Calitățile și modalitățile de utilizare a apei moarte/vii și ale lutului erau cunoscute și civilizațiilor antice-neolitice.
Indiferent de sursa apei vii (ex.: izvor, suc de fructe, apa potabilă dezinfectată cu argilă sau cupru), este dăunătoare stocarea în recipiente/sticle de plastic. Acest material, deși este ieftin din punct de vedere financiar și des utilizat în industria alimentară și cosmetică, este totuși toxic întrucât în compoziția sa se regăsesc multe chimicale (ex.: Bisfenol A), care dezechilibrează sistemul endocrin (glandele, hormonii etc.).
Apa vie se lasă la soare și se depozitează în vase a căror compoziție este una organică, cea mai indicată fiind ceramica, pentru că lutul menține alcalinitatea. În sezonul rece se recomandă ceramica închisă la culoare sau pictată (ex.: cea neagră de Marginea, jud. Suceava), în sezonul cald cea portocalie. Cu alte cuvinte, vasele din plastic nu pot întreține polarizarea luminii din apa vie, rotația spiralată levogiră a atomilor nu mai are loc. În consecință, apa vie nu mai este alcalină și însuflețită, ci își schimbă polaritatea și devine apă moartă, ducând la creșterea acidității și la dezvoltarea bacteriilor în stomac. Mai mult, plasticul nu păstrează vitaminele și mineralele apei vii, pe când ceramica da. Astfel, vara apa vie este oxigenată, răcoroasă, menține nivelul de glucoză necesar în corp și ne ferește de insolații, iar iarna temperatura apei este optimă pentru gât. Calitățile și modalitățile de utilizare a apei moarte/vii și ale lutului erau cunoscute și civilizațiilor antice-neolitice (ex.: Egipteni, Nazca, Cucuteni-Trypillia, Vădastra, Gumelnița, Yangshao-Majiayao). Mărturii privind acest cult sunt înseși vasele ceramice, unele având o capacitate de 1 litru, altele însă ajung și la 8 litri. Pe fundul unor ulcioare, căni, farfurii, strachine și supiere, la exterior sau la interior sunt prezente spirale levogire pictate sau incizate. Gâtul și suprafața lor sunt îmbogățite și cu alte tipuri de spirale: unele imită valurile apei, altele sunt în pereche Yin-Yang, iar altele sunt simple levogire-dextrogire. Vasele cu spirale dreptunghiulare sau cu unghi de 90° probabil erau destinate conservării alimentelor solide (ex.: făină, cereale, fructe și semințe uscate).
Enigma polarizării luminii în apă l-a fermecat și pe austriacul Viktor Schauberger. Ca și civilizațiile predecesoare, el a studiat curgerea râurilor, pârâurilor și a izvoarelor și a înțeles misterul apei vii-apei moarte. I-a descoperit scurgerea în forme răsucite, circulare și formarea vârtejurilor. A observat că perimetrul unui cerc este un sistem închis care izolează interiorul de restul energiei din univers, în timp ce spiralele de tip foetaj sunt un sistem deschis. Cele anti-orar generează apa vie, precum și răcorirea, răcirea și purificarea aerului; ele constituie o formațiune “aspirant-implozivă”, care ne apare ca o curbură spațială infinită. Implozia are la bază un vortex auto-întreținut, unificator, ce susține viața și sănătatea, determină creșterea puterii de absorbție energetică și evoluează în mediu fluid, având un efect ordonator și de reducere a temperaturii mediului. Spiralele dextrogir (cu rotația în sensul acelor de ceasornic) produc apa moartă, încălzirea aerului, explozie, presiune, fragmentare, epuizarea resurselor, boală și chiar moarte. Imitând natura, el a creat un complex de tuburi cu diametru progresiv mai mic, oferindu-i apei tendința de a curge în spirală, într-o turbulență cicloidă. Când iese din tub, are loc o eliberare gigantică de energie.
Mai mult, i-a venit și ideea realizării unor mașinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârt într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia”. Astfel, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, el a conceput mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate. Potrivit inventatorului, mișcarea apei sau a aerului în sens centripet, adică din afară spre înăuntru, nu mai creează nicio opoziție, nici o forță de frecare și atunci apa care circulă prin țevi generează o energie egală cu pătratul vitezei de deplasare.
