Cei care încearcă să ne facă să credem că noi contăm pentru ei, de cele mai multe ori încearcă, conștient sau inconștient, să ne păcălească.

Noi, oamenii, suntem construiți să funcționăm în grup, acolo este puterea noastră cu adevărat. Nu avem prea multe mecanisme defensive și ofensive, nu avem țepi ca ariciul, nici colți ca tigrul, nici viteză ca puma. Avem însă multiple inteligențe care funcționează în sinergie și de aici se naște Geniul nostru. Totuși, Geniul nostru nu este construit să funcționeze de unul singur, ci este complementar cu alte Genii, am putea spune că inteligența noastră cea mai de preț este inteligența de grup, să îi zicem inteligență colectivă. Putem fi inteligenți împreună ori mai puțini inteligenți, tot împreună.

Tot ceea ce am realizat, am realizat datorită complementarității. Tot ceea ce ai realizat în această viață ai realizat datorită sinergiei create cu alți oameni. Uite un exemplu cunoscut: Alexandre Gustave Eiffel este cel care a dat numele Turnului Eiffel, însă cei care l-au proiectat au fost Maurice Koechlin, Émile Nouguier și Stephen Sauvestre care lucrau pentru Eiffel. De la idee până la construcția propriu-zisă au contribuit foarte mulți alți oameni, cei care au extras minereul de fier, cei care l-au turnat, muncitori, ingineri etc.

Fiecare om este valoros, este important, fiecare om este un co-creator al realității alături de ceilalți semeni. Cei care înțeleg lucrul acesta ajung să se alăture altor co-creatori și să creeze ceva ce consideră că este important pentru ei. Câteodată, creația este una distructivă (războaie, grupuri organizate care vor să obțină resurse și putere și aduc suferință semenilor), alteori creația este una constructivă (comunități, inițiative economice benefice pentru toți cei implicați, grupuri organizate care sunt în serviciul umanității).

Omul chiar contează și de aceea percepția lui devine esențială pentru creația colectivă. Percepția poate fi încețoșată de răni (trans-generaționale), de traume, de idei preconcepute, sau, poate să fie una deschisă, capabilă de rațiune și de accesarea stărilor de conștiință înaltă. Aici este diferența între omul care funcționează bazându-se pe iluziile create de sine pentru a-și oferi un fals sentiment de siguranță și omul care funcționează bazându-se pe Geniu, care cu adevărat se poate adapta momentului prezent.

Împreună construim această realitate, fiecare avem responsabilitatea legată de construcția colectivă. Soluția unora ar fi să scăpăm de cei răi și să rămână doar cei buni, însă și aceasta tot doar o păcăleală este, pentru că acest gest i-ar transforma pe cei care se consideră buni, în răi. Dualitatea ne arată clar faptul că, atunci când ne ducem prea mult într-o extremă, o găsim pe cealaltă.

Anul următor este an de alegeri, peste tot vom vedea personaje care vor dori să te facă să crezi că tu chiar contezi, că ești celula de bază a societății și să „dai fuguța să bagi un vot” pentru ca cei răi să dispară și să rămână cei buni. Păcăleală?

Cei care încearcă să ne facă să credem că noi contăm pentru ei, de cele mai multe ori încearcă, conștient sau inconștient să ne păcălească. Noi contăm într-adevăr, dar contăm pentru colectiv, pentru viață, pentru că suntem parte a vieții.

Când suntem acordați la viață, sunt șanse mari să primim oportunități potrivite pentru noi, oameni potriviți, contexte potrivite. Când nu suntem acordați la viață, s-ar putea să forțăm lucrurile atât de mult încât, ceea ce primim să nu fie potrivit pentru noi.

Conexiunea noastră principală este cu viața, cu Totul, cu Nimic, cei din jur reprezentând această conexiune și totodată rezultatul ei.

Este imposibil să ne pese de altcineva dacă noi nu suntem în conexiune cu viața în acel moment. Acesta este motivul pentru care nu putem simți iubire doar față de o persoană: ori suntem în iubire față de toți, ori față de nimeni. Da, putem simți iubire față de cineva într-un moment, însă, dacă suntem puțini atenți la ceea ce simțim, observăm că iubirea respectivă nu este cu adevărat doar față de acel om, ci față de TOT ceea ce există (și nu numai).

Revenind la exemplul de mai sus, politicianul își manifestă „păsarea” față de viață prin acțiunile sale menite să obțină voturi ori doar încearcă să-și impună iluzia mimând faptul că îi pasă?

În final, o să punctez un ultim aspect: deschiderea noastră față de viață nu este permanentă. Sunt momente când ne deschidem, alte momente când ne închidem, depinde de moment, de context, depinde de răni, de condiționări.

Calitatea omului este dată de abilitatea sa de a gestiona momentele de închidere pentru a fi cu adevărat în serviciul semenilor în momentul deschiderii.

Oare îi cunoaștem cu adevărat pe cei care spun că le pasă de noi? Oare lor le pasă de ei înșiși? Oare le pasă de viață? Știu să își gestioneze impulsurile distructive pentru a le transforma în creativitate? Sunt capabili să se adapteze vieții, ori încearcă să o modeleze conform cu cine au devenit? Acestea sunt întrebări la care fiecare dintre noi va fi invitat să-și răspundă.

CURAJ!

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile