Înţelepciunea proverbelor româneşti
© Cristimilan7 / Romania / Deviantart
Timp estimat de citire: 2 minute

După cum vedem, avem prin structurile statului destui măgari ale căror capete nu se albesc.

Așa după cum v-am obișnuit cu proverbele noastre românești, vă prezint încă unul din bogăția neamului nostru.

Pentru cei care s-au născut la țară și citesc aceste rânduri, se știe că măgarul ca animal îmbătrânește ca orice viețuitoare, și asta se vede ca la aproape toate speciile după albeața de pe bot. Dar aici sensul proverbului se referă la cu totul altceva, și poate că unii dintre voi v-ați cam dat seama la ce. Atunci când folosim expresii ce includ cuvântul „alb” sensul este dat de celelalte cuvinte. De exemplu, atunci când spunem „s-a făcut alb ca varul” ne referim la faptul că cineva s-a speriat foarte tare. Desigur că pielea acelei persoane nu devine chiar albă așa cum e varul, dar termenul e folosit pentru a ilustra o realitate de moment, căci într-adevăr în urma unei sperieturi zdravene, starea emoțională a individului respectiv cauzează paloarea pielii, sângele se retrage înspre alte zone și fața devine mai decolorată.

Ca să continuăm cu exemplele mai amintim aici o altă zicătoare, „l-a albit și pe dracu’”, toată lumea știind din folclorul mitologic că dracul este negru la înfățișare. De fapt nu e negru, dar așa se spune, și într-un asemenea context, putem înțelege că noțiunea de albire are diferite semnificații, în funcție de chestiunea la care se referă. În cazul de față cu acest proverb, este evident că nu are cum să se albească tot capul unui măgar, oricare ar fi acela dacă ne referim la el ca la animalul cunoscut de toată lumea. De altfel nici unei viețuitoare nu i se albește pielea capului, chiar dacă îmbătrânește. Și aici sensul proverbului este, ca de fiecare dată, legat de atitudinea omului în diferite circumstanțe ale vieții.

Dacă ne amintim expresia „măgar bătrân”, asta ne duce cu gândul la cineva în vârstă de peste 65-70 de ani, care a avut o atitudine necorespunzătoare față de altcineva într-o situație dată. Ei bine, dacă vom conecta cele două aspecte, capul măgarului și măgarul bătrân, este evident că referirea va fi la o persoană care a devenit într-atât de nesimțită încât se poate spune despre ea că nu albește. Aici, a albi are sensul de a deveni sincer, de a fi deschis și lipsit de minciună și ipocrizie. Dar precum măgarul, a cărui asemuire în plan uman o știm cu toții ca sens, omul mincinos și nesimțit își ascunde, își acoperă faptele urâte. Capul fiind sediul deciziilor conștiente ca să zicem așa, un asemenea om, precum capul unui măgar, nu va albi, adică nu vom vedea la omul respectiv vreo tendință de a recunoaște că este vinovat cu ceva.

Și după cum vedem, avem prin structurile statului destui măgari ale căror capete nu se albesc. Deci nu vor fi persoane cinstite și care să recunoască relele făcute altora, în general societății care suntem noi toți. De aceea „capul măgarului nu albește niciodată” și prin asta înțelegem că într-adevăr, această expresie și proverbul în sine au conotații din vremuri străvechi, căci este în natura firii umane, uneori, să se comporte ca un măgar. Adică necioplit, primitiv, brutal, încăpățânat și rigid. Și degeaba nu albește capul acelui măgar/om, căci așa cum l-a lăsat Dumnezeu pe măgar cu urechile lungi, pentru că nu auzea, tot așa omul care se poartă ca un măgar are la figurat urechi de măgar. Lungi pentru că nu aude vocea adevărului. La fel ca vocea măgarului care nu se aude în ceruri la Dumnezeu.

Articolul precedentLumea viselor – când visăm că zburăm
Articolul următorTipare: dependențele (I)
Prin viziune şi profunzime aduce la suprafaţă din miezul ezoteric al misterelor aspectele care pot fi înţelese de către toţi cei pasionaţi de spiritualitate. Este redactor şi colaborator la revista COSMOS încă din 2006 şi preferă anonimatul pentru că nu-i plac autografele.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest
0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile