Suntem sau nu spirituali? (III)

Majoritatea celor care se duc la Înviere în noaptea Paștelui au fețele triste, resemnate, ca și când ar fi niște condamnați la… la ce?

A trecut și acest Paște, al doilea pe care omenirea l-a prins în perioada de pandemie, cu atâtea restricții și condiționări. Semnificația acestei sărbători Pascale, un fel de „revelion spiritual”, precum este revelionul din fiecare noapte de 31 decembrie a fiecărui an, ar trebui să-și schimbe încărcătura și înțelesul. Creștin ortodocșii merg în noaptea de Înviere cu lumânări sau candele pentru a lua Lumina, dar întrebarea care se pune este următoarea: câți români înțeleg cu adevărat semnificația luării Luminii de Înviere? Și mai ales, ce este pentru creștini Învierea? 

Atât ortodocșii, cât și catolicii, perpetuează aceeași ignoranță, necunoaștere și tradiție deja golită de conținutul sacru, deoarece după ce trece sărbătoarea pascală, oamenii se întorc la aceleași tipare comportamentale. Și atunci unde e acea bucurie specifică Învierii? Ce învie în majoritatea dintre noi în noaptea de Paște? Nimic! Absolut nimic! De ce? Păi haideți să vedem de ce…

Ce reprezintă în realitate Învierea?

Dincolo de simbolismul crucificării, întreținut abil de către tagma preoțească prin acest „cult al morții” care este Răstignirea, Învierea are o semnificație aparte. La drept vorbind, răstignirea, indiferent că vorbim de perioada din urmă cu 2000 de ani sau de epoca modernă, se referă la capacitatea cuiva – o rețea, un grup, un Sistem – de a bloca posibilitatea cuiva să-și exprime Libertatea.

Iisus prin predicile sale asta făcea, le reda oamenilor libertatea, nu doar pe cea spirituală și de gândire, ci și pe cea socială. De aceea fariseii nu-l priveau deloc cu ochi buni. Fiind un revoluționar ce le-ar fi dat peste cap întregul sistem de control al populației, l-au judecat și condamnat pe Iisus, răstignirea fiind un model de pedeapsă prin care „inamicul public”, oricare ar fi fost acela, era oprit de la a mai pune sub semnul întrebării autenticitatea celor care conduceau.

Christos – Entitatea care susține Viața în univers – prin Iisus, a venit pentru a le reda oamenilor libertatea din toate punctele de vedere. Iar celebrarea Învierii asta trebuie să însemne, celebrarea Libertății! Liberi de condiționări, liberi de așa zisele „păcate” cu care aproape zilnic preoțimea ne gratulează ca pe proști, liberi de a nu mai depinde de vorbele preoțimii devenită între timp și ea ignorantă, liberi de influențele ei și ale sistemului social. În schimb, a devenit de 2000 de ani o sărbătoare în care, an de an, lumea se duce la biserică cu o atitudine de „păcătos” plin de neputințe lumești.

O atitudine de cerșetorie a Luminii Învierii!

Majoritatea celor care se duc la Înviere în noaptea Paștelui au fețele triste, resemnate, ca și când ar fi niște condamnați la… la ce? Singuri majoritatea își pre-determină o asemenea stare interioară și când se duc în noaptea de Înviere, se duc precum era odinioară țăranul român care se ducea la poarta boierului cu căciula în mână, spășit și temător: „săru’mâna boierule… pot să-mi spun și io păsu’…?” Asta e atitudinea majorității românilor care se duc la Înviere în noaptea de Paște. Și atunci, cum să poată fi ei spirituali, așa cum le cerea Iisus să cunoască adevărul care te eliberează!? La Înviere te duci cu o stare eliberată de orice grijă și frământare, de oricare fel ar fi acestea. Te duci cu bucuria că mai urci o treaptă de eliberare în Lumina Vieții din tine însuți, căci asta înseamnă Christos – Lumina Vieții. Vorbim aici de Lumina Vieții care radiază prin orice ființă umană sub forma acelor biofotoni. Și astfel, Învierea reprezintă de fapt un model pe care orice om îl poate parcurge la propriu, fără a fi nevoie de a trece printr-o „răstignire”. Înțelegând că structura sa interioară, de la nivelul corpului spiritual și până la celula anatomică, este alcătuită dintr-o minunată „țesătură de lumină vie!”, orice om indiferent de cultura și educația sa poate să-și sporească această „lumină vie!” prin simpla dorință de a fi bun și de a face binele. Desigur, în măsura în care asta respectă liberul arbitru al celorlalți.

O să vă întrebați unii dintre voi… „păi bine, bine, dar oamenii nu fac oricum binele atunci când ajută, când sunt binevoitori…?” Ba da, dar este cunoscut în realitate faptul că aproape orice om, când face un bine ca cele menționate mai sus, tot mai are un gând ascuns în mintea sa, are așteptări și oricum va trece prin unele dezamăgiri dacă binele făcut sau ajutorul dat nu sunt cumva răsplătite.

A nu mai păcătui înseamnă a nu face lucruri rele, în primul rând împotriva ta însăți, fie cu gândul, fie cu vorba, fie cu fapta.

Iisus nu a făcut nici un lucru de pe urma căruia să aibă așteptări din partea unuia sau altuia. Singura lui cerință era: „Du-te, și să nu mai păcătuiești” (Ioan, 8-11).

A nu mai păcătui înseamnă a nu face lucruri rele, în primul rând împotriva ta însăți, fie cu gândul, fie cu vorba, fie cu fapta. A nu mai păcătui înseamnă a nu mai greși din acest punct de vedere.

A nu mai greși presupune să cunoști cum să faci corect și cinstit acel lucru, altfel spus să-l faci bine și frumos, încât să placă tuturor. Iar a cunoaște cum să faci, înseamnă deja că-i ajuns la eliberarea de condiționările care-ți pricinuiau neplăceri până în acel moment. De aici și până la a te cunoaște pe tine e doar un pas, și asta duce la cunoașterea adevărului, în primul rând adevărul despre tine, despre ce și cine ești tu – o ființă de Lumină Vie, nu doar un trup cu nume și dată de naștere – și astfel cunoscând adevărul te eliberezi, precum spunea Iisus.

Deci oamenii când se duc la Înviere ar trebui să aibă o asemenea atitudine, precum cea descrisă anterior, de a se simți eliberați, iar dacă vor proceda astfel cu simplitate și hotărâre, înseamnă că vor merge să-și sporească Lumina Vie din ei, nu doar să ia o flacără de lumânare de la biserică în noaptea de Paște, fie ea și așa-zis „sfințită”. Lumina, așa cum este ea, că este de lumânare, că este lumina solară a zilei sau „lumina cunoașterii”, este ea însăși sacră deci sfântă pentru e creată de Creator.    

Așadar ar trebui să ne punem fiecare dintre noi această întrebare: cât de spiritual sunt? Mă simt eu liber/ă cu adevărat față de toate cele lumești? Și dacă da, în ce măsură exprim cu adevărat Lumina Vie din ființa mea?