Arhanghelul Rafael
Permiteți pur și simplu Razei de Lumină Verde a lui Raphael să vă îmbrățișeze şi să vă penetreze mintea. Această rază vă aduce o nouă lumină, eliminându-vă credințele și percepțiile vechi. Această rază ajută, de asemenea, să lumineze în voi cele șapte principii ermetice de energie: Spirit, Karmă, Corespondență, Rezonanță, Armonie, Vibrație și Polaritate.

Cum putem primi  ajutorul Conştiinţei de Grup – Rafael? Mai ales dacă noi înşine avem nevoie să ne vindecăm sau să ne reechilibrăm în urma unei situaţii neplăcute.

În ultimii 15 ani tehnicile de accesare a energiilor divine s-au dezvoltat foarte mult, ajungând azi să fie folosite sub diferite forme, de la simpla hipnoză şi până la Theta Healing.

Odată cu aceste tehnici s-au înmulţit şi persoanele care folosesc asemenea energii celeste pentru ajutorarea semenilor lor, însă este important de menţionat faptul că există unele situaţii care nu concordă cu realitatea divină.

Spuneam în numărul trecut al revistei că unii mediumi, de la noi şi din alte ţări, pretind că primesc mesaje şi energii direct de la entităţi foarte înalte care există în univers. Am explicat care este realitatea în privinţa aceasta, deoarece fiecare formă de viaţă raţională şi inteligentă este situată pe un anumit nivel, în funcţie de stadiul de evoluţie…

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

Următorul episod<< Rafael, arhanghelul energiei de vindecare – IRafael, arhanghelul energiei de vindecare – III >>
Acest articol face parte 2 din 3 seria Rafael, arhanghelul energiei de vindecare
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile