Multă vreme etichetați eronat drept „ADN rezidual” din cauza lipsei unei funcții proteice directe imediate, transpozonii s-au dovedit a fi adevărați regizori ai plasticității celulare.
Paradigma clasică a geneticii a tratat mult timp ADN-ul ca pe o bibliotecă statică și rigidă, în care fiecare volum are un loc fix și nemodificabil. Această viziune mecanicistă a fost însă zguduită din temelii de descoperirile revoluționare care au demonstrat că genomul nostru este, în realitate, un ecosistem viu, dinamic și profund fluid. În centrul acestui univers genomic fascinant se află transpozonii, cunoscuți popular drept gene săritoare sau elemente genetice mobile. Multă vreme etichetați eronat drept „ADN rezidual” din cauza lipsei unei funcții proteice directe imediate, transpozonii s-au dovedit a fi adevărați regizori ai plasticității celulare, jucând un rol esențial în adaptare, evoluție, menținerea sănătății și chiar în reglarea fină a proceselor asociate tinereții biologice…
