Aşa cum scria Mircea Eliade, celebrul scriitor şi profesor în religiile lumii, Axis Mundi se află de zeci de mii de ani în România.

În fiecare cultură străveche a popoarelor de demult au existat mituri, legende şi poveşti de tot felul, pline de învăţăminte spirituale şi de aspecte referitoare la soarta omenirii.

Multe dintre acestea, care îşi au provenienţa în zona Asiei Centrale, fac referire la un tărâm mitic plin de bunăstare şi armonie, pe care tibetanii şi hinduşii l-au numit Shamballa. În alte variante unii au numit acest tărâm sau lume drept Agartha.

Amiralul Byrd atunci când a zburat către Polul Nord, trecând mult dincolo de Cercul polar de Nord, ajuns la o imensă deschizătură prin care a trecut cu avionul său deşi aparatele sale nu mai puteau indica mare lucru ca poziţie în aer. Acolo undeva în interiorul acelei imense deschizături a fost întâmpinat, într-un tărâm mirific plin de verdeaţă, de oameni înalţi şi blonzi, foarte paşnici cu care a avut un foarte interesant schimb de experienţă.

Desigur că şi în Europa au existat poveşti legate de misterioasa Shamballa. De exemplu eruditul esoterist francez Saint Yves D’Alveydre (s-a născut în 26 martie 1842 – a murit în 5 februarie 1909) scria în cartea sa „Misiunea Indiei în Europa” despre Shamballa şi Agartha că reprezintă forţele binelui pe Pământ.

În timp ce Shamballa – pe care o putem asemui cu capacitatea executivă ca un guvern – propagă în lume cunoaşterea şi evoluţia sub forma ideilor inspirate, Agartha reprezintă centrul Binelui – un fel de parlament spiritual – de unde sunt trimise periodic misiuni speciale către diferite ţări ale lumii care joacă un rol major în evoluţia pe multe planuri ale omenirii.

În altă ordine de idei, Agartha este partea decizională, iar Shamballa partea executivă a acestei lumi paralele.

Este posibil ca multă lume, chiar dintre cei aflaţi în evoluţie spirituală, să nu creadă întru totul că există o asemenea lume spirituală paralelă, deoarece nu este perceptibilă simţurilor noastre fizice. Desigur că mulţi au citit cărţi despre acest subiect, cu toate că sunt doar câteva din noianul de sute de cărţi editate la noi, în care se vorbeşte despre Shamballa.

Dar ce legătură există între Shamballa, Agartha şi România – vechea Geto-Dacie?

Din lecturile esoterice era cunoscut faptul că în vremurile de demult, cu peste 10.000 de ani în urmă, centrul spiritual al lumii fusese stabilit în Tibet, după decăderea Atlantidei.

Despre atlanţi au rămas relativ puţine surse de informare, dar se ştie că erau foarte înalţi în comparaţie cu noi, aveau de la 2,5 metri până la aproape 4 metri înălţime, ei fiind acei uriaşi din străvechime, ale căror schelete s-au găsit în România, în ţări învecinate nouă şi la turci. Ceea ce stabileşte clar o realitate şi anume că atlanţii au existat în arealul mediteranean-carpatic. Ei pot fi consideraţi şi acei titani din legendele greceşti ale Olimpului care au dus un război cu zeii, fiind învinşi şi pedepsiţi apoi.

Dar să ne întoarcem la Tibet.

Înainte de ultima glaciaţiune rasele umane s-au răspîndit din Tibet în toată lumea, pe grupe, ramuri, şi direcţii cardinale. Astfel s-au format popoarele sau neamurile cum li se mai spunea.

Profesorul rus Ernst Muldashev – autorul cărţilor „De unde provenim?” – a efectuate sute de cercetări legate de începuturile omenirii, pe baza studiului ochilor raselor umane.

Concluzia sa, separată de ce susţine esoterismul, este că începutul omenirii, prima dată, a fost în Tibet. A urmat apoi glaciaţiunea şi războaiele cu spiritele rele descrise în textele tibetane şi hinduse – Mahabharata şi Bhagavat Gita – după care mai spre vremurile noastre Tibetul ca centru de spiritualitate a fost invadat de China comunistă în anii 70, actualul lider Dalai Lama fiind nevoit să plece în exil datorită invaziei respective. Este de înţeles că în urma unui asemenea nefast eveniment centrul spiritual tibetan a migrat ca funcţie. Şi de obicei migrează înspre altă locaţie unde Maeştrii Shamballei observă că spiritualitatea se menţine la un grad destul de ridicat de manifestare în viaţa acelei societăţi.

De mii de ani în paralel aici în zona Carpaţilor româneşti s-a menţinut vie flacăra spirituală a evoluţiei, şi în ciuda tuturor valurilor migratoare şi a amestecului populaţiilor venite dinspre Asia cu cea autohtonă, noi ne-am păstrat toate valorile intacte.

Dacă vă uitaţi la toate celelalte popoare ale lumii, în afară de greci restul neamurilor europene sunt nişte amestecuri în diferite proporţii între culturi diferite ca provenienţe.

Tunelele existente pe sub munţii noştri de pe vremea geto-dacilor şi chiar mai înainte, de pe vremea pelasgilor, precum şi legendele despre o altă lume – Ţara Luanei, conturează o realitate datorită căreia România a fost ţinta vreme de 25 de ani a tuturor tipurilor de atacuri posibile, aproape pe toate nivelele.

Educaţia, sănătatea şi valorile sociale au fost călcate în picioare tocmai pentru ca spiritualitatea să aibă de suferit şi să intre în decadenţă.

Dar nu s-a întâmplat aşa cum plănuiseră adversarii Luminii.

De aproximativ 10 ani centrul sau polul spiritual al civilizaţiei s-a mutat treptat dinspre Tibet în România. Rostul existenţei unor zone sacre precum Sfinxul din Bucegi, sanctuarul de la Sarmisegetuza, Ceahlăul, Retezatul şi multe alte locuri de acest fel, determină accentuarea acestui pol spiritual care se mută aici la noi.

Căci ce rost ar fi avut dezechilibrarea aceasta atât de înverşunat aplicată asupra României şi naţiei noastre, dacă nu degradarea spiritualităţii?

Dacă am fi avut cine ştie ce bogăţii şi resurse de petrol ca arabii, mai ziceam că asta ar fi fost motivaţia, să ne fure averea pământului. Dar nu dispunem de asemenea resurse atât de mari, şi logica este că doar pentru mutarea polului spiritual din Tibet în România ţara noastră şi naţiunea au fost ţinta unor distrugeri majore.

Aşa cum scria Mircea Eliade, celebrul scriitor şi profesor în religiile lumii, Axis Mundi se află de zeci de mii de ani în România.

Nu vi se pare dubios deloc faptul că în toate mitologiile balcanice şi europene se vorbeşte de tot felul de zei, şi mai mici, şi mai mari, dar despre Zamolxe deloc?

Zeus – Jupiter, Ares – Marte, Venus-Afrodita, Atena – Minerva, Hermes-Mercur la greci şi romani, Odin, Thor şi Loki la scandinavi, Wotan al germanilor, şi alte zeităţi ale arealului european, despre toate putem întâlni multă literatură de cel puţin 2000 de ani încoace.

Însă despre Zalmolxe, mult prea puţin. Aproape nimic…

Dar asemenea lucruri sunt pe cale să se schimbe în următorii ani, deoarece deja sunt aproximativ 250-300 de foşti sacerdoţi geto-daci care actualmente sunt întrupaţi în persoane tinere până în 35 de ani, aici pe teritoriul României, şi care cel puţin pe timpul nopţii când dorm, dar şi ziua, în anumite condiţii, chiar dacă ei nu-şi dau seama prea mult de asta, sunt conectaţi cu Maeştrii din Shamballa.

Şi în curând lucrurile în România se vor schimba pas cu pas, căci profeţiile străvechi trebuie să se împlinească…

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

26 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Robert

Zamolxe va fi în curând printre noi

Gheorghe Mocanu

Bun, bun.

Cezar Cez

Intr-un singur puct se greseste cat pt toata expunerea Romanica este cea mai bogata tara din UE si aici este vorba de documente si dovezi istorice Exista o conventie care face din Romanica doar un depozitar si atat este si unul din motivele pt care dupa tratatul de la Paris am primit Transilvania Incalcarea acestei conventii ar insemna urgent disparitia noastra ca stat Totul are legatura cu istoria scrisa si nescrisa a imperiului Roman si e mai bine sa ramana asa

Revista Cosmos

Cezar, mai citeşte odată articolul. România are într-adevăr bogăţii, dar fiind un teritoriu limitat ca orice stat, şi aceste resurse sunt limitate datorita marimii teritoriului. Suntem cea mai bogată ţară din UE, dar ca un exemplu, la nivel de resurse, nu ne putem compara nici noi şi nici alţii cu ruşii. Ce au ei în zona tundrei siberiene reprezintă resurse care pot fi folosite de exemplu de toate ţările lumii.

Cezar Cez

Cand am expus comentul nu am facut decat la UE ori Rusia desi face teoretic parte din Europa pana la Urali ea de facto nu este membra UE Dar acceptand comparatia cu Rusia de azi au fost imperii mai vaste Imperiul Roman de care vorbesc cam ce suprafata a avut in expansiunea maxima?Iar aici e vorba de tari care si azi sunt foarte bogate pt care si azi se poarta razboaie cam pe toate fronturile Noi comparam ce putem face cu tehnologia de azi si consideram avere sau bogatie doar ce putem cuantifica in banii ori aici se greseste mult

Cezar Cez

Apoi daca cuantificam toate resursele importante ale unei tari sau continent de la aer la apa la rezerve de petrol gaze aur etc si comparam cu ce ar putea fi tranzactionat la cel mai ridicat pret dau un exemplu gramul de antmaterie care se vinde cam la peste 100 de miliarde asta ar insemna ca omul orasul tara continentul unde se gaseste 100 kg de animaterie sa fie cel mai bogat loc de pe terra ceea ce e un nonsens mai ales ca exista tari care detin anumite elemente chimice atat de rare ca omenirea nu are decat cateva grame sau si mai putin or cuantificate in bani la ce pret ar fi posibil sa se vanda ? Eu cand am facut referire la Romanica am incercat sa tin cont si de aceste aspecte si de faptul ca unele lucruri nu pot fi cuantificate in banii iar daca ar fi cu siguranta ar fi si peste Rusia sau cine vreti voi

Cleopa

antmaterie/animaterie nu exista. Antimateria nu se poate gasi. Se poate doar “fabrica”.

Revista Cosmos

În mare parte cam aşa stau lucrurile dar oricum, avem bogăţii nebănuite şi mai ales aici se află Axid Mundi după cum a spus şi Eliade, dar şi alţi specialişti din diferite ţări care au studiat religiile, esoterismul şi miturile.

Angelica Angie

Si eu sunt de parere ca ar fi mai benefic pentru noi sa ne laudam mai putin cu averile/ bogatiile si energiile secrete/ locurile sacre ale tarii noastre, caci atragem multe energii de frecventa joasa care, la randul lor, atrag tot felul de manifestari neplacute asupra locuitorilor tarii. 🙂

Gheorghe Mocanu

Angelica Angie Smecherii stiu deja, numai ca populatia nefiind informata nu stie pentru ce sa lupte, nu are o cauza anume. Ei sunt hipnotizati de politica si fotbal iar in spate lumea isi face treaba linistita.

Cornel Stoian

Ați văzut voi pe unul din acești Sacedoti ,si de unde știți voi ca ei comunica cu cei din Shambala.

Gheorghe Mocanu

*Sacerdoți

Cornel Stoian

Ok

Revista Cosmos

Cornel Stoian ai vreo nedumerire?

Cornel Stoian

Ds

Cornel Stoian

Da

Revista Cosmos

Explică-te

Cornel Stoian

Shambala nu prea comunica cu oamenii ,decât prin vise ,ceea ce este scris în articol este denaturat ,

Cornel Stoian

Despre Sacedoti nu vb stiu ca a fost pe teritoriul actual al Grecia dispariția lor nu ami este cunoscută

Cornel Stoian

Vb despre Shambala ,

Revista Cosmos

Cornel Stoian nu stiu de unde stii tu ca Shambala comunica cu oamenii doar prin vise, ceea ce sustii tu e o informatie deformata. Shambala comunica cu orice om care-si dezvolta si foloseste chakra inimii in sensul constructiv pentru semenii sai. Daca nu-ti convine raspunsul si vrei sa te contrazici aiurea, n-ai decat, nu vei avea satisfactia asta de a polemiza. Daca nu cunosti si te grabesti sa ai opinii – care oricum sunt eronate – .sfatul meu e sa te doumentezi ca lumea mai intai si apoi, daca vrei, mai vorbim pe tema asta.

Cornel Stoian

Vb ptr că eu comunic cu ei , însuși Sanad Kumara a trimes un mesager să-mi zică că mă salvat de două ori de la moarte ,apoi mi-au fost dat trei persoane ptr protecție ,Sanad fiind ce noi cunoaștem sub numele de Dumnezeu ,în interior există plante în care dacă le ei Devi Nemuritor mai vretr să știți ceva draga revista

Cornel Stoian

În privința chacrelor le am deschise pe toate nu va faceți griji ,cunosc mai mult decât puteti voi scrie

Cornel Stoian

Draga redacție să știți că acum se face un an de când toți locuitori planetei. Au fost acceptați în dim a 4 si acel 12_12-2012 este fals ptr că planeta a intrat în era spirituală în 11-11-2011 si galaxia noastră a intrat în galaxia Pleiade așa că

Cornel Stoian

Credeți ce vreti

Cornel Stoian

Dar greșiți mult