Calul de aur al voievodului Ștefan

Comoara constă nu numai în obiecte scumpe, ci și în cărți rare despre trecutul foarte îndepărtat al acestei țări.

Acest cal în mărime naturală a fost făurit din aurul Iglisiei (păcat că maestrul și profesorul meu Radu Theodoru nu și-a putut termina și publica lucrarea despre Mușatinii inițiați ai Iglisiei), ca un dar pentru tot ceea ce a făcut pentru Țara Moldovei și pentru întreaga creștinătate.

Ștefan a fost unul dintre marii inițiați ai Iglisiei, dar datorită firii sale foarte iuți a făcut aidoma lui Mihai Viteazul greșeli pe care le-a plătit prin pierderea unor bătălii (ceea ce pentru firea lui mândră a fost devastator), iar cea mai gravă a fost întoarcerea fraților contra fraților (moldovenii cu muntenii lui Vlad Țepeș). Greșeală plătită cu cumplita rană ce l-a chinuit toată viața și din cauza căreia a murit. De câte ori greșea, rana se deschidea – era practic un semnal. Inițiații Iglisiei lucrau cu metode unice și originale, de-a dreptul înspăimântătoare când se încălca flagrant regulamentul semnat (cu prețul vieții – practic intrau pe merit în Iglisia, dar nu mai ieșeai decât mort).

Aici deschid o paranteză. Eu am fost chemată prin vis la Putna, dar nu m-am dus. S-a vrut să fiu avertizată de o greșeală, care ulterior mi s-a transmis și în vise și iarăși n-am ținut cont și am plătit pentru ea cu o rană la picior (la mine vindecată) în același loc cu cel de la piciorul lui Ștefan. Și pe mine mă doare cumplit când greșesc flagrant și închid paranteza.

Cu părintele Arsenie Boca însă am ținut cont și m-am dus și am învățat lecția. Cred că mă așteaptă surprize mari la Putna de mă tot cheamă locula acela. Revenind la calul cel de aur, el este făcut după splendidul cal alb de luptă al lui Ștefan, prietenul lui cel mai bun și pe care l-a plâns toată viața. El împreună cu portretul în aur masiv al Mariei de Mangop – prima mare iubire a lui Ștefan, cea care la rândul ei știa tainele Iglisiei (celelalte soții nu le-au știut), făcut tot din aurul Iglisiei dar pentru înțelepciunea și curajul cu care-l sprijinea pe voievod se află la Suceava (portretul – nota redacției), dar cred că într-un loc unde numai inițiații știau.

S-ar putea sau nu, ca cei din Asociația căutătorilor de comori (asociație care s-ar putea să mai știe câte ceva, deși cred că nu multe, pentru că sunt comori fără număr după măsurătorile mele) să nu vrea să divulge nimic, chiar dacă știu și BINE FAC! Tezaurul moldovean al Iglisiei, care conține nu numai calul de aur sau portretul menționat, ci și spada de aur a voievodului, (nu cea de la turci și nici cea de luptă), făcută tot din aur masiv cu încrustații de pietre prețioase și cu un mesaj din altă lume gravat pe ea – lumea etericului – primită de la cei care l-au ajutat în marile lupte. El a fost ocrotit și ținut sub control de aceeași civilizație extraterestră a cărei continuitate urcă de la Burebista spre Ștefan.

Eu susțin sus și tare că acestea trebuie să rămână unde sunt (este bine chiar a se renunța la căutarea lor, pentru că vor fi mari primejdii pentru cine încalcă niște reguli, acele comori ale voievozilor, repet, țin de Iglisia și n-ar vrea nimeni să fie pedepsit, nu?). Și nici eu nu vreau să fac nici un fel de vizionare asupra locului unde sunt aceste comori, pentru că după cum mi se transmite, va fi ecranat și să nu repet greșeala lui Ștefan. E clar!!

Comoara lui Mircea cel Bătrân, numit impropriu așa pentru înțelepciunea pe care a dovedit-o din fragedă tinerețe. Aici pot spune că această comoară a primit-o prin intermediul celor ce i-au urmat lui Basarab Descălecătorul. Comoara era deja fabuloasă și având în vedere „vizitele” turcilor, ale polonilor sau ale maghiarilor sau tătarilor, Mircea – un prinț nu prea înclinat către avere personală, el investind mult în Țara sa, a trecut de la templieri la iglisieni, aidoma lui Radu Negru (se pare că acesta era mare teuton de Făgăraș), a înmulțit-o enorm, mai ales că perioada domniei sale a fost foarte benefică, ascunzând-o în adâncurile celor două tuneluri ce plecau unul de la Cozia, pe sub Olt, ajungând în dreptul unor peșteri încă necunoscute în munte, pentru că sunt astupate cu grijă, natura având aici un rol de căpetenie, și celălalt de sub cetatea sa, spre adâncimi mari ajungând tot în munte, în anumite locuri tainice, știute doar de inițiații Iglisiei și transmise din generație în generație. Comoara constă nu numai în obiecte scumpe, ci și în cărți rare despre trecutul foarte îndepărtat al acestei țări, cât și hărți și documente care indică locurile din Țara Românească, Făgăraș și Dobrogea unde au fost și mai erau încă baze extraterestre. Un exemplu în acest sens: am primit un mesaj ce-mi spune că IO era un cuvânt provenit de la agatârși (n-au fost numai în Ardeal, ci și pe întreg teritoriul lui Burebista), ce depindea după cum îl pronunțai, folosindu-se puterea sunetului și energia degajată de pronunție, de gândurile din acel moment și de sentimentele avute în momentul respectiv. Fabulos!