Oare viaţa inteligentă, raţională şi însufleţită, aşa cum o avem noi oamenii, este bazată numai pe carbon şi oxigen?
Subiectul acesta fascinant a alimentat secole de-a rândul, ca să nu zicem chiar milenii întregi, imaginaţia dar şi curiozitatea oamenilor. Încă din antichitate vechii filosofi şi învăţaţi precum Plutarh, Aristotel, Lucian din Samosata, Epicur, Anaxagoras şi mai spre noi încoace Galileo Galilei, Leonardo Da Vinci, Copernic, Kepler şi alţii au susţinut, deşi nu aveau telescoape şi computere la îndemână, cum avem noi azi, că în univers mai există şi alte lumi.
Şi culmea, în acele vremuri acestor somităţi ale naţiunilor respective nu li s-a cerut, cel puţin în antichitate, să dovedească afirmaţiile lor, aşa cum se cere astăzi de către ştiinţa modernă.
Desigur că orice ipoteză despre un subiect cum este cel al vieţii în univers trebuie însoţită de argumente şi dovezi cât mai concrete, dar deocamdată în lipsa acestora, ca şi în cazul tahionilor de exemplu, despre care încă nu s-a demonstrat că există dar sunt acceptaţi, putem lua în considerare că există viaţă inteligentă şi raţională şi în alte locuri din univers.
Unul dintre fenomenele care pot susţine această realitate este cel al OZN-urilor care se plimbă pe Pământ nestingherite. Este clar că sunt dirijate de fiinţe asemănătoare nouă, deşi nu le putem observa. Dar este logic faptul că dacă ele ajung pe Pământ, trebuie să vină de undeva, şi cum anticii înţelepţi susţineau că mai există lumi în afara Pământului, putem accepta că acestea pot fi prin Calea Lactee şi prin alte galaxii.
Cam de prin anii 70 astrofizicienii au început să se întrebe, în ciuda apariţiilor OZN, dacă suntem sau nu singuri în univers. Sigur că în conformitate cu legile fizicii şi biologiei demonstrarea acestei ipoteze nu putea fi posibilă, dat fiind gradul insuficient de dezvoltare a tehnologiei care nici la ora actuală nu ne permite să efectuăm călătorii în spaţiu, dar să mai şi ne avântâm dincolo de marginea sistemului solar.
Cu toate acestea, atunci când nu poţi realiza ceva în mod direct, o faci pe căi indirecte cum a fost prin intermediul telescoapelor spaţiale. Astfel s-au studiat foarte multe zone ale galaxiei noastre, cu ajutorul matematicii, fizicii şi astronomiei – lungimile de undă şi ale altor domenii cum sunt optica şi chimia, prin observaţiile efectuate şi puse apoi cap la cap de către echipe întregi de cercetători, s-au putut identifica numeroase roiuri de galaxii, precum şi foarte multe date necesare stabilirii unor criterii de apariţie şi manifestare a vieţii în univers.
Iniţial s-a afirmat că viaţa nu poate apărea fără prezenţa apei, apoi cercetătorii au admis că asta nu e ceva bătut în cuie. Totuşi, carbonul fiind unul dintre cele mai răspândite elemente în cuprinsul universului, fiind cel mai stabil element care la nivelul tridimensional asigură cele mai bune legături pentru formarea oricăror structurii vii şi însufleţite, a fost luată în calcul prezenţa în foarte multe locuri în univers a acestui element, identificat conform lungimii de undă ca emisie captată de telescoapele spaţiale.
S-a mai emis ipoteza că este necesară şi prezenţa oxigenului necesar respiraţiei. Dar oare viaţa inteligentă, raţională şi însufleţită, aşa cum o avem noi oamenii, este bazată numai pe carbon şi oxigen? Deocamdată putem face doar speculaţii, dincolo de ceea ce vedem uneori prin filmele SF.
Performanţele obţinute de telescoapele spaţiale, în culegerea de date despre vârsta universului şi posibile alte locuri unde ar putea exista viaţă inteligentă, raţională şi însufleţită au dus la descoperirea celei mai bătrâne galaxii din întregul univers cunoscut. Aceasta se situează la o distanţă de 13,2 miliarde de ani lumină, şi se ştie prin calcule precise conform studiilor ştiinţifice că vârsta universului este de 13,7 miliarde de ani. Deci cam 500 de milioane de ani primele galaxii după Big Bang s-au format şi s-au structurat.
Dacă mergem după un model cunoscut în agricultură, unde ţăranul român făcea brazda şi arunca seminţele în stânga şi în dreapta într-o mişcare aproape circulară, la fel am putea spune că s-a întâmplat şi în cazul primelor galaxii structurare în primele câteva sute de milioane de ani după Big Bang. Adică în timpul formării lor „seminţele de viaţă” au fost formate şi expulzate sau răspândite de Ceva/Cineva în cuprinsul galaxiilor. Dacă cea mai bătrână galaxie se află la 13,2 miliarde de ani lumină, atunci înseamnă că germenii vieţii, constituiţi din apă, carbon şi hidrogen, ar fi putut apare în anumite zone din această galaxie.
Ceea ce este şi mai uimitor este că cercetătorii au reuşit să identifice grupul de galaxii din care face parte şi cea mai bătrână galaxie, acest grup fiind numit MACS1149+2223 care cuprinde peste 100 de galaxii, însă dintre toate doar cea mai bătrână a apărut cu circa 500 de milioane de ani după Big Bang, restul galaxiilor acestui grup formându-se, aşa cum au arătat calculele, de abia după 650 până la 850 de milioane de ani.
Deci cea mai bătrână galaxie este în acelaşi timp şi singura cu o asemenea vârstă şi atunci ne putem gândi că în interiorul ei a apărut viaţa în univers pentru prima dată.
Dar de acolo mai departe, cum s-a răspândit?
Luând aceste realităţi expuse ştiinţific din perspectiva locului pe care-l putem considera într-un fel sau altul central universului, noi ne aflăm la 13,2 miliarde de ani lumină de această zonă. Şi astfel conform calendarului cosmic al universului, noi ca omenire şi fiinţe numite Homo Sapiens, cum s-ar zice, ne-am născut de abia de câteva momente la scara timpului.
Închipuţi-vă cum ar arăta fiinţele care au apărut acum 13 miliarde ani în galaxia aceea! Oare alte generaţii viitoare, peste câteva sute sau mii de ani când s-ar descoperi alte modalităţi de a călători în spaţiu, poate chiar şi călătoria în timp, ar putea ajunge vreodată în galaxia aceea la 13,2 miliarde de ani lumină? Am putea noi oamenii în viitor să fim martori la momentul apariţiei pentru prima dată a vieţii în univers în acea galaxie?
Timpul ne va da într-o zi un răspuns la această enigmatică întrebare…