Atlantida, de la mărire la decădere – I

Măreaţa civilizaţie de dinainte de Potop… Descrierile istoricilor din antichitate, precum Solon şi Platon, plasează Atlantida de-a lungul a  trei epoci. Deşi au fost consemnate destule informaţii în cronicile acestor istorici, referitoare la Atlantida, prea puţin s-a vorbit despre adevăratele cauze ale decăderii acestui mare imperiu.

Interpretată greşit plasarea insulei atlante dincolo de strâmtoarea Gibraltar, pentru că mulţi au făcut eroarea de a considera acest lucru în exteriorul Mării Mediterane, vorbim totuşi de o realitate fragmentată care s-a manifestat într-un mod migrator. Ca să se înţeleagă bine cum stă problema despre enigma atlantă, vom face referiri şi la surse antice, dar şi la cele moderne şi veţi vedea cum s-a întâmplat întreaga istorie a Atlantidei.

Platon şi Solon, primul în dialogurile sale Critias şi Temaios şi cel de-al doilea prin însemnările sale primite de la un preot egiptean, au descris atât felul în care funcţiona societatea Atlantidei, cât şi despre acele aspecte care au dus în cele din urmă la decăderea şi dispariţia acestui mare imperiu.

Dacă ar fi să luăm ca reper exprimarea din cronicile vechi, cum i-a spus acel preot egiptean lui Solon că Atlantida se afla dincolo de „coloanele lui Hercule” cum le spuneau grecii sau „stâlpilor lui Hercule” cum erau numite de egipteni, am putea face o eroare de calcul deşi aşa cum am spus întreaga chestiune a fost total greşit înţeleasă. Ca să avem argumente vom folosi consemnări diverse.

Însemnările lui Solon au ajuns de-a lungul generaţiilor la Dropides, care a fost străbunicul lui Platon. De la însemnările acestea Platon a aflat că Atlantida fusese o putere uriaşă, probabil economic şi militar în primul rând, o societate de o frumuseţe ieşită din comun până spre partea de mijloc a existenţei sale, fiind situată pe un mare teritoriu aflat în Oceanul Atlantic.

În Cartea egipteană a morţilor scrisă cu 4000 de ani înainte de venirea lui Christos se relatează despre sosirea regelui Thot Atlantul în Egipt, Thot care „guverna peste Insula din Vest, care a fost distrusă de ape şi i-a adus pe conducătorii supravieţuitori pe ţărmurile Egiptului”. Deci referirea indică o Insulă din Vest, fără a specifica în mod expres că ar fi fost dincolo de “coloanele lui Hercule”. Şi încă un element de remarcat – ajunseseră pe ţărmurile Egiptului unde se vărsa Nilul în Mediterana. Deci n-a venit pe uscat dinspre vest – Atlantic, ci din Mediterana, probabil unde a existat o insulă mare.

În Vishnu Purana care este o epopee hindusă, cu 2000 de ani înainte de venirea lui Christos stă scris despre existenţa Atlantidei numită Atala, insula albă din Oceanul Vestic. Este foarte posibil ca hinduşii să fi numit Mediterana drept Oceanul Vestic în loc de numirea Atlanticului, fără a se înşela.

De asemenea în Mahabharata în secţiunea Kama Parva se menţionează în anul 600 înainte de Christos despre faptul că în urma unui război ce a durat aproximativ 10 ani insula Atala cu toţi locuitorii ei s-a scufundat în Oceanul de Vest. Asta seamănă foarte mult cu războaiele grecilor cu troienii – acestea au durat tot 10 ani. Erau troienii – despre care ştim că erau neamuri tracice, cumva o ramură a atlanţilor? Dar aici intervine şi factorul lingvistic, căci este cunoscută dificultatea pe care traducătorii din antichitate o aveau atunci când trebuiau să traducă un text, din egipteană să zicem, în greacă, deoarece unii termeni ca exprimare nu existau la una sau alta dintre limbile vorbite în bazinul mediteranean, şi ca urmare o parte a traducerii fie căpăta alt sens, fie era redată eronat.

Astfel aşa cum am scris şi noi prezentând ipoteza noastră originală despre existenţa Atlantidei în Marea Mediterană dar şi în Atlantic – aşa cum au fost descoperite pe fundul apei în arhipelagul insulelor Bimini de lângă Statele Unite – dale uriaşe de piatră ce alcătuiau largi alei printre ruine de clădiri acoperite de alge, putem spune că descrierile oferite de către istoricii antici dar şi de către cei contemporani plasează Atlantida nu neapărat ca o civilizaţie ce s-a succedat şi s-a stins în trei etape existând doar pe o singură insulă în Atlantic, ci mai degrabă ca un fel de pol spiritual migrator pe câteva insule care s-a denaturat de-a lungul mileniilor cu cât se apropia declanşarea Potopului.

Trebuie specificat aici foarte clar că un singur cuvânt tradus cu totul greşit a determinat o interpretare diferită de realitate a dispariţiei Atlantidei. Preotul egiptean care i-a relatat lui Solon s-a exprimat clar despre civilizaţia atlantă că a dispărut, nu că a fost distrusă. Sunt două cuvinte cu noţiuni diferite.

Preotul egiptean i-a dezvăluit lui Solon că atlanţii deţineau tehnologii extrem de avansate pe care le-au folosit cel mai probabil pentru a evita distrugerea fizică. Este de presupus că ori s-au teleportat sau au plecat în spaţiu, cel puţin elita şi cine a mai apucat să facă asta înainte de a fi distrusă insula în urma dereglării echilibrului dintre energiile telurice şi cele celeste.

Dar un autor contemporan, chirurgul oftalmolog Ernst Muldaşev, în seria cărţilor sale numită De unde provenim? din care şi la noi s-au tradus primele două volume din cinci, a făcut mii de investigaţii legate de originea neamurilor în vechime pornind de la forma ochilor. Intuind că fiecare rasă are un fel de şablon al geometriei ochilor, Muldaşev a călătorit în India, Tibet, Egipt şi în multe alte ţări, adunând dovezi, probe şi argumente.

Dar ce l-a frapat cel mai mult în explorările sale sunt acei ochi ciudaţi pictaţi pe toate templele budiste. Din Tibet şi până în Malaesia toate templele au pictaţi aceşti ochi ciudaţi care nu aparţin speciei Homo Sapiens ci unei alte rase umane de dinaintea lui Homo Sapiens. Reuşind să obţină o audienţă la una dintre mănăstirile hinduse care păstrau secrete legate de trecutul omenirii, Muldaşev a aflat adevărul despre acest simbol reprezentat de ochii ciudaţi pictaţi pe temple. Acelaşi stil, aceleaşi culori, aceeaşi geometrie a ochilor. Aceşti ochi sunt ochii rasei atlante.

Însă referitor la localizarea nucleului central al ultimei perioade a Atlantidei, ca civilizaţie, nu Atlanticul, nici Mediterana n-au fost luate în calcul, ci Marea Neagră. De ce? Vedem în numărul următor…