© NASA Goddard Space Flight Center / Flickr

E necesar să cunoașteți că Dumnezeu/Creatorul este o Triadă manifestată sub forma Energie-Informație-Materie.

Chiar așa! Nu ar trebui să vă mire un asemenea titlu, de vreme ce deja vedem cu toții câte s-au petrecut doar în ultimii 2 ani și jumătate! Este cât se poate de evident că Dumnezeu ne-a pus pe toți într-un creuzet, ca în laboratorul de chimie, și învârte acolo în creuzet până când obține ce vrea El. Și în procesul acesta toată lumea, și cei buni, și cei răi, sunt „învârtiți” în creuzet până nu mai știm de noi, prin tot felul de stări amestecate. Deh, Dumnezeu e Alchimistul Suprem, ce să-i faci…

Ca să înțelegeți rostul „ingredientelor” folosite de Dumnezeu, El a combinat în „vasul” acesta al lumii multe părți, unele dintre acestea fiind bune – omenirea cu toate aspectele ei, iar altele fiind mai puțin bune, aparent, acestea fiind cele rele, deși ele au rostul de catalizator în reacția care se petrece în procesul amestecării părților în creuzet.

O parte din ideea acestui articol se leagă de întrebarea ancestrală din negurile omenirii – „de ce permite Dumnezeu răul?” Răspunsul nu are vreo legătură cu ceea ce crede și consideră mintea umană, deoarece ea însăși, pentru a înțelege realitatea planului fizic tridimensional, a împărțit lucrurile în „bune” și „rele”.

Ca să puteți pricepe o asemenea dilemă dilematică, cum spunea cineva mai demult, e necesar să cunoașteți că Dumnezeu/Creatorul este o Triadă manifestată sub forma Energie-Informație-Materie. În momentul 0 al Creației, energia s-a manifestat sub forma informației ca un proiect conceput de către Creator. Această energie sub forma informației, așa cum a descoperit Einstein și au dezvoltat ideea lui mai târziu alți astrofizicieni, este deopotrivă undă și corpuscul. Dualitatea undă-corpuscul înseamnă vibrație sub forma unei anumite frecvențe, și corpuscul înseamnă porțiune foarte mică dintr-o materie oarecare. Deci energia se poate manifesta în același timp în ambele moduri, și ca informație/vibrație aflată în mișcare cu o anumită frecvență (viteza cu care se manifestă adică), și ca materie asta apropo de principiul materializării/dematerializării pe care mulți dintre noi l-am vrea să-l stăpânim, așa cum este el descris în unele cărți de spiritualitate.

Dar până acolo mai este… Deocamdată unda și corpusculul se manifestă în omenire sub forma actualelor stări de lucruri. Una fiind și informație, la ora actuală informația în multe locuri din lume este plină de falsuri, datorită propagandei mincinoase pusă la cale de către Controlorii lumii. În schimb corpusculul în număr de miliarde, adică omenirea, este influențată de contra partea numită „undă”, iar aceasta dacă folosește falsul, e clar că majoritatea oamenilor din lumea asta – miliardele de corpusculi – sunt influențați/afectați negativ. Vedeți cum Controlorii știu să folosească într-un mod foarte insidios acest principiu din fizică, influențând foarte mult gândirea oamenilor peste tot în lume. Deci „unda” sunt oculții elitei Illuminati, iar corpusculul e omenirea sub forma populației planetei. Și pentru că unda nu se poate manifesta fără corpuscul, ne dăm seama că dacă „unda” vrea manifestare negativă, ea nu se poate manifesta astfel dacă omenirea/ corpusculul e pozitivă. Pentru că partea de „corpuscul” e mai mare decât cea a „undei”, și fiind și pozitivă, rezultă că elita ocultă are nevoie de falsuri pentru a prezenta omenirii „adevărurile” sale morbide și tenebroase, pentru a o putea parazita în sens negativ. Căci doar așa pot oculții să-și îndeplinească planurile, aducând omenirea la o polaritate negativistă prin frică, îngrijorări, tot felul de probleme etc. pentru a o putea controla. Doar astfel unda se poate manifesta prin corpuscul pentru a-și atinge țelurile obscure.

Mai departe… Faptul că asemenea lucruri se întâmplă pe Pământ ne atrage nouă tuturor atenția asupra acestei realități care se află dincolo de limita atmosferei. Și anume că Dumnezeu/Creatorul nu are nimic de-a face cu manifestările oamenilor, dacă așa aleg ei să procedeze. Însă așa cum spuneam la început, Dumnezeu ne-a pus pe toți în creuzet și ne tot amestecă acolo, această învârtire a conținutului fiind o învârtire la un loc și a celor buni, și a celor răi. În cursul acestui proces al conținutului la care Dumnezeu freacă de zor cu pistilul în mojar, cei buni sunt amestecați laolaltă cu cei răi, așa s-ar vedea din afară oarecum. Însă Dumnezeu știe ce face și însuși faptul că suntem toți incluși în învârteala asta continuă ne demonstrează că Dumnezeu vrea ceva cu această omenire. Ceea ce este „rău” așa cum considerăm noi, conform educației primite, este doar un alt ingredient din acest amestec, la fel cum ceea ce este „bine” este o altă parte a ingredientelor pe care Dumnezeu le amestecă împreună cu restul menționate. Între cele două extreme există diferite grade de negru și de alb, astfel încât absolut toate categoriile sunt incluse în amestec.

Ceea ce este considerat „rău” de către majoritatea dintre noi are rolul de a ne face să devenim mai realiști, mai responsabili, mai treji la nivel de conștiință, căci fără a cunoaște „răul” nu am putea pricepe ce este binele. Iar ceea ce este „bine” are rolul de a cataliza ceea ce este „rău”, pentru ca acesta să declanșeze în amestecul omenirii acele aspecte necesare evoluției sale.

Dospirea acestui amestec… ei bine… dospirea se referă la starea actuală a omenirii, stare care conține toți „fermenții” și toate „enzimele” pentru ca întregul amestec să se coacă. Să se coacă am spus…? Da! Deci după ce ne va amesteca bine-bine de tot Dumnezeu, ne va pune la „copt” și asta va fi probabil partea finală a Apocalipsei pe care deja o traversăm… Și așa cum dintr-un amestec bine omogenizat și asortat cu toate ingredientele, după punerea sa la cuptor, se transformă în altă stare, la fel și omenirea se va trezi pusă în fața unei asemenea realități. Dumnezeu ne va pune pe toți la cuptor, și „buni”, și „răi”, și din coptul ăsta la cuptorul divin, va ieși o altă omenire. Și la fel cum o coptură cere timp pentru coacere, la fel va dura și „coacerea” omenirii în „cuptorul” lui Dumnezeu. Așa că pregătiți-vă, cu toții veți începe să fiți transformați treptat în viitorul apropiat! De voi toți depinde dacă ceea ce va ieși din „cuptorul lui Dumnezeu” e un produs cu gust plăcut – o omenire curată și armonioasă sau un produs cu gust îndoielnic – o civilizație la fel ca până acum, plină de toate viciile. Hmm… poate depinde de câtă „drojdie” are amestecul în el… pentru că în cazul omenirii, „drojdia” este Iubirea…

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
gabriela

Foarte bun articolul. Cumva gândeam acest lucru, dar nu stiam sa il exprim