La Bruxelles doar Franța și Germania decid, restul statelor Uniunii Europene doar aprobă, chiar dacă de fațadă există un parlament european unde chipurile se dezbat democratic lucrurile.
Atunci când vorbim, cu diferite ocazii, despre mersul lucrurilor în lumea asta a noastră, n-ai cum să ignori civilizația și cultura europeană. Națiunile bătrânului continent, cum este denumit impropriu, au trecut prin toate formele de existență până să ajungă la actuala formă de organizare socială.
Înainte de apariția creștinismului probabil că existau comunități răsfirate de-a lungul și de-a latul Europei, cum erau galii și celții de exemplu, care au fost invadați apoi de romani. Aceștia au cotropit și Dacia strămoșilor noștri, dar în mod ciudat, nu au ocupat-o după cucerirea prin trădare a Sarmisegetuzei Regia.
După destrămarea imperiului roman semințiile europene au răsuflat ușurate o vreme, până când vidul de putere al foștilor romani a început să fie umplut încet-încet de noile forme de organizare, mai ales că Imperiul Roman de Apus cu sediul la Constantinopol avea să influențeze major evoluția noi religii a creștinismului. În jurul anului 400 rămășițele fostului imperiu roman se reorganizează în urma atacurilor din partea altor seminții precum hunii și vizigoții. Începând cu secolul V în Europa apar primele forme de organizare statală, cam rudimentare dar cumva continuatoare a ideilor romanilor. Așa a apărut noua formă de organizare la nivelul națiunilor europene. Odată cu expansiunea arabă către Europa, care a început în secolul VII în jurul Mediteranei, inclusiv în Spania și Sicilia, reunificarea mai multor națiuni din Europa Centrală și de Vest s-a făcut sub Carol Cel Mare, regele francilor care și-a extins domnia în partea de vest a Germaniei și în nordul Italiei. În același timp la Roma puterea papală își întărește poziția. Este evident că din secolele VII-VIII au început să apară acele rivalități între primele regate europene formate, deoarece fiecare națiune căuta resurse și se afla în concurență cu obiectivele regatelor vecine. În prima parte a Evului Mediu, care a durat aproximativ până la anul 1000, regatele au fost măcinate de lupte interne și războaie între ele. Francii de exemplu sub domnia dinastiei Carolingiene au pus bazele unui imperiu în vestul Europei, devenind pentru scurtă vreme o putere în acea zonă, dar a sucombat datorită conflictelor interne pentru putere și invaziei altor seminții în zona central-vestică a Europei.
S-ar putea spune că apariția celorlalte state importante precum Germania și Italia de exemplu, și-a avut cauza în împărțirea moștenirii lui Carol Cel Mare între fiii săi, odată cu Tratatul de la Verdun din 843, pentru ca mai apoi la sfârșitul secolului al IX-lea să existe cinci regate: Francia de vest, Francia de est, Burgundia de jos, Burgundia de sus și Italia. Practic prin descendența lor din Carolingieni, germanii și francezii de azi sunt dintr-o aceeași națiune, deși azi sunt două state distincte cu limbi total diferite. Dar vă dați seama acum de ce se înțeleg de minune în politică Franța și Germania? Și mai ales că aproape toate deciziile importante ale Uniunii Europene sunt luate de aceste două state!! Cu toate acestea, pe una dintre filierele fiilor lui Carol Cel Mare, a apărut la un moment dat o oportunitate neprevăzută de nimeni la acea vreme. Odată cu aspirațiile acelor nobili care nu făceau parte din dinastia carolingiană și odată cu acele împărțiri ulterioare între fiii lui Carol Cel Mare, declinul imperiului devine evident. La finele secolului a avut loc împărțeala între ei așa cum am spus mai înainte, în timp ce în posesia carolingienilor ca dinastie a mai rămas doar Francia de est. În condițiile acestea noi au apărut potențiale focare de războaie civile pentru putere și invazia vikingilor, situație care a dus la noi forme de organizare cum au fost ducatele din Franconia, Saxonia, Bavaria, Suabia sau Lotaringia. În vechiul imperiu din estul Franciei devenit acum doar un regat, liderii locali care dețineau putere se unesc pentru a contrabalansa influența regelui de la acel moment.
În 911 când se stinge dinastia carolingiană ducele de Franconia – Conrad I – ajunge rege, și acesta este momentul considerat unanim de către toți istoricii ca fiind nașterea Germaniei. Deși noul regat format de către Conrad I a dus-o multă vreme din conflicte în conflicte, fiind mai mult divizat în interior decât unit datorită diferitelor puncte de vedere și setei de putere a unora și altora din familiile nobiliare, odată cu secolul al XIV-lea apare formularea care a dus la numele german al statului care există azi – Deutschland – care și-a avut proveniența lingvistică în cuvântul compus „deutsche Lander”, care se traduce prin „Țara Germanilor”. Dar stați să vedeți surpriză colosală! Așa cum au atestat foarte multe surse de istorie lingvistică, acest cuvânt „deutsch” nu este de origine latin-europeană, adică nu aparține populațiilor vest-europene, ci este de origine gotică, deoarece invaziile populațiilor nordice în zona centrală a Europei și-a pus serios amprenta pe limbajul locuitorilor din multe zone ale actualei Germanii. Astfel cuvântul „deutschlander” ar însemna „Țara Triburilor”, asta deoarece o bună parte a teritorului a fost invadat de goți și de vikingi la vremea respectivă, și cum acele nații erau cuceritoare, și-au impus treptat limbajul. Deci vedem o combinație între franci și popoarele nordice. De aceea germanii de azi au păstrat ceva din acea atitudine rece și logică a triburilor nordice, în timp ce frații lor din aceeași rădăcină etnică – francezii – au o cu totul altă atitudine a personalității.
Cu toate acestea, așa după cum v-am prezentat pe scurt istoria formării statelor europene, să nu credeți că Franța și Germania ca state moderne nu merg mână-n mână din toate punctele de vedere, deși aparent ar exista multe divergențe între agendele lor politice! Și să fim realiști! Întreaga Uniune Europeană este condusă și dirijată de către Franța și Germania! Și dacă v-ați uitat poate și la filmele difuzate și la noi, și înainte de 89, și după Revoluție, în multe dintre ele care au avut subiect de aventuri istorice, cum ar fi conflictele dintre Franța și Anglia sau Franța și Spania, regatul german a ajutat întotdeauna conducerea regală franceză în toate acele conflicte. La fel cum merg mână-n mână și acum, după cum se poate vedea în toată activitatea social-politică a Uniunii Europene. Și ce este aceasta dacă nu o formă modernizată a vechilor regate vest și central europene, din epoca Evului Mediu?! Căci după cum poate observa oricine, de oriunde din lume, ifosele de la nivelul conducătorilor celor două state – Franța și Germania – persistă și continuă să deranjeze politica mondială și prin urmare mersul lucrurilor. Și dacă ne uităm cu atenție la cine trage sforile în toată politica acestui conglomerat al națiunilor europene – dincolo de diferendele de opinii dintre mulți politicieni europeni – vedem că doar două state dictează, Franța și Germania.
Practic doar aceste două state dirijează sistematic întreaga politică europeană și pe cea externă cu alte state de pe alte continente. Pentru că acolo la Bruxelles doar Franța și Germania decid, restul statelor Uniunii Europene doar aprobă, chiar dacă de fațadă există un parlament european unde chipurile se dezbat democratic lucrurile. S-a văzut că toate criticile aduse conducerii Uniunii Europene, cu dovezi și argumente foarte solide, au fost pur și simplu aruncate la gunoi de către liderii Franței, Germaniei și a acoliților care le cântă în strună. Prin urmare, deși pe hârtie și pentru mass-media în general Uniunea Europeană există cu titlu oficial, în realitate aceasta nu există! Națiunile Europei sunt conduse insidios de o structură bicefală care dirijează tiranic prin corupție și minciună! Iar aceste chestiuni nu mai pot fi tolerate în viitorul apropiat de către Divinitate! Ca urmare, despre UE vom spune precum zicala din bătrâni: „Uite-o, nu e!”