Această trezire, care face parte din procesul mai îndelungat al tranziției, este asemenea unei cufundări asemănătoare actului materializat al botezului făcut în biserică…
Fiecare ființă trece în prezent printr-o perioadă de tranziție. Aș numi-o mai simplu un fel de resetare profundă la nivel de simțiri, convingeri, emoție, viziune. Unii numesc acest proces Apocalipsă, alții îl aseamănă unor profeții în plină derulare, dar este bine să nu-i dăm neapărat un nume.
Conștientizarea că suntem acolo, în mijlocul acestui proces, este cea mai importantă parte. Bineînțeles că acest reset la nivel de structuri și de corp subtil nu este separat de întreg, la el participă pământul, natura din care facem parte, toate făpturile. Trezirea este iminentă, chiar dacă nu putem cuantifica asta în timp: luni, ani, zeci de ani, atâta vreme cât ne este suficient pentru a învăța individual și colectiv procesul acestei treceri spre Noul Pământ sau noua conștiință.
Această trezire, care face parte din procesul mai îndelungat al tranziției, este asemenea unei cufundări asemănătoare actului materializat al botezului făcut în biserică: o cufundare cât mai rapidă în străfundul ființei pentru a spăla acolo ceea ce nu ne mai este de folos. Balastul, sau ceea ce noi numim murdărie, dar care în cursul timpului ne-a fost util pentru învățare și adaptare, este scos spre suprafață pentru a vedea lumina și a fi vindecat cât mai ușor. Acest proces este de cele mai multe ori dureros și poate să fie însoțit de anxietate, tristețe, atacuri de panică, sentimentul de inutilitate și de inadecvare, pierderea progresivă a oricărui control, senzația că nu mai aparținem acestui Pământ și multe altele, care în termeni medicali ar suna poate prea aspru, ca și boli.
Simptomele pot fi ușurate doar de deplina acceptare că ceea ce se întâmplă, această curățare masivă de prejudecăți, false credințe, ziduri construite de iluzii și confort, atașamente, frici, control, asuprire, învinovățire, este spre binele nostru, pentru ca noul om să se poată naște.
Nu este cazul să ne întrebăm dacă am luat-o razna, sau dacă vom rezista acestui proces, ne-ar fi de folos să înțelegem că este un act colectiv de purificare și că alte suflete experimentează chiar lângă noi aceleași simptome. Compasiunea, iertarea, empatia sunt cele care ne pot ajuta pe noi și celelalte suflete să descifrăm înțelesurile noilor învățături.
Metodele, tehnicile și toate programele de dezvoltare personală învățate, devin cu mult mai slabe în prezent decât orice suspin de acceptare și iertare a propriilor umbre pe care ni-l permitem din interiorul inimii. Onestitatea și autenticitatea sunt daruri pe care fiecare om va trebui să le învețe mai devreme sau mai târziu. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru nivelul de toleranță în fața suferinței.
Câteva cuvinte o să scriu și despre răul și asupririle exterioare, care ne fac să credem că Dumnezeu și-a luat cumva fața de la noi și că totul este condus acum de forțele întunericului și ale dezbinării. Presiunea pusă de aceste puteri face parte din proces și este menită să ne testeze credința inimii și aderarea la ceea ce numim Dumnezeu primordial și de memoria a ceea ce suntem cu adevărat.
Pentru cei care nu uită de ceea ce i-a creat și locul de unde își iau adevărata putere și sevă a vieții situația va fi asemănătoare cu aceea în care fiecare om este racordat la o sursă comună de energie (poate fi hrană, energie electrică, gaze, apă), dar în același timp are un robinet cu toate aceste lucruri în imediata sa vecinătate, în corpul său subtil. Ar fi bine să verificăm de pe acum dacă suntem conectați la această sursă alternativă, pentru că celelalte robinete se strâng din ce în ce mai mult și vor deveni din ce în ce mai scumpe. Ceea ce numim duh și la care ne închinăm ca la o formă exterioară, separată de noi, este ceea ce va hrăni omul nou, care își va da seama că sursa puterii este deja în el.
Nu este cazul să ne speriem, dar nici să trăim nepăsători și indiferenți, ca și când salvarea ne-ar aduce-o mereu cineva din exterior. În noi este pus ceea ce ne poate salva și conduce mai departe cu speranța de a trăi și altceva decât lupta nesfârșită cu suferința și durerea. Suferința prin care trecem poate deveni o unealtă utilă pentru a descoperi binecuvântarea iertării, altruismului, întrajutorării, compasiunii și iubirii.