Astrologia îţi spune cât de practic eşti
© Pixabay

Proporţiile celor patru elemente ne spun când să fim creativi, când să fim practici, când să fim comunicativi şi când să fim empatici.

Elementele esoterice în astrologie sunt foarte importante deoarece ele ne indică foarte clar propriul potenţial. Folosind asemenea aspecte, fie cele ale temei natale, fie cele în tranzit, avem posibilitatea de a urmări ponderea elementului Pământ în raport cu celelalte. Astfel avem o tehnică simplă prin care putem să ştim care sunt perioadele noastre bune şi care sunt cele mai puţin bune.

Să luăm din nou exemplul din numărul trecut al revistei, acea dată de naştere 12.09.1978, cu Foc 3 părţi, Pământ 6 părţi, Aer 2 părţi şi Apă 2 părţi. Aceasta este structura individului respectiv imprimată încă de la naştere, şi ea se va manifesta permanent pe baza elementului Pământ.

Dar precum spuneam în viaţă mai sunt şi perioade mai puţin bune.

Şi dacă luăm de exemplu o analiză a tranzitelor pentru tema aceasta natală – 12.09.1978 – vom constata că există perioade în care, pentru individul cu această temă astrologică, elementul Pământ scade ca proporţie faţă de celelalte trei elemente ale ecuaţiei sale astrologice. De exemplu dacă luăm în calcul momentul de acum al tranzitelor, adică acum când redactez acest articol decembrie 2018, planetele în tranzit faţă de cele din tema natală determină un alt raport al elementelor. Pentru această zi de 29 decembrie 2018 elementele au următoarea proporţie pentru persoana născută la data de 12.09.1978 – Foc 6 părţi, Pământ 3 părţi, Aer 3 părţi şi Apă 3 părţi. La naştere formula era astfel: Foc 3 părţi, Pământ 6 părţi, Aer 2 părţi şi Apă 2 părţi. Ca să simplificăm avem la naştere formula 3-6-2-2 iar acum cu planetele în tranzit avem 6-3-3-3, păstrând ordinea elementelor – Foc, Pământ, Aer şi Apă.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR
 
Următorul episod<< Astrologia îţi spune cât de practic eşti – IAstrologia îţi spune cât de practic eşti – III >>

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?