Există în ADN această Energie Vie care dirijează tăcută procesele evolutive.
Societatea umană are la ora actuală sute de mii de legi în toată lumea, dintre care foarte multe dintre ele se referă la statutul copilului şi la relaţia dintre părinţi şi copii. Desigur că asemenea realităţi relaţionale trebuie bine specificate prin intermediul legilor, deoarece până în urmă cu aproximativ un deceniu era destul de răspândită în lume, şi chiar în ţări cu economie dezvoltată cum ar fi Statele Unite, Franţa, Canada şi altele, concepţia parentală conform căreia copiii ar trebui să dea ascultare orbeşte părinţilor.
Cel puţin în zona ţărilor est europene, cum este şi la noi în România, până nu demult predomina în interiorul familiei conceptul „eu te-am făcut, eu te omor” în cazul unor conflicte între generaţii. Bineînţeles că asta este o bazaconie, la fel şi prejudecata conform căreia părinţii i-au făcut mari pe copii.
În realitate dacă stăm să ne gândim bine şi limpede, părinţii n-au chiar nici o posibilitate de a-i face pe copii să crească, că doar nu-i trag de cap în sus, un asemenea proces oricum se petrece în interiorul anatomic al oricărui copil până ce acesta devine adult. Părinţii ce-i drept pot asigura condiţiile ca această creştere să se desfăşoare corespunzător şi echilibrat din toate punctele de vedere.
Dar să ne întoarcem la ideea principală a articolului legată de faptul că ADN-ul, fiind un program viu, poate acţiona în interiorul fetusului uman încă din primele 2-3 luni de sarcină, având posibilitatea de a-şi schimba genul dacă menirea spirituală cere aşa ceva. Având în vedere că dincolo de ereditatea genetică a părinţilor şi a dorinţei lor de a avea copii de un gen sau altul, există în ADN această Energie Vie care tăcută dirijează tot felul de procese evolutive, să luăm un exemplu ipotetic pentru a argumenta o asemenea posibilă realitate…
CONȚINUT RESTRICȚIONAT
Articol dedicat abonaților
