Apa încotro
© Bigstock
Timp estimat de citire: 4 minute

S-a constatat că apa e mai veche şi decât Luna, şi decât Soarele nostru.

Planeta noastră este un adevărat miracol viu dacă privim dincolo de atmosfera ei, la celelalte planete ale sistemului solar. Faptul că Pământul deţine în proporţie de 70% apă, întocmai ca şi corpul uman şi de altfel ca la toate vieţuitoarele de pe planetă, demonstrează fără niciun fel de contraargument că există o strânsă simbioză între existenţa tuturor formelor de viaţă şi apă.

Cu câţiva ani în urmă s-au făcut cercetări mai elaborate asupra originii apei pe Pământ, pornindu-se de la analiza datelor asupra anomaliilor şi misterelor Lunii. Vârsta acesteia se estimează că este cu aproximativ 800.000.000 mai mare decât cea a Pământului, ceea ce duce la ipoteza, tot mai mult acceptată cum de către astrofizicieni, că Luna nu e din sistemul nostru solar.

Dar şi mai bizare au devenit lucrurile când s-a constatat că apa e mai veche şi decât Luna, şi decât Soarele nostru.

Folosind un sistem computerizat complex, pentru studierea şi simularea semnăturilor chimice ale moleculelor de apă formate în sistemul solar şi ale moleculelor formate înainte de naşterea Soarelui. Astfel cercetătorii au descoperit că între 30%-50% din apa existentă pe Pământ şi pe care omenirea o foloseşte în mod curent pentru atâtea activităţi, este mai veche cu aproximativ 1 milion de ani decât Soarele.

Articolul precedentSpiritul şi codul genetic – Sinele Spiritual (II)
Articolul următorSocul
Prin viziune şi profunzime aduce la suprafaţă din miezul ezoteric al misterelor aspectele care pot fi înţelese de către toţi cei pasionaţi de spiritualitate. Este redactor şi colaborator la revista COSMOS încă din 2006 şi preferă anonimatul pentru că nu-i plac autografele.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest
0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile