Omul care se transformă într-un instrument de schimb va fi iubit doar atât timp cât produce avantaje, fiind imediat înlocuit de o altă prezență mai proaspătă, mai strălucitoare, mai eficientă în machiavelismul cotidian.
Înțelepciunea populară românească nu ne blesteamă niciodată cu foamete oarbă sau cu potop, ci cu o formă mult mai subtilă și mai degradantă de pierdere a eului: „Să n-ajungi ca banul”. Rostită în dojeni bătrânești sau ca un avertisment grav aruncat peste gardul unei vieți vândute prea ieftin, această zicală ascunde o radiografie necruțătoare a condiției umane…
