Brexit
©CC BY 2.0 / Sam Greenhalgh / Flickr

Părintele Boca anunța că românii ar fi bine să facă cât mai mulți copii. Păi sărăcia ”voită” și avorturile nu merg mână în mână?

Ieșirea Marii Britanii din UE nu este deloc întâmplătoare, și nici de mirare, cel puțin pentru mine.

Când America este instrumentul de control al lumii, iar ONU o organizație a Illuminaților (o păcăleală, o vrăjeală), și toate acestea sunt sub dominația Angliei (de fapt aparțin acesteia), cum să fie această țară în UE alături de țările europene?

Încă de la început a spus clar că, nu își schimbă moneda și că așteaptă … ce?

Mai că îți vine să crezi că englezii, cu așa zisul lor calm englezesc, au gândit, au așteptat, și au hotărât că nu vor să intre într-o uniune conceptual gândită de ei și de francezi.

Marile puteri hotărăsc ce și cum, și totuși nu au în intenție să primească și Turcia, un stat puternic, cu o forță armată considerabilă. Oare de ce?

Turcia modernă nu este fanatică și teroristă, așa cum ni se sugerează nouă printr-o propagandă susținută. Adevăratul motiv al acestui refuz este faptul că reptilienii și draconienii nu agrează musulmanii pentru că sunt o religie puternică de nedivizat.

Oculta găsind tot felul de motive, înscenând tot felul de atentate ca să disloce musulmanii și să-i împrăștie în întreaga lume, urmăresc să-i desfințeze ca religie. Îi omoară fără milă, îi dislocă, îi plătesc să pătrundă în masă în inima Europei. Și astfel toată această degringoladă este creată și susținută de-o armată de strategi ai Ocultei, bine plătiți să întrețină această stare de rău, până la noi ordine.

În ignoranța noastră, dăm vina când pe unii, când pe alții, când de fapt artizanii situațiilor extreme care clocesc și născocesc asemenea situații își „râd în barbă”, și Slavă Domnului că au de ce râde! Ne prostesc în față, iar Anglia care este cel mai mare controlor al Europei (însă și ea o proprietate a Vaticanului) face numai ce vrea ea!

Nici de-aș muri de foame, nu m-aș duce să muncesc pentru cuibul de șopârle, și nici să primesc în dar de la ei nimic!

Sângele lor albastru domină lumea, dar ei nu pot trăi fără să se hrănească cu energia oamenilor. Nu au nevoie de oameni numai pentru a-i transforma în sclavi, ci și pentru a se hrăni cu energia și sângele lor.

„Altețele lor” sunt stăpânii lumii pentru că anumiți conducători au trădat și au știut să se înhăiteze cu ei pentru putere. Acești conducători se iluzionează crezând că în final îi pot controla pe acești extratereștri foarte tehnologizați.

Trădătorii nu vor avea parte decât de trădare!

Ce nu înțeleg nici unii, nici alții (și pentru că nu înțeleg, nu iau în calcul), este Factorul Dumnezeu!

Dacă tuturor le-ar păsa de ieșirea Angliei din UE cât îmi pasă mie, nimeni nu ar avea nicio suferință!

După ”livoluție” primul lucru pe care l-am avut în ”democrație„ a fost desfințarea locurilor de muncă, iar al doilea deschiderea granițelor. Apoi legiferarea avorturilor și adopția copiilor peste graniță.

Când aici în România este un început spiritual, de ce să nu împrăștiem românii peste tot în lume, și să disipăm energia?

Părintele Boca anunța că românii ar fi bine să facă cât mai mulți copii. Păi sărăcia ”voită” și avorturile nu merg mână în mână?

Acum vin la noi arabi, palestinieni, asiatici ca să înlocuiască cele 3 milioane de români plecați peste hotare. Cine vrea la noi o nouă Palestină?

Cine vrea un câmp de luptă între nații?

În loc să ne mulțumim cu sărăcia noastră, ne bucurăm de bogăția altora, când nu știm să discernem. Pământurile noastre, atâtea câte au mai rămas, stau nemuncite și cauți cu lumânarea un om la muncă să-l plătești cu 25 de euro și mâncare pe zi, dar nu-l găsești! Stau mai bine în alte țări (umiliți, jigniți, în locuri insalubre, plătiți prost), dar sunt în străinătate, nu-i așa?!

Planul reptilelor este să ne denigreze și să ne împrăștie, findcă ei nu au nevoie de noi uniți și nici de vibrația noastră bună care îi deranjează. Și cum vă spuneam, nu-i nici o pagubă că am scăpat din Uniune de niște reptile ipocrite și rău intenționate!

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile