci și animalele au karma lor), inclusiv karma sa de jertfă (orice acțiune creează un efect, vă dați seama de reacția familiei sale). Ba mai mult de atât, în tot acest proces de purificare, tigrul și puii au căpătat conștiență de sine, renăscând ca oameni și primii discipoli a lui Buddha, cei dintâi care au primit învățătura sa originală (detașarea completă de lumesc).
Acest mit este real, deoarece se poate repeta în orice situație de viață. Această poveste, ca multe alte povestiri cu tâlc, conține Semințele Cunoașterii aplicate de-a lungul multor existențe și vieți trăite ale maeștrilor spirituali. Un singur act de compasiune AUTENTIC și te poate elibera definitiv din roata karmică, a datoriilor și a plăților, punând capăt suferinței atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv. Ca să fac o glumă transumanistică, este visul umed ale oricărei ordini mondiale din acest univers. Dacă noi chiar suntem interconectați unii cu ceilalți – și suntem! – prin simplul fapt că împărțim același spațiu al existenței, un gest de compasiune sincer, poate aduce pacea, literalmente, în lume. Chiar și pentru puțin timp. Căci odată atinsă această stare interioară, n-o mai pierzi niciodată, chiar și în cele mai turbulente momente ale vieții exterioare. Asta da putere!
Cu toată compasiunea vă spun, oare ce înseamnă compasiunea în adevăratul sens al cuvântului? Să medităm împreună la acest gând.