În acest an cu palindrom numerologic să ne aşteptăm la evenimente de mare anvergură mondială care cu siguranţă vor schimba din nou faţa lumii.

Trăim într-o societate care tinde să devină tot mai complexă de la un an la altul. Provocările cu care ne confruntăm zilnic cer din partea noastră tot mai multă atenţie şi mai ales timp. Timp pe care se pare că în ultimii ani nu-l prea mai avem ca altădată…

Aţi putea să vă întrebaţi dar ce are timpul de-a face cu astrologia? Are, şi încă cum! Haideţi să vedem!

Vom exemplifica două aspecte foarte importante de altfel, care au legătură directă cu actuala conjuncţie atât de discutată şi de controversată dintre Saturn şi Pluton. Asta ca să vedeţi că astrologia poate oferi răspunsuri exacte la dilemele şi problemele omenirii, chiar şi la nivel de naţiuni.  

Abordăm deci conjuncţia Saturn-Pluton care din perspectiva evoluţiei civilizaţiei noastre a determinat manifestarea salturilor de conştiinţă, dar şi acele situaţii conflictuale sau social-economice care au afectat mai mult sau mai puţin mersul lucrurilor pe Pământ. Întâlnirea ciclică dintre aceste două planete cu rol de Judecători Karmici, Saturn la nivel individual şi Pluton la nivel colectiv, are loc odată la aproximativ 36 de ani ca medie. Mai exact penultima întâlnire a fost în noiembrie 1982, iar cea dinaintea acesteia s-a produs în august 1947. În noiembrie 1982 conjuncţia a avut loc pe semnul de Aer al Balanţei, deşi cei doi aştri au fost în poziţii foarte apropiate o bună parte a anului 1982.

Şi enumerăm doar câteva evenimente foarte importante aduse de conjuncţia din 1982 dintre Saturn şi Pluton:

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

Articolul precedentNemurire sau perpetuare?
Articolul următorCuloare şi destin
Contele Incappucciato este un fel de jucător multidimensional, specialitatea sa fiind metafizica de gospodină, adică spiritualitatea practică utilă omului în orice ocazie, chiar și când speli vasele!
5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile