Nu există nimic în Univers care să nu fie în interiorul vostru, iar conștiința voastră cuprinde un spațiu infinit.
Accesarea unor niveluri mai înalte de energie cu reflexii atât în psihic cât și în fizic, se poate realiza folosind contemplația unor forme gând de vibrație înaltă, urmată apoi de meditație profundă și respirație conștientă. Se cunoaște de altfel faptul că energia este proporțională cu pătratul frecvenței.
O formă gând are vibrație înaltă atunci când cuprinde un nivel înalt de Adevăr (claritate), deci nu foarte multă informație. Atunci când este multă informație, nivelul vibrațional converge către cel mental, care se afla în planurile astrale înalte 4D, deci insuficient pentru scopul propus. Să revenim, este deci important să fie aleasă o formă gând de mare sinteză, cu o ancoră mică de informație conștientă, dar cu o imensă încărcătură energetică (ce conține informație subconștientă).
Să conturăm o astfel de formă gând:
Cunoașteți din scrieri străvechi și sacre faptul că Universul este Mental. Descoperiri ale fizicii cuantice și aplicarea unei logici simple și sănătoase (fără preconcepții) duce ușor la concluzia că Universul este creația unei Super Inteligențe. Universul este ca urmare, raportat la limbajul uman, o Formă Gând Vie, de mare complexitate, cu multe niveluri și dimensiuni (ipoteză conturată deja de oamenii de știință vizionari).
Cum se poate aplica această cunoaștere pentru accesarea unor niveluri de energie din ce în ce mai înalte pentru ființa umană?
Puteți intra într-o stare de relaxare, premergătoare meditației, ascultând eventual și o muzică generatoare de pace și introspecție. Apoi, contemplați spațiul aparent infinit al Universului, cu planete, stele, galaxii, asteroizi, comete… Conștientizați că Universul este un gând aflat într-o Minte Înaltă. Simțiți apoi că aceasta este mintea voastră și că voi „gândiți” Universul.
Nu există nimic în Univers care să nu fie în interiorul vostru, iar conștiința voastră cuprinde un spațiu infinit. Simțiți în interiorul vostru mișcarea galaxiilor ce orbitează un Soare Central, a stelelor ce orbitează centrul galaxiilor, a planetelor ce orbitează stelele…
Simțiți apoi infinitatea de ființe ce populează Universul, în interiorul vostru. Păstrați o stare de pace, iubire și compasiune, deoarece toate sunt în voi. Fiți în această stare infinită. Apoi, treptat, intrați într-o stare meditativă, relaxând contemplația până când mintea intră în repaus, iar imaginea precedentă trăiește în voi. Respirați adânc și profund. Simțiți infinitatea energiei disponibile. Observați senzațiile, numai observați. Rămâneți așa câteva minute cât simțiți.
Când energia crește și vă simțiți foarte spațiați, când apreciați că este suficient, reveniți încet la o stare de conștiență normală, percepând camera în care vă aflați, corpul fizic. Mișcați încet corpul, deschideți ochii și reveniți. Experiența perfecționează procesul, care este accesibil tuturor.