Anunnaki din spatele Illuminati
O figură Anunnaki din templul Sargon Akkad alături de o figură de reptilian computerizată. De unde le vin oamenilor astfel de idei?

Avem în faţă un viitor extraordinar. De noi depinde cum îl vom folosi pentru propria evoluţie spirituală.

Pământul trece deja prin transformările anunţate încă de acum 15 ani de către Fondatori, prin diferiţi mediumi dintre care Sal Rachele este cel prin care s-a transmis foarte multă informaţie în acest sens.

Agenda malefică a Noii Ordini Mondiale a fost în mare parte anihilată de către Forţele Luminii şi Iubirii, care ajută omenirea să evolueze şi să iasă de sub influenţa Illuminaţilor.

Ceea ce înseamnă că linia temporală de viitor a omenirii a fost schimbată şi lucrurile încep să se îndrepte puţin câte puţin.

Recentele evenimente la nivel mondial derulate pe parcursul anului 2017 au dus la configurarea unor noi situaţii pentru civilizaţia umană.

Faptul că David Rockefeller – unul dintre principalii exponenţi ai Illuminati – a murit anul trecut, arată că laţul se strânge în jurul slugilor întunericului, deşi acestea încă încearcă să menţină frica şi dezordinea la nivel mondial, aşa cum procedează Soros.

Pentru că am vorbit de multe ori despre planurile malefice ale Illuminaţilor, să vedem care sunt principalele trei aspecte de care ei se preocupă pentru a menţine controlul, atât cât le-a mai rămas, asupra omenirii.

De-a lungul ultimilor 30 de ani, de când au luat un avânt extraordinar ştiinţa şi tehnologia, aceşti Illuminati prin care acţionează Anunnaki din planul astral-eteric au folosit trei aspecte:

1 – mass-media pentru ţinerea mentalului uman doar într-o zonă restrânsă de acţiune şi înţelegere a realităţii;

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR
Următorul episod<< Anunnaki din spatele Illuminati – III

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?