ADN-ul este lumină vie
© RAJESH RAJENDRAN NAIR / 123rf

Nucleotidele şi  ADN-ul, au la bază trei substanţe – carbonul, azotul şi fosforul, ceea ce duce la ideea de Treime sau Trinitate.

Poate aţi observat că în ultimul timp am pus accentul în articolele noastre pe ADN. Este o chestiune care oferă un larg orizont de investigaţie şi de aflare a unor răspunsuri, în acelaşi timp, vizavi de misterele încifrate în nivelele cuantice ale fiinţei noastre.

Chiar dacă ştiinţa modernă a început explorarea hărţii genetice a speciei umane, găsind zeci de mii de gene şi şiruri informaţionale cu funcţii specifice în raport cu părţile corpului uman, există doar un 15% spaţiu genetic explorat până acum.

Domeniul cuanticii deja culege foarte multe informaţii despre cum se comportă particulele la nivelul subatomic, unde în mitocondrii se produc reacţiile care deschid microgăuri de vierme ce permit luminii să intre în structura celulară. Ştiinţa a reuşit să identifice la nivelul celulelor umane o radiaţie lumincă slabă, adică e ca şi când te-ai uita cu luneta departe undeva într-o cameră unde luminează un bec slab de 25 sau de 15 waţi.

Modul în care peste tot în univers „cărămizile vieţii” – respectiv ADN-ul – a apărut şi realizează miliarde de combinaţii este uluitor. Cuantele de energie se mişcă într-un dans inteligent peste tot, creând tot felul de forme, ceea ce demonstrează că este un Ceva care ştie perfect ce face. Aceste cuante se mişcă cu viteze cel puţin luminice, adică lumina aşa cum o vedem noi cu ochiul – dar există şi viteze superluminice.

S-ar putea ca toată lumea, inclusiv cercetătorii, să facă o confuzie în privinţa înţelesului de viteză superluminică în sensul că n-ar atribui luminii şi alte lungimi de undă şi manifestare dincolo de pragul de 300.000 de kilometri pe secundă.

Când spunem superluminic noi avem tendinţa să credem că lumina dispare. Din contră, emisia luminoasă de tip fotonic se schimbă într-una şi mai luminoasă datorită faptului că, după legile fizicii şi conform deducţiilor logice, particula, pentru a putea accelera la o vitează mai mare de 300.00 de kilometri pe secundă trebuie să consume energie din masa sa. Astfel pe măsură ce viteza luminii creşte ea devine mai strălucitoare, deci urcă pe scala cromatică pe o altă lungime de undă luminică pe care ochii nu o mai percep. Asta şi este explicaţia maeştrilor spirituali care au spus în toate epocile trecute că universul e plin de lumină, inclusiv în dimensiunile sale superioare.

Este foarte interesant cum din cele mai infime şiruri informaţionale subcuantice se formează ţesături de magistrale cuantice care dau naştere celor patru nucleotide – Adenină, Guanină, Citozină şi Tiamină.

Acestea la rândul lor sunt compuse din câte trei substanţe: o bază azotată, azotul fiind unul dintre elemente chimice din tabloul lui Mendeleev care asigură energia; o pentoză – adică o substanţă zaharidă formată din 5 atomi de carbon şi un rest de radical fosforic.

Este evident că nu vom intra aici în detalii ştiinţifice, dar putem observa că nucleotidele sunt structurate din elementele universului, în cazul de faţă un azotat, o zaharidă pe bază de carbon şi un radical fosforic (radicalul în chimie, spre deosebire de matematică, este format dintr-un grup de atomi ai elementului respectiv, în cazul de faţă fosforul, care rămân neschimbaţi într-o reacţie chimică şi care se comportă ca un element unic).

Mai simplu spus nucleotidele, şi deci ADN-ul, au la bază trei substanţe – carbonul, azotul şi fosforul, ceea ce duce la ideea de Treime sau Trinitate.

Dacă ne-am uita în tabelul elementelor am observa că numărul de ordine al carbonului este 6, al azotului este 7 şi al fosforului este 15 (6+7=13, deci numerologic dă 1-3-1-5).

Paradoxal sau nu, dintre cele 103 elemente cunoscute din tabloul lui Mendeleev, doar patru sunt aproape peste tot în univers, prezente în toate structurile de la asteroizi şi praf cosmic până la planete, stele, galaxii şi fiinţe vii. Aceste patru elemente sunt carbonul, azotul, oxigenul şi hidrogenul.

Dacă am înlocui în formula sau numele de YHWH din Kaballa care face referire la Dumnezeu Creatorul, cu aceste patru litere ale elementelor chimice cele mai răspândite în univers, am avea CHON. Iar dacă permutăm literele putem obţine NOCH, căruia îi mai trebuie o literă pentru a deveni un nume cunoscut în literatura esoterică – adică ENOCH.

Desigur că doar pe ideea asta am putea scrie o carte întreagă, dar să revenim la subiect.

Dacă avem trei elemente în componenţa ADN-ului, este clar că două dintre ele se ocupă cu modul în care energia se manifestă la nivel subcuantic în structura noastră ca fiinţe şi aici mă refer la azot şi fosfor. Combinaţia dintre ele la nivelul ADN-ului permite apariţia unor cuante de lumină care încep să parcurgă forma – carbonul adică – de la nivel atomic.

Nivelul atomic este mai mare ca structură decât cel cuantic şi atunci avem o imagine despre cum lucrează şi mai ales din ce este alcătuit ADN-ul ca program informaţional. Deci în interiorul cofragului de carbon care structurează celulele noastre, avem cuantele de energie purtătoare de azot şi fosfor care prin interacţiunea dintre ele produc energii, şi ca urmare acest cofrag de carbon are un dublu energetic, un cofrag holografic în interiorul său, în interiorul căruia la rândul său procesează inteligent şiruri informaţionale sub forma unor spoturi luminoase înşirate după o logică divină.

Este ca şi când prin faţa ochilor noştri ar trece ca într-o ecuaţie fără de sfârşit perechi de cifre, de simboluri ca în matematică, tot felul de linii, puncte şi alte componente geometrice care formează o anumită ordine în manifestarea lor, toate luminoase.

Asemenea procese se petrec la nivelul mitocondriilor din interiorul celulelor, deci putem înţelege că procesele luminoase şi energetice urcă de la nivel subcuantic la cel cuantic, apoi la cel atomic, urmând nivelul molecular după care vine cel al celulei. Astfel procesul energetic luminos pe măsură ce urcă spre nivele de structurare a materiei sub forma de celule, ţesuturi şi organe, scade în vibraţia sa prin transformarea energiei în masă. Adică decelerează. Este exact mecanismul invers al fotonilor care pierd masă pe măsură ce viteza creşte dincolo de cea a luminii.

Dar pentru că vorbim de cele trei elemente, carbonul şi fosforul nu au existat odată cu Big-Bang-ul, aşa cum au descoperit astrofizicienii. În schimb azotul era prezent la scurt timp după Big Bang, fiind elementul care a asigurat, prin calitatea sa de permeabilitate electromagnetică, dacă putem spune aşa, erupţia luminii în univers, exact cum apa şi fierul permit curentului electric să treacă foarte uşor prin ele.

S-ar putea spune că exista azotul ca stare latentă sub altă compoziţie din care a erupt apoi lumina?

Dacă azotul este elementul care alimentează energetic procesele vieţii, atunci putem spune că odată cu Big Bang-ul care a făcut să erupă lumina în univers ca fenomen optic şi vibraţional, nucleotidele au luat formă şi viaţă, începându-şi activitatea prin care au preluat emisia luminoasă inteligentă, deci vie, şi au început să o modeleze în tot felul de forme până la nivelul complex al spiritelor care apoi au preluat trupuri în universul fizic.

Despre acest proces al devenirii luminii în univers în forme şi structuri vom continua să prezentăm ideea în numărul următor…

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Virginia Chiselita

Hopa! Mai documentati–vă. Cu Siamaza cum rămâne? Energia creatia universului nu are nume restul sunt entități venite sa facă experiente pe Terra.