Alegerile ne aparțin
© CC BY-SA 2.0 / Kyle Pearce / Flickr

Spiritul nostru are nevoie de tot felul de trăiri, iar Dumnezeu permite aceste trăiri ca experiențe ale sale.

Suntem veșnic supărați de ce ni se întâmplă și dăm vina pe toată lumea, inclusiv pe Dumnezeu pentru toate aceste „întâmplări”!

Normal ar fi să nu te poată obliga nimeni să alegi ceva care nu îți place sau nu îți este necesar, însă una este să alegi în cunoștință de cauză, și alta să alegi aleatoriu.

A lăsa pe alții să aleagă pentru tine înseamnă să te lași manevrat, să-ți modifici destinul cu rezultate dezastruoase.

Alegerea în cunoștință de cauză este alegerea care vine din suflet pe care o simți, și nu alegerea din dorința minții.

Adesea, poate fi confundată alegerea sufletului cu cea a minții, dar rezultatul este diferit.

Sigur că, „ce alegem, aia culegem”, dar este destul de greu să alegi corect ceea ce îți trebuie, din cauza legilor scrise, dar și a celor nescrise, care de cele mai multe ori sunt mai puternice decât legile scrise.

Te zbați între nevoia de-a fi tu și nevoile zilnice care te înconjoară zi de zi, și faci alegeri proaste și din frica de a nu-i supăra pe cei de lângă tine.

Am întâlnit oameni foarte deștepți și capabili, abil manevrați de părinți puternici care au făcut cele mai proaste alegeri pentru ei, numai de dragul acestora. Este o nedreptate și o încălcare de liber arbitru care nu ar trebui înghițită de nimeni!

Când ai ceva anume în destin, nimeni nu te poate scăpa de nimic care trebuie să se întâmple.

Tot ce ni se întâmplă, bun sau rău, este scris în destin…

Ne intră în viață acele ființe care au să ne plătească ceva sau cărora noi avem ceva de plătit.

Totul este programat de sus și se face cu „avizul” nostru. Numai că, odată intrat în trup de carne, începem văicăreala și dezamăgirile, și neînțelegerea lucrurilor. Și astfel aruncăm fel de fel de acuzații la adresa tuturor, și de ce nu, și la adresa Lui Dumnezeu?!

Noi ne alegem momentul nașterii și pe cel al morții, părinții, partenerii, prietenii, viața pe care o vom trăi în cunoștință de cauză. Apoi, sosiți aici, tot noi ne blestemăm norocul și soarta, tot noi suntem nemulțumiți de ce trăim în trupul de carne.

Când mintea preia controlul, devenim veșnic nemulțumiți și disperați, luptând împotriva noastră cu toată forța.

Suntem veșnic supărați pe părinți, pe copii, pe soț, pe toți cei care ne „dezamăgesc”. În subconștient această stare este de fapt supărarea noastră pe Dumnezeu, pentru că a permis ca aceste lucruri să se întâmple.

Dumnezeu dă un pachet de Legi de la un Univers la altul, pe care chiar EL îl respectă cu sfințenie. Nu-l prea interesează trăirile noastre bune sau rele, frumoase sau urâte…

Spiritul nostru are nevoie de tot felul de trăiri, iar Dumnezeu permite aceste trăiri ca experiențe ale sale. Bucățica care coboară să experimenteze știe ce i se cere și ce are de făcut. Își i-a angajamentul să trăiască experiențele la modul detașat și înțelept. Odată intrată în plan terestru, să te ții atașamente, supărări, dezamăgire, ură și nemulțumiri. Într-un cuvânt, se îndepărtează de la scopul propus luptând cu sârg împotriva Dumnezeului din ea.

Așa cum spiritele îi servesc Lui Dumnezeu la o scară mai mare, și noi servim spiritelor noastre la o scară mai mică. Numai că, noi o facem la modul sincopat, strâmt și urât, cu atașamente pentru tot ce nu e al nostru de drept, cu jumătăți de măsură. Alegem tot cei mai prost și în detrimentul nostru, chiar dacă nu ne priește deloc, dintr-un sentiment al datoriei prost înțeles.

Un exemplu sunt chiar eu, care lupt de 5 ani să-mi îmbunătățesc o locuință modestă, și pentru că nu am avut bani, am cerut ajutor copiilor mei care au venit la muncă…. Atâta m-au fiert, m-au hărțuit cu tot felul de probleme, care mai de care mai absurde, atâta m-au blocat la modul energetic și financiar, și m-au umplut de mânii și frustrări, încât acum când am terminat cât de cât, nu-i mai doresc în preajma mea, dacă se poate, pentru mult timp!

Degeaba am înțeles eu rostul detașării și al relațiilor civilizate, dacă ei nu-l înțeleg. Mă simt sufocată, îngrădită, forțată să fac lucruri pe care nu am chef să le fac!

Personal, ca părinte nu am nevoie de grija lor, nici de prezența lor continuă (obositor lucru!), pentru că oricât de bolnavă a-și fi… îmi place să fiu independentă și stăpână pe ce hotărăsc.

Nu-mi trebuiesc vizite dese (o formă de control de fapt!), nici „efuzii amoroase”, nici griji în exces, pentru că nu mă consider handicapată.

Grija în exces este de fapt cea mai rafinată formă de control mascat, și o importanță de sine bine ascunsă. Un fel de „fără mine nu se poate”, care pe mine mă insultă de-a dreptul! Nu în asta stă dragostea și respectul cuiva!

Sincer, prefer compania prietenilor buni cu care am un numitor comun, un ideal, relația de umăr la umăr, decât plictiseala copiilor și schimbul de energie neechitabil.

Energia corpului fizic nu are o sursă inepuizabilă pe care să o risipești pe tot felul „de sugative” care te fură gratis (chipurile din dragoste!) la modul periculos. Poți foarte bine să ai relații normale, să-ți păstrezi energia, s-o sporești, s-o echilibrezi, ca să te simți bine și tu și cei cu care ai compatibilitate.

La ce bun să risipesc bunătate de energie pe copiii mei, când ei oricum nu înțeleg și nu acceptă lucrurile care pe mine mă împlinesc??

De ce să dau „mărgăritare la porci”?

Nici lor nu le ține de cald energia furată de la mine, și nici eu nu mă simt confortabil că mi se fură energia!

Îmi doresc să am timpul meu, locul meu, libertatea mea, lectura mea, într-un cuvânt viața mea! Asta aleg, și a-și vrea să-mi fie respectată alegerea, pentru că sănătatea și viața mea depind de asta.

Dacă alegem spiritual, ne detașăm de toate relațiile bolnăvicioase (atașamente), de toate fricile (singurătate, părăsire, abandon), de toate neputințele (ne reducem nevoile), și ne urmăm liberi calea așa cum se cuvine.

Dacă n-o facem, rămânem tributari propriilor noastre neputințe, iar această istorie se v-a repeta până la saturație, până vom înțelege corect Legile Cerului!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?