Vitamina B5 şi astenia de primăvară
© Pixabay

Vitamina B5 contribuie la producerea celulelor roşii de care organismul are nevoie şi este benefică de asemenea în tratamentul diabetului, cu condiţia să fie luată din produse naturale.

Despre compelxul de vitamine B s-a discutat şi se discută pe mai departe foarte mult în cercurile ştiinţifice, academice şi medicale. Ceea ce uită să ia în discuţie medicii de oriunde din lume, atunci când vine vorba despre B5 ca produs farmaceutic, este că deşi ea poate fi produsă în cantităţi enorme la nivel global, şi ajunge astfel în toate farmaciile din lume, ea nu conţine elementul viului.

Haideţi să vedem de ce este atât de importantă B5 pentru existenţa nu doar a omului, ci a întregului ecosistem planetar.

Studiile ştiinţifice au pus în evidenţă faptul că practic nicio formă de manifestare a  vieţii, de la cele mai simple plante şi până la om, nu-şi pot duce existenţa fără acidul pantotenic, aşa cum mai este denumită vitamina B5.

Practic, la nivel celular, de la frunzele copacilor şi până la fiinţa umană, toate structurile au nevoie de B5 deoarece este singura substanţă care metabolizează proteinele, carbohidraţii şi grăsimile şi astfel face posibilă asimilarea alimentelor.

Deficitul de vitamina B5 duce la următoarele simptome: oboseală, iritabilitate, parestezii, crampe musculare sau sensibilitate crescută la insulină, anxietate, tulburări de somn, greaţă şi vărsături sau crampe abdominale, slăbiciune musculară şi cefalee, lipsă de concentrare, furnicături mai ales la extremităţile membrelor.

Ei, vă daţi seama când simţim că avem vreuna dintre aceste simptome nu stăm să ne gândim că poate ne lipseşte ceva din organism, ci dăm fuga repede la dulăpiorul cu medicamente şi luăm pastile în funcţie de simptomul manifestat. Astfel ne păcălim singuri şi nu realizăm că treptat ne facem rău nouă înşine, de-a lungul vremii.

Ar fi mult mai bine ca în funcţie de ce anume simţim prin corp, să luăm măsurile adecvate consumând ceva natural. Şi ca să ştim cum să ne ajutăm singuri, iată în ce anume se găseşte vitamina B5: ouă – care sunt o sursă foarte bună de B5, proteine şi substanţe nutritive, porumb, broccoli, dovleac – merge o plăcintă de dovleac aşa la cuptor, seminţe crude de floarea-soarelui, iaurt simplu, ciuperci, varză, grapefruit, roşii, legume – orice rădăcinoasă care apare primăvara, carnea de pui, de vită şi de peşte, lapte şi cartofi.

Vitamina B5 contribuie la producerea celulelor roşii de care organismul are nevoie şi este benefică de asemenea în tratamentul diabetului, cu condiţia să fie luată din produse naturale, nu din farmacie. Fiind numită şi vitamina antistres, este uşor de înţeles că este de mare folos mai ales în această perioadă a anului, când se manifestă la majoritatea populaţiei astenia de primăvară.

Pentru persoanele cu afecţiune hepatice active, celor cu transaminazele mari şi cu ulcer peptic (ucer gastroduodenal care poate recidiva la un timp după operaţie) li se recomandă consumul cu mare atenţie de vitamina B5 din surse naturale.    

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile