Celula de siliciu are nevoie doar de energie, pe care o ia direct prin respiraţie din aer şi mai ales prin conştiinţă, din planurile subtile ale dimensiunilor superioare.
În acest articol mă voi referi la procesul de transmutare al corpului fizic, de la structura de carbon la cea de siliciu. Carbonul este un nemetal, în timp ce siliciul este un metaloid, deci cu proprietăţi apropiate de cele ale metalelor, acestea fiind bune conducătoare de energie. Ca urmare, trecerea de la carbon la siliciu a corpului uman este un proces alchimic specific Ascensiunii/Înălţării spirituale de care se vorbeşte de 20 ani încoace. În acest proces practic atomul de carbon suferă mutaţii, cedând electroni printr-o mare degajare de energie şi astfel devine siliciu. Un asemenea proces se desfăşoară evident prin accesarea curenţilor de energie divină existenţi peste tot în univers.
Cu cât se accesează o cantitate mai mare de energie divină, cu atât atomul de carbon are o mutaţie mai amplă, iar asta se petrece prin mijlocirea energiei sacre numită Sfântul Duh.
Iată ce se întâmplă când atomul de carbon se transmută în elementul siliciu: