http://www.fractalfield.com/reincarnation/

S-a descoperit faptul că energia folosită de către creier, care se ridică la valoarea de 20 de Wați, se comportă conform enunțului lui Einstein: nimic nu dispare, totul se transformă.

De-a lungul mileniilor civilizația umană actuală a căutat răspunsuri la o asemenea chestiune, în încercarea de a avea o certitudine referitoare la faptul că după încheierea vieții pământene existența noastră ca ființe nu se oprește.

Țin minte că pe vremea când trăia, mama îmi povestea uneori din copilăria sa, când bunica adică mama ei, le spunea copiiilor săi când venea vorba de ceea ce există după moartea. Și bunica le spunea: „fată hăi, nu s-a întors nimeni de acolo să spună cum e…”. Și avea dreptate, bunica fiind originară din nordul Moldovei, unde a trăit toată viața sa, și se poate spune că folclorul popular bucovinean e plin de mituri și legende care ating de multe ori și tărâmul de dincolo. De altfel chiar și unii scriitori români celebri fac referire la tărâmuri de dincolo de lumea aceasta în care trăim noi. Amintesc aici doar de „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu și de „Povestea porcului„ a lui Creangă, ca să nu mai spun și de alte basme românești.

Revenind puțin la bunica mea, tot mama mea mi-a povestit mai demult că într-o noapte, pe când era bunica tânără, cred că asta era prin anii 40, a ieșit într-o noapte pe la ora 2 să se ducă în grădină pentru o nevoie urgentă. Se știe că la țară la sate toaleta era în grădină, unde se săpa și fosa. Și ieșind ea din casă, s-a uitat în direcția bisericii, de care o despărțea doar o casă a vecinei de alături. Era noapte cu Lună Plină, deoarece lumina astrului nopții își arunca razele ei peste umbrele din jur. Și la lumina Lunii bunica l-a văzut pe necuratul țopăind prin cimitir. Stând de vorbă cu mama mea în anii aceia când îmi povestea, am întrebat-o cum de și-a dat seama bunica că acela era necuratul. Și mi-a spus că bunica le povestea îngrozită că îi văzuse picioarele cu copitele, în lumina Lunii. Din câte știu eu, pentru că am fost și eu în tinerețea mea acolo la țară la bunica, între casa ei și biserică nu sunt mai mult de 60-80 de metri. Pesemne că bunica, văzând că cineva se plimbă noaptea prin cimitir, s-o fi dus mai aproape să vadă cine e, vreun bețiv sau vreun gropar care cine știe ce făcea pe acolo. Pentru că nu poți observa detalii de la nivelul picioarelor decât de la cel mult 20-30 de metri. Ei și dați-vă seama ce îngrozită a fost bunica văzând acea arătare. Bunica nu a spus că respectiva ființă avea coarne, ci că avea copite, ceea ce a putut ea să observe cât a observat. Desigur că și-a făcut cruce și după ce a trecut pe la WC-ul din grădină s-a întors repede în casă și s-a pus pe rugăciune. Dar aici rămâne un element important: copitele, dar fără coarne.

Faun and goat, Ludwig Knaus (1829 – 1910)
Faunul și capra, Ludwig Knaus (1829 – 1910)

Știm din literatura mitologică străveche că înainte de vreme, cum se spune, existau printre multe viețuitoare și cele numite fauni adică niște creaturi ale lumii de dincolo, jumătate oameni, jumătate țapi, cu mâini, coarne mici și copite la picioare. Fără îndoială că asemenea creaturi au putut proveni din experiențele de demult ale atlanților, și au rămas răspândite în lume pe bătrânul continent. Și este foarte posibil ca bunica să fi văzut în realitate o asemenea creatură, pe care din necunoaștere să o fi considerat necuratul. Întrebarea este, pentru că ulterior poveștii spuse de mama mea am aflat că nu doar bunica văzuse creatura aia, ci mai fuseseră și alți săteni martori indirecți la asemenea apariții pe acolo prin sat, deci întrebarea e de unde apăruse acel faun și pe unde venise în tărâmul nostru?

Există mai multe legende care vorbesc despre faptul că datorită răutăților făcute de oameni, tărâmul zânelor, piticilor, faunilor și a altor creaturi magice s-a separat de cel omenesc în urmă cu multe mii de ani. Și atunci este logic și îndreptățit să ne întrebăm, pentru că în multe locuri din România au fost semnalate asemenea apariții, dar și în alte țări europene, de unde vin aceste creaturi? Pe unde accesează intrarea în lumea noastră? Și mai ales, unde e tărâmul lor? Și am putea să ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă nu cumva, datorită schimbărilor de energii de pe Pământ, aceste tărâmuri s-ar fi putut apropia din nou de lumea noastră? Amintiți-vă că în urmă cu doar câțiva ani, și circulau și pe internet unele chestii de care vă spun eu acum, se auzeau în diferite zone ale lumii niște sunete stranii, ca de trâmbițe îngerești și frecare de metal pe metal, care au fost înregistrate de foarte multe persoane. Și aceste sunete stranii este posibil să fi fost produse de atingerea sau frecarea vibrațional-energetică dintre lumea noastră și alte tărâmuri.

Pe de altă parte, atunci când oamenii mor fiecare se duce într-o zonă care corespunde vieții și faptelor trăite aici în lumea noastră. Nu toți se duc în același loc, deși creștinii cred în sinea lor că se duc în raiul promis de Iisus. Desigur că dacă ai fost un om bun și n-ai făcut rele la viața ta, așa cum ai trăit cu toată panoplia de lucruri lumești, te duci într-un plan dimensional corespunzător cu atitudinea pe care ai avut-o toată viața ta aici. Budiștii cred la fel că se duc în Nirvana, și fiecare națiune crede că se duce după viața pământeană în raiul promis de religia pe care a avut-o. Este evident că mărturiile multor persoane care au trecut prin moarte clinică pot face ceva mai multă lumină în privința asta, deoarece aceste aspecte sunt amestecate. Sunt persoane care au trăit având religie creștină ca și crez, și care trecând prin moarte clinică, au fost duși în perioada acelei stări în tărâmuri care nu erau raiul creștin promis. Unii creștini care au trecut prin faza de moarte clinică, datorită unor boli sau a unor stări ciudate, au fost duși de entități considerate îngeri păzitori în lumi frumoase ce păreau a fi raiul. Și întorcându-se în lumea noastră, revenindu-și din starea de moarte clinică, au descris ceea ce au văzut. Subiectul este destul de controversat încă, însă nu neagă nimeni posibila existență a acestor alte lumi, ale lumilor de dincolo cum mai sunt numite, deși cercetătorii studiază încă fenomenul morții clinice.

Mulți dintre cercetători susțin că tot ceea ce vede și trăiește omul care trece prin moarte clinică s-ar petrece de fapt în interiorul minții sale și al creierului. Dar această ipoteză a lor nu prea stă în picioare dintr-un motiv simplu – cel medical. Știm că asemenea faze de moarte clinică durează cel puțin câteva ore, uneori chiar zile sau în cazuri mai rare săptămâni. Ei bine, creierul uman dacă este lipsit de oxigen și sângele nu mai circulă, deoarece și inima încetează să mai bată în starea de moarte clinică, ajunge în incapacitate funcțională. La aproximativ 10-15 secunde după oprirea fluxului sanguin către creier, activitatea cerebrală încetează. Atunci când activitatea cerebrală se opreşte, sinusoida de pe ecranul electroencefalografului devine orizontală. Oamenii care se află în această stare sunt, în general, inconştienţi, iar inconştienţa este definită, prin excelenţă, ca incapacitatea de a mai avea vreo experienţă conştientă organizată. Cu toate acestea, persoane aflate în această stare descriu, atunci când revin la realitate, experienţe perfect organizate trăite într-o stare de luciditate extremă. Din punct de vedere medical, acest lucru este inexplicabil. Bineînțeles ceea ce descriu cei care revin din moarte clinică, deși din punct de vedere medical pot fi declarați ca decedați, sunt aspecte care se manifestă dincolo de planul fizic și dincolo de corpul fizic.

Deși corpul este total inert și toate funcțiile lui sunt 0, la revenirea din moartea clinică întreaga structură anatomică își reia toate funcțiile ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aici vedem acțiunea Sinelui Spiritual care gestionează sigur menținerea funcționării corpului fizic, prin niște mecanisme pe care deocamdată nu le cunoaștem. Dar să le mai și înțelegem!

Și să argumentăm cu niște cazuri.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

1 COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?